La întrebarea „Sunt creștinii sub cele zece porunci?”, răspunsurile în lumea creștină surprind o realitate cu două fețe. Pe de o parte, un număr însemnat de creștini nu cunosc care sunt cele Zece Porunci, întrucât probabil le consideră lipsite de actualitate. Pe de altă parte, mulți creștini cred că Decalogul cuprinde cerințele obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile, inclusiv pentru creștinii de astăzi.

Bineînețeles, orice creștin trebui să cunoască unde sunt cele zece porunci consemnate în Biblie și care este conținutul acestora. Le regăsim în Exodul, a doua carte a Bibliei, în primele 17 versete ale capitolului 20 și în capitolul 5 al cărții Deuteronomul. Mai mult, principiile de inspirație divină care stau la baza Decalogului sunt de cea mai înaltă valoare morală, atingând inima și adresându-se conștiinței, de aceea sunt inestimabile în orice timp. Orice creștin trebuie să le înțeleagă și să le asimileze spre a se lăsa condus de ele. Dar sunt creștinii sub cele zece porunci? Care spune Cuvântul lui Dumnezeu că ar trebui să fie punctul de vedere creștin asupra Decalogului?

1. Legi diferite pentru oameni care au trăit în momente diferite de timp

În primul rând, este relevant faptul că nu avem nicio înregistrare ca un cod de legi complet şi detaliat, precum Legea mozaică, sau măcar cele zece porunci să le fi fost oferite lui Adam și Evei, lui Noe sau lui Avraam. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu a dat porunci, legi și instrucțiuni pentru acești oameni care au trăit în moment de timp diferite. Despre Avraam însuși Dumnezeu spune: „Avraam a ascultat de glasul meu şi a respectat întotdeauna ce i-am cerut: poruncile, instrucţiunile şi legile mele” – Geneza 26:5, TLN. Lui Adam i-au fost adresate astfel de porunci specifice precum cele de a avea grijă de grădina Edenului, să domnească asupra lumii animalelor, să nu mănânce din fructul interzis, cerințe care nu au mai fost adresate urmașilor lui, din rațiuni evidente. (Geneza 1:28; Geneza 2:15,16). Omului neprihănit Noe i-a fost dată o astfel de poruncă deosebită de a construi o arcă după indicații precise; credinciosul Avraam a primit instrucțiuni speciale referitoare la oferirea de jertfe, ba chiar porunca să-și ofere propriu fiu preaiubit ca jertfă, el fiind primul care a fost instruit să practice și circumcizia. (Geneza 6:14; Evrei 11:7; Geneza 17:1,9-14; Geneza 22:2). Acești oameni loiali au primit și interdicții clare, precum consumul de sânge, crima sau adulterul. (Geneza 9:4-6; Geneza 39:7-9). Evident, Dumnezeu a dat și porunci, instrucțiuni și legi diferite pentru oameni care au trăit în momente diferite de timp, iar loialitatea și ascultarea creaturilor se dovedeau în raport cu acele legi.

Exclusiv naţiunii Israel, adunată la poalele muntelui Sinai în anul 1513 Î.Cr., i-a dăruit Regele și Legiuitorul Suprem Cele Zece Porunci, acestea fiind completate cu mai mult de șase sute de alte legi înrudite, adiționale. Acestea au format împreună un singur corp legislativ, un cod legal, teocratic, denumit Legea mozaică sau mai pe scurt „Legea“, care era „sfântă, dreaptă şi bună”. (Exodul 19:5,6; Romani 7:12). Care sunt argumentele pentru afirmația că doar națiunii Israel i-a fost dată Legea, că ea nu a existat anterior nici măcar pentru evrei? Romani 2:14,15 și Psalmul 147:19,20 arată că Legea nu a fost dată și celorlalte națiuni, Iehova favorizând în mod special Israelul. Este rezonabil să-i fi fost dată lui Avraam, Isaac, Iacov și celor doisprezece fii ai lui Iacov, prima poruncă ce face referire la Iehova ca fiind Cel „care te-am scos din țara Egiptului”? (Exodul 20:2,3). Le-a dat vreo țară Iehova strămoșilor evreilor, cum însoțește Dumnezeu porunca a cincea de această promisiune? (Exodul 20:12, Efeseni 6:2; Faptele 7:5, Geneza 50). De asemenea să ne aducem aminte că pe câmpiile Moabului, unde Legealui Dumnezeu a fost declarată din nou izraeliţilor, lor li s-a spus clar: „Nu cu părinţii noştri [Avraam, Isaac şi Iacov] a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici.” – Deuteronomul 5:3, VDC. Este demn de reținut faptul că strămoşii Israelului, cuprinzând pe cei mai proeminenţi dintre ei, Avraam, Isaac, Iacov şi cei doisprezece fii ai săi, n-au fost sub acest legământ al legii.

2. O lege dată cu scop

Dacă această Lege divină nu a existat dintotdeauna, aplicabilă unitar tuturor servilor lui Dumnezeu, este rezonabil să cugetăm că ea a putut fi abrogată la un moment dat? În primul rând, principial vorbind, este corect raționamentul că Dumnezeu își poate abroga propriile legi? Fiind Suveran, nimic nu-L împiedică pe Legiuitorul Suprem să elaboreze orice legi consideră potrivite pentru creaturile Sale; totodată El are puterea și dreptul de a le revoca atunci când acestea și-au atins scopul, înlocuindu-le cu alte legi sau reguli de conduită. Spre exemplu, folosirea armelor literale pentru a acționa în calitate de executori al lui Dumnezeu, precum și altele, au fost permis și poruncite în Legea mozaică, dar ele nu se mai aplică creștinilor. (1 Samuel 15:2,3; 2 Corinteni 10:4,5.)

Privit din acest punct de vedere, cel al scopului, din Sfânta Scriptură putem identifica cel puțin cinci scopuri principale pentru care a fost dată întreaga Lege mozaică, inclusiv Decalogul:

• Referitor la contractul, acordul său legământul Legii încheiat de Iehova cu ei, El promisese Israelului, „dacă veţi asculta cu atenţie de glasul Meu şi veţi ţine legământul Meu, veţi fi proprietatea Mea dintre toate popoarele, Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt”. (Exodul 19:5,6 NTR). Binecuvântările rezultate în urma respectării angajamentelor asumate prin acord urmau să însemne pentru israeliți perspectiva de a deveni  o naţiune mare, care, biruind toate națiunile păgâne, va moșteni ţara Canaanului şi, prin intermediu ei, Iehova va binecuvânta celelalte națiuni. Acest scop al legământului legii nu a fost atins nu din cauza imperfecțiunii legii, ci prin eșecul unei părți din legământul legii mozaice, neloialul Israel, în a o împlini. Aceasta nu l-a pus în încurcătură pe Iehova, care a încheiat noul legământ nu cu Israelul natural, care s-a dovedit a fi necredincios, ci cu Israelul spiritual. Acest Israel spiritual este compus din oameni proveniţi din toate națiunile care erau asemenea strămoșilor iudeilor, nu prin descendență naturală, ci prin credință. (Matei 21:43; Galateni 3:28; Efeseni 2:11-13).
• Înțelepciunea divină a legii a ocrotit Israelul și l-a îndrumat în toate domeniile vieţii (ex: regulile privitoare la alimentație și legi sanitare, cele privind viața de familie, relaționarea cu ceilalți membrii ai națiunii și cu străinii, legile cu privire la justiție, reguli ce guvernau domeniul militar; cele mai vaste reglementări se referau la închinare). „Sub paza legii”, cum spune apostolul Pavel, națiunea Israel fost păstrată separată în mentalitate și practici față de națiunile păgâne, Legea fiind un zid protector între evrei și ne-evrei, un ocrotitor pentru Israel în ce privește închinarea falsă. (Deuteronomul 7:25; Exodul 23:33; Efeseni 2:14).
• De asemenea Legea poate fi considerată un îndrumător, un tutore temporar sau un pedagog, mai ales în lumina rolului din primul secol al unui pedagog în familiile înstărite romane, greceşti şi chiar evreieşti, cel de protector și supraveghetor temporar al copilului, și nu de veritabil profesor, până la maturitatea acestuia. Astfel, rolul legii de ocrotitor temporar al israeliților s-a împlinit prin protejarea, supravegherea și pregătirea unei rămășițe a israeliților pentru acceptarea venirii lui Mesia, Cristosul. „Astfel, legea a fost pedagogul nostru ca să ne aducă la Cristos, ca prin credinţă să fim declaraţi drepţi. Dar după ce a venit credinţa, nu mai suntem sub pedagog.” — Galateni 3:24,25, BTF. Rețineți că nu numai legile adiționale mozaice, ci și Decalogul le-a arătat evreilor necesitatea pregnantă a unui răscumpărător și i-a condus la Cristos, asemenea unui pedagog temporar.
• Fiind o lege perfectă, nici chiar cei mai conştiincioşi și înclinați spre dreptate dintre evreii imperfecți nu o puteau respecta în mod desăvârșit. (Faptele 15:10). „Fiindcă oricine păzeşte întreaga Lege, dar se împiedică într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de încălcarea tuturor poruncilor.” (Iacov 2:10,11, NTR). „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” ̶̵ ̵ Romani 3:20, VDC. Prin urmare, a fost unul din scopurile legii să evidenţieze păcatul şi să accentueze necesitatea unei jertfe mai bune, a unui Răscumpărător autentic care să îndepărteze păcatele omenirii. (Evrei 10:1–4). „Ei bine, care a fost rostul legii? Ea a fost adăugată [legământului avraamic], după ce a fost făcută promisiunea, pentru a arăta oamenilor cât de vinovaţi sunt de călcarea legilor lui Dumnezeu. Dar acest sistem de legi era menit să dureze doar până la venirea lui Cristos, Copilul căruia i s-a făcut promisiunea lui Dumnezeu.” (Galateni 3:19, NTIT) În sensul acesta a spus Pavel: „Aceia care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem […] Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii” (Galateni 3:10-14).

 

• Aranjamentele divine referitoare la jertfele tipice din Israel au prefigurat jertfa de mare importanță pentru întreaga umanitate a lui Isus Cristos; totodată multe dintre dispoziţiile Legii au constituit ceea ce apostolul Pavel a numit „o reprezentare simbolică“, „o ilustrare“ sau „o umbră a lucrurilor cereşti“ (Ioan 1:29; Evrei 8:3–5; Evrei 9:9,11,23; Evrei 10:1). Împlinindu-și scopul, Legea nu mai era necesară. De atunci înainte, „aşadar, să nu cumva să vă judece cineva cu privire la mâncare şi băutură sau cu privire la vreo sărbătoare sau la vreo lună nouă sau la vreo zi de Sabat, care sunt doar o umbră a lucrurilor viitoare; trupul (nota marginală „g”: realitatea) însă este al lui Cristos.” ̶ Coloseni 2:16,17 NTR.

 

3. Abrogarea legii după împlinirea scopului ei

 

Așadar, ideea esențială este că toți creştinii sunt eliberaţi de toate obligațiile impuse de aranjamentul legii deoarece întreaga Lege mozaică a fost o lege temporară, slujind unor scopuri determinate, iar ea a fost abrogată când și-a atins scopul. Dacă cuiva îi vine greu să accepte această concluzie scripturală, să raționeze cât de dificil a fost pentru evreii deveniți creștini  ̶  care aveau profunde sentimente de aversiune şi dispreţ față de „neamurile” față de care erau separați social și din punctul de vedere al închinării  ̶  să creadă că propria lor Lege, cu care erau asociate toate lucrurile glorioase ale istoriei lor, avea să dureze doar o perioadă limitată de timp. (Geneza 43:32; Faptele 10:28). Dar în fapt Iehova a profețit cu mult timp înainte că într-o zi legământul Legii avea să înceteze. „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu Casa lui Israel şi cu Casa lui Iuda un nou legământ […] voi pune Legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:31–33; Evrei 8:13). Astfel evreii creștinii au înțeles că odată cu abolirea Legii, sângele vărsat a lui Isus a pus în funcţiune un nou legământ, cu aranjamente superioare. Creştinii nu sunt „sub lege, ci sub bunătate nemeritată.” – Romani 6:14, TLN. Această concluzie reiese clar din mai multe dovezi scripturale, unele citate anterior și alte care vor fi citate pe parcurs. În Coloseni 2:14 stă scris: „a şters înscrisul cu porunci, care era împotriva noastră, care ne era potrivnic, şi l-a înlăturat din cale, pironindu-l pe cruce;” (GBV 2001).

 

Obiecții la abrogarea legii mozaice

1. Legea mozaică este privită ca fiind o lege veșnică, eternă

O obiecție importantă în ceea ce privește susținerea că Legea a fost abrogată este dată de faptul că suficiente pasaje biblice par să indice că această lege a fost dată pentru totdeauna, fiind o lege veșnică, perpetuă. (Exodul 31:16,17; Exodul 40:12-16). În realitate, în loc ca Biblia să se contrazică singură, dificultatea de înțelegere este creată de traducerea cuvântului ebraic original ’ohláhm‘, cuvânt fiind tradus în mod obișnuit în multe versiuni biblice în mod invariabil prin „veșnic”. Lexical vorbind, cuvântul provine dintr-o rădăcină care înseamnă a ascunde, a tăinui, putându-se referii fie la eternitate, veșnicie, fie la o perioadă de timp indefinită, incertă, încă nedezvăluită. Referitor la cele două mari sensuri, să ne amintim numai câteva asocieri ale cuvântului ’ohláhm‘ făcute în scripturi cu ceea ce este veșnic‚ de exemplu cu însuşi Creatorul său cu pământul care rămâne pentru totdeauna. (Psalmii 90:2; 1 Timotei 1:17; Psalmii 119:90; Eclesiastrul 1:4) Pe de altă parte, aceeași carte scrisă sub inspirație divină folosește în legătură cu preoția aronică acest cuvânt, ’ohláhm‘. Faptul că aceasta nu înseamnă că preoția lui Aron a fost veșnică a demonstrat-o timpul, apostolul Pavel arătând înspre ea încă de atunci ca fiind desfiinţată. (putem compara Exodul 40:15 și Numeri 25:13 cu Evrei 7:12.) Remarcaţi, de asemenea, că  Pavel declară că o schimbare a preoţiei însemna de asemenea şi o schimbare a legilor. Concluzionând, Legea nu a fost veșnică, ci a fost dată pentru o durată lungă, ascunsă vederii sau indefinită.

 

1. declarația lui Isus din Matei 5:17,18

A doua obiecție invocată deseori este reprezentată de cuvintele lui Isus: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” (Matei 5:17-18, VDCC). Pentru e ne transpune în situația ascultătorilor, primul lucru pe care trebuie să-l realizăm este că auditoriul lui evreiesc era convins de faptul că cerurile fizice şi pământul literal nu vor trece niciodată, conform mărturiei scripturilor ebraice. (Psalmii 104:5; Eclesiastul 1:4; Isaia 45:18).  Adăugăm la aceasta detaliul că Isus invocă iota sau cea mai mică literă a alfabetului ebraic, י (iod). Având aceste două aspect în minte, noi realizăm că ascultătorii lui au înțeles că Isus a accentuat într-un mod deosebit de expresiv faptul că Legea și profeții se vor adeverii până la cel mai mic detaliu, fiindcă cele consemnate în ele au venit sub inspirație de la Tatăl, iar Dumnezeu își respect întocmai Cuvântul. (Isaia 55:11).

De asemenea, este de reținut sensul cuvintelor lui Isus, care nu a spus că Legea, care conținea ilustraţii profetice despre care era convins că se vor împlini, va fi totdeauna obligatorie, ci că aceasta nu va rămâne neîmplinită. (Luca 16:17). O mare parte din scrierile legii și ale profeților a fost împlinită prin intermediul lui Cristos, Împlinitorul legii. Astfel de prevederi care simbolizau sau reprezentau lucruri mai mari, precum sărbătoarea anuală a Paștelui, întregul aranjament referitor la sistemul preoțesc și jertfele de animale, etc., nu au mai putut fi practicate în continuare, după ce evenimentele simbolizate de ele au devenit o realitate. Aceasta ar fi însemnat să fie acordată o mai mare valoare umbrelor sau lucrurilor ce simbolizau ceva decât lucrurilor sau evenimentelor majore care au devenit realități, în împlinirea celor simbolizate sau reprezentate. (Leviticul 16:14; Evrei 9:11-14; Evrei 10:1-21)

Dar cum putem înțelege faptul că Isus spune că nu a venit ca să desființeze Legea sau Prorocii? Revenind iarăși la contextul declarației, la momentul la care Isus rostea aceste cuvinte Legea era în vigoare. Până când aranjamentul legii a încetat să existe prin moartea lui Isus, Isus şi apostolii Săi, deși au ignorat și demascat regulile stabilite de farisei care anulau spiritul sau principiile legii, au încercat să-i respecte toate prevederile. Mai mult, cel care vorbea a fost singurul om care a respectat în mod perfect Legea‚ fiind singurul om fără păcat. În mod just el s-a putut da pe sine însuși exemplu că un împlinitor al Legii, dezaprobând prin aceasta pe cei care, deși se pretindeau neprihăniți prin respectarea legii, încălcau spiritul legii și îi învățau pe alții să facă la fel, în timp ce Legea era în vigoare. (Matei 5:20). Pentru a împlini unul dintre lucrurile care-l dovedeau ca Mesia, Răscumpărătorul perfect, Isus, fiind „născut sub lege pentru a-i răscumpăra pe cei care erau sub lege”, a venit ca să împlinească perfect legea, să respecte pe deplin standardul perfect de sfințenie și dreptate al lui Iehova, ca un al doilea Adam de dinainte să păcătuiască. (Galateni 4:4,5; Leviticul 18:5; Romani 10:5; Evrei 7:26).

1. Decalogul ar fi supraviețuit restului legii mozaice

Forțând o distincție între așa-zisa lege ceremonială, referitoare la alte probleme de conduită şi închinare, și „legea morală”, reprezentată de Decalog, unii afirmă că doar legea ceremonială a încetat odată cu moartea lui Cristos, iar legea morală se aplică în continuare. Are solide fundamente scripturale și logice această divizare a Legii în două părți distince? Rezultă din Biblie că a încetat doar „legea ceremonială”?

Apostolul Pavel în cel de-al doilea capitol al scrisorii adresate Colosenilor, când afirmă că Dumnezeu a şters documentul scris de mână, el nu face distincție între așa numita lege ceremonială și legea morală. El însuși spune că toți creștinii nu vor mai fi judecați nici pentru observarea unui sabat, aspect ce ține de legea morală, nici cu privire la mâncare, aspect ce ține de legea ceremonială. Tot la fel, când Isus a spus „să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții”, el în continuare a făcut referire atât la așa numita lege ceremonială, respectiv la chestiunea aducerii de daruri la altar, de a da unei neveste imorale un certificat de divorț, procedura răzbunării „ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte”, cât și la cele Zece Porunci, respectiv la porunca a șasea împotriva uciderii, și la porunca a șaptea împotriva adulterului. (Matei 5:17, 21, 23, 27, 31, 38; Deuteronomul 16:16, 17; Deuteronomul 24:1; Exodul 21:23-25) Prin urmare, Isus nu a făcut nicio diferenţă între cele Zece Porunci şi celelalte cerinţe ale Legii.

Există și alte dovezi scripturale care să arate că atunci când se vorbește despre abrogarea Legii mozaice, ea se referă și la cele zece porunci? În Efeseni 2:13-16, NTLR, Pavel vorbește despre zidul care separa cele două grupuri, iudei și neamuri, „Legea cu poruncile şi regulile ei”, zid care a fost dărâmat. Doar aşa-numita „lege ceremonială” i-a distins sau separat pe evrei de oamenii din celelalte naţiuni sau întregul aranjament al Legii?

Tot același apostol Pavel — după ce arată că evreii deveniţi creştini erau „eliberaţi de sub Lege“, nemaifiind sub „vechea slovă”, „vechea literă a Legii” sau „sub regimul ieşit din uz al Legii scrise” — citează ca exemplu în acest context porunca a zecea. (VDC, NTR, CV 2013). „Dar acum am fost eliberaţi de Lege […] n-aş fi ştiut ce este pofta, dacă Legea nu ar fi spus: ‘Să nu pofteşti!’ ” (Romani 7:6,7, NTR). Aceasta arată că el include şi Decalogul sau „legea morală” în Legea de sub care scrie că am fost eliberați.

Tot același apostol, când spune că „ceea ce trebuia să fie desfiinţat a fost plin de glorie când a fost introdus”, el vorbește despre „acel cod care aduce moartea, gravat cu litere pe pietre”. (2 Corinteni 3:7–11, TLN). Faptul că Pavel face referire la întregul aranjament al Legii, inclusive Cele Zece Porunci, când vorbește despre modul glorios în care a fost dat oamenilor este evident din relatarea de la Exodul 34:1,28–30. Astfel, apostolul inspirat Pavel a arătat că „ceea ce trebuia să fie desființat” include în mod explicit și cele Zece Porunci.

Legătura inseparabilă dintre Decalog și restul Legii mozaice este arătată și de Cristos. Când Isus a fost rugat să identifice porunca de cea mai mare importanță din Lege, cele două porunci selectate de Cristos nu au fost luate din Decalog, ci erau o parte a Legii, despre care El spunea că depinde în întregime de acestea două. (Deuteronomul 6:5; Deuteronomul 10:12; Leviticul 19:18).

 

4. Cum s-a înțeles în comunitatea creștină a primului secol abrogarea Legii mozaice?

 

Venirea lui Mesia sau a Cristosului a fost profețită, iar faptul că Isus a fost acesta a fost confirmat de Însuși Iehova prin pogorârea spiritului sfânt asupra Unsului Său, asupra Sămânței edenice și cea promisă lui Avram, în care toate familiile pământului vor fi binecuvântate, asupra moștenitorului legal al Legământul pentru Împărăție încheiat de Iehova cu David. (Geneza 3:15; Geneza 12:1-3; Geneza 22:18; Ezechiel 21:26,27; Luca 22:29). După o viață ca om perfect, în care a propovăduit adevărul, a îndeplinit lucrările Tatălui Său și și-a dovedit loialitatea față de Acesta, după celebrarea ultimului paște, Isus a introdus o nouă sărbătoare. În cadrul a ceea ce este cunoscut ca Cina Domnului, Isus a spus referitor la pâinea și vinul oferite ca simbol: „acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi” și „acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu, care este vărsat pentru voi.” (Luca 22:14-20, VDC). Prin această declarație El a făcut de cunoscut că prin intermediul sângelui său, El fiind și Mijlocitorul și victima noului legământului, urma să fie validat un nou legământ, contract sau acord. (Evrei 9:14-22; Leviticul 16:14, 15). „Vorbind despre „un nou legământ”, El l-a declarat pe primul învechit, iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.” (Evrei 8:13, NTR). O viață umană perfectă fiind incomparabilă cu jertfele de animale pe care le-a adus Moise atunci când mijlocea legământul Legii, Isus Cristos a putut să fie Mijlocitorul sau mediatorul unui nou legământ, mai bun, ce asigură foloase permanente. (Evrei 8:6). Prin intermediul acestui Nou Legământ urmau să se împlinească în întregime binecuvântările promise lui Avraam și lui David. (Daniel 7:13, 14, 22, 27. Apocalipsa 20:4–6; 5:10, CLV).

Prin urmare, putem privi la legământul Legii ca fiind o adăugare la legământul avraamic, iar când acest legământ al Legii a fost înlăturat prin intermediul morţii lui Cristos în 33 d.C., promisiunea avraamică a rămas în vigoare, fiind  împlinită prin intermediul Noului Legământ. (Galateni 3:17,18).

Pavel a spus: „Cristos este sfârşitul Legii“ „şi ne-a eliberat de blestemul Legii”, pironindu-l pe stâlpul de tortură”, „prin carnea sa a înlăturat duşmănia, Legea” — Romani 10:4; Galateni 3:13; Coloseni 2:14; Efeseni 2:15. De atunci către toți creștinii sună cuvintele „nu mai sunteţi sub lege, ci sub har [bunătate nemeritată].” (Romani 6:14; Ioan 1:17). „În locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu”, „apropiați prin sângele lui Cristos”. (Evrei 7:19, BRC; Efeseni 2:13).

Din anul 36 A.D. creștinii au început să înțeleagă că și ne-evreii puteau să devină urmași ai lui Isus Cristos și că Iehova nu le pretinsese să îndeplinească lucrările cerute de Legea mozaică pentru a-i accepta. Treptat această chestiune a fost clarificată creştinilor. (Faptele 10:9–15; Faptele 11:1–3). Controversa și disensiunile referitoare la obligativitatea respectării Legii de către cei convertiți dintre neamuri pentru a fi salvați (ex: practicarea circumciziei) au fost dezbătute în anul 49 A.D. la o întrunire în Ierusalim a bătrânilor sau celor calificați spiritual, dintre care cei mai mulți erau evrei nativi. Petru, cel care primise vedenia cu privire la voința lui Dumnezeu, a pledat referitor la jugul constituit din Legea mozaică, rostind următoarele cuvinte: „În consecinţă, vreau să ştiu de ce Îl provocaţi pe Dumnezeu pretinzând discipolilor (lui Isus) respectarea altor reguli. Ele au fost imposibil de respectat atât pentru strămoşii noştri, cât şi pentru generaţia noastră. Noi credem că indiferent de naţionalitate, suntem salvaţi prin harul Stăpânului nostru Isus.” (Faptele 15:10,11, BVA) Aici s-a înțeles, pe baza scripturilor, a evenimentelor și a spiritului sfânt că nu era necesar ca păgânii deveniţi creştini să se conformeze Legii mozaice. (Faptele 15:19–23, 28, 29; 16:1–5). Ulterior, argumentele apostolilor inspirați divin, în special cele ale apostolului Pavel, au adus mai multă lumină asupra subiectului conformării creștinilor iudei față de lucrurile cerute de Lege. În anul 70 d.Cr., când când Dumnezeu a îngăduit ca Ierusalimul cu templul său să fie distrus, a devenit clar pentru toţi creştinii evrei cum trebuia privită Legea. Să amintim numai ilustrarea referitoare la faptul că o femeie nu putea fi căsătorită cu doi bărbaţi, ilustrare pe care apostolul Pavel a aplicat-o arătând că unşii creştinii nu puteau să se supună Legii mozaice şi în acelaşi timp să-i aparţină lui Cristos. Ei trebuiau să devină „morţi faţă de Lege“ pentru a putea fi uniţi cu Cristos. — Romani 7:1–5.

 

5. Principiile care au stat la baza Legii supraviețuiesc acesteia

Eliminarea Decalogului nu trebuie să ridice niciun fel de temeri sau nelinişti. De ce? În primul rând, abrogarea întregii Legi mozaice nu înseamnă înlăturarea oricărei restricţii morale. Romani 6:15–17 întrebă și răspunde: „Să comitem păcat fiindcă nu suntem sub lege, ci sub bunătate nemeritată? Nicidecum!” Să ne aducem aminte că multe dintre normele morale cuprinse în cele Zece Porunci au fost repetate în cărţile inspirate ale Scripturilor greceşti creştine. (Romani 13:8–10). De fapt, principiile care stau la baza celor zece porunci și ale Legii în general sunt valabile în orice timp, unele dintre fiind recunoscute înainte de a exista Moise. Principiul devoțiunii exclusive, importanţa preocupărilor spirituale, principiul de a ne păzi de râvnire, cât și alte principii care au stat la baza legii mozaice au fost repetate sub Legea lui Cristos. (Marcu 12:28–30; Luca 4:8; Matei 6:24–33; 1 Timotei 6:6).

Dacă cele Zece Porunci au fost împlinite și răstignite când Isus şi-a dat viaţa pe lemn, atunci ce se cere de la creştini în prezent? Creștinii se află acum sub o lege pozitivă, legea iubirii. „Dragostea este împlinirea legii” (Romani 13:8-10). Isus a dat un răspuns clar la această întrebare când a fost întrebat „ „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.”. (Matei 22:36-40, VDCC) Prin urmare, creștinii trebuie să-l iubească pe Dumnezeu și pe aproapele lor, având legea lui Dumnezeu și a lui Cristos „în lăuntrul lor“, scrisă „în inima lor“.

Legea lui Cristos, „calea” exemplului Său, este o lege a libertății în cadrul unor limite, fundamentată pe legea iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui. (1 Corinteni 9:21; Ioan 13:34,35; Iacov 1:25; Iacov 2:12). Esența acestei legi, iubirea, se materializează în norme de conduită morală înalte, nu încurajează atitudinile rigide, superficiale şi ipocrite, nu permite formalismul și nu caută portițe de scăpare. Tocmai de aceea, creştinismul nu are nevoie de o listă interminabilă de reguli care să reglementeze aproape toate situațiile posibile, căci el se bazează mai ales pe principii, pe linii directoare fundamentale, care sunt permanente. Principiile sunt temelia legilor. Conștiința noastră, instruită biblic, împreună cu îndrumarea spiritul lui Dumnezeu ne vor ajuta să să discernem, să raționăm şi să aplicăm principiile biblice înregistrate în Cuvântul Său, aducând roadele spiritului. (Romani 2:14,15; Proverbele 2:11; 1 Timotei 1:19; Galateni 5:13-23).

„Voi nu sunteți sub lege, ci sub har”. (Romani 6:14, VDCC). „Să vă fie deci cunoscut, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor. Şi, de toate lucrurile de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi [eliberați] prin Legea lui Moise, este îndreptăţit, prin El, oricine crede.” (Faptele 13:38,39, NTR).