Cronologia Bibliei

 

CRONOLOGIA BIBLIEI

IEHOVA DUMNEZEU este păstrătorul timpurilor şi El dispune de timp nelimitat. Totuşi, în împlinirea scopurilor Sale El stabileşte timpuri precise pentru realizarea lor, şi veghează ca ele să fie realizate la timpul Său hotărât. 2 Petru 3:9. Cuvântul Său inspirat declară astfel că fiecare lucru de sub soare îşi are ceasul lui. Ecl 3:1

Atunci când a creat cerurile şi pământul, El a avut în vedere un scop precis. În scurgerea timpurilor, pe când pământul era un glob pustiu şi gol, Iehova Dumnezeu, prin puterea Sa şi având pe maestrul Său numit Logos alături de El, a început o operă măreaţă. Acesta consta în amenajarea acestei minunate planete pentru ca în final ea să fie locuită de creaturi inteligente şi să fie căminul lor fericit pentru toate veşniciile din viitor. – Isaia 45:12,18 ; Psalm 115:16.

Informaţiile cu privire la această lucrare pregătitoare sunt însemnate în mod graţios în Cartea revelaţiei divine, Biblia, în cap. 1 din cartea „Geneza”. Darea de seamă a Bibliei arată că această perioadă a fost împărţită în şase subperioade numite „zile”, adică în şase zile. Termenul ebraic „yom” tradus cu „ziuă” nu înseamnă o zi de 24 de ore, ci are semnificaţia de „epocă” sau o perioadă de timp îndelungată, a cărei durată nu este menţionată în cartea Genezei. Totuşi, darea de seamă biblică ne dă detalii precise pentru a calcula durata zilei a şaptea de odihnă a lui Iehova Dumnezeu. Conform cu Ps. 95:7-11 citat în Evrei 3:15-19 şi comentariul inspirat al apostolului Pavel din Evrei 4:1-11, rezultă că această zi nu s-a terminat încă nici în zilele noastre, ci dimpotrivă ea va continua până la realizarea finală a scopului lui Dumnezeu cu privire la această planetă, adică până la sfârşitul domniei de 1000 de ani a lui Isus Christos, 1 Corinteni 15:24-28. Ziua a şaptea fiind de o astfel de durată, adică 7000 de ani, este logic că şi celelalte şase zile desemnate prin termenul ebraic „yom” au avut aceiaşi perioadă de timp, toate şase însumând o perioadă de 42.000 de ani. Astfel Biblia conţine informaţii istorice cu privire la planeta noastră însumând o perioadă totală de 49.000 de ani. Acest lucru este arătat figurativ în Levitic 25:8-10 în care se vorbeşte de „anul jubiliar” prefigurativ pentru veşnicia ce va dura după domnia de 1000 de ani a lui Isus Christos.

Acest calendar îşi propune să marcheze în timp evenimentele importante de la crearea omului şi până la primul rege al naţiunii lui Israel. Datele cronologice sunt strict bazate pe Biblie, fiind demnă de încredere. – Prov. 30:5,6.

Ele ne vor oferi o imagine clară a cronologiei existenţei omului pe această minunată planetă, într-un contrast izbitor cu imaginea oferită de istoria laică care atribuie omului o existenţă mult mai lungă. Având suportul inspiraţiei dumnezeieşti, relatarea evenimentelor expuse în Biblie este demnă de crezare. – 2 Tim. 3:15,16 ; 2 Petru 1:19-21.

Mai mult…

Toate cărţile Bibliei, în număr de şaizeci şi şase, au o origine comună. Biblia este a unui singur Autor, deşi au scris-o mulţi scriitori. Aceasta o face remarcabilă între toate celelalte cărţi ale lumii. Biblia este descoperirea lui Iehova despre Sine şi scopurile Sale. La începutul scrierii Bibliei, El a contribuit personal la canonul scripturii, scriind pe două table de piatră, Decalogul sau Cele Zece Porunci (Ex. 24:12; 31:18).

4025 î. Chr. – Geneza 1:26-28; 2:7.

A şasea zi de creare se apropia de încheiere. Capodopera creaţiunii pământeşti a lui Dumnezeu urma încă să vină în existenţă, spre a prezida peste toate creaţiunile animale şi să facă aceasta după chipul lui Dumnezeu, care prezidează peste toată creaţiunea. Aceasta trebuia să fie mai inteligentă decât animalele supuse ei. De asemenea trebuia să fie în asemănarea Creatorului ei, posedând măsura necesară de înţelepciune, putere, iubire şi justiţie. Această capodoperă urma să fie numită „om” cuvânt a cărui semnificaţie este şi de „rege al pământului”. Să urmărim o descriere artistică a minunatelor timpuri ale Edenului original:
„Un mare principe, care dispunea de o putere şi vază mare, stăpânitorul unei moşii întinse, înainta vesel, cu paşi uşori pe calea fericirii. Era o bucurie să te iuţi la dânsul; faţa lui strălucea de bucurie; glasul lui era o muzică plăcută pentru ureche şi răsună curat şi pătrunzător, ca glasul trâmbiţei dimineaţa. Fiarele câmpului şi păsările cerului cu supunere ascultau glasul lui. A avut din belşug cu ce să se îmbrace şi cu ce să se hrănească, iar palatul lui zidit în mijlocul unei grădini mirositoare, a fost locuinţa fericirii şi a bucuriei. A fost stăpân peste tot ce a cuprins cu ochii. Avea alături de el o tovarăşe care era o reflectare a drăgălăşeniei şi frumuseţii perfecte. Între el şi Iehova Dumnezeu, Creatorul lui era o relaţie de încredere”.

3096 î. Chr. – Moartea lui Adam la 930 de ani. – Gen. 1:1; 2:4.

– Încheierea legământului edenic cu privire la „sămânţa femeii”, după căderea omului în păcat. Gen. 3:15.

Aceasta (Gen. 3:15), constituie de fapt prima profeţie biblică.

– Naşterea primilor copii menţionaţi cu numele: Cain şi Abel. Gen. 4:1,2.

– Înainte de 3895 î.Chr. Cain ucide pe fratele său Abel. Gen. 4:8.

– În 3895 î.Chr. se naşte Set când Adam avea 130 de ani. Gen. 5:3. Este versetul pe baza căruia se construieşte cronologia neamului omenesc.

– În 3403 î.Chr. se naşte neprihănitul Enoh. Gen. 5:18.

– În 3338 î.Chr. se naşte Metusala, bunicul lui Noe. Gen. 5:21.

– În 3151 î. Chr. Se naşte Lameh, tatăl lui Noe. Gen. 5:25.

– Înainte de 3096 î. Chr. Adam scrie Doc. Nr. 2, Gen. 2:5; 5:1,2.

– În 3096 î.Chr. Adam îşi sfârşeşte viaţa înainte de se termina ziua în care a păcătuit, zi care la Dumnezeu are 1000 de ani. 2 Petru 3:8; Gen. 5:5.

2369 î.Chr. – Potopul se dezlănţuie pe pământ. Noe are 600 de ani. Gen. 7:6.

La 1656 de ani după crearea lui Adam, omenirea îşi găseşte sfârşitul în marele potop, cu excepţia a opt persoane care sunt salvate prin corabia construită de Noe. În acest interval de timp de la moartea lui Adam şi până la izbucnirea potopului au avut loc unele momente marcante, relatate de Biblie, după cum urmează:

– În 3039 î. Chr. Enoh are o viziune a lumii noi, în timpul căruia viaţa lui se sfârşeşte pe nesimţite în moarte, fără să simtă durerile morţii. Gen. 5:24. Activitatea lui ca profet este dovedită de profeţia consemnată în epistola lui Iuda, versetele 14 şi 15.

– În 2969 î.Chr. are loc naşterea lui Noe. Gen. 5:28,29
– În 2490 î.Chr. Iehova Dumnezeu anunţă sentinţa Sa către umanitate: „Zilele omului vor fi de 120 de ani”. Gen. 6:3.
– În acest timp are loc şi materializarea demonilor sub formă de uriaşi, de asemenea şi căsătoria „fiilor lui Dumnezeu”(îngeri) cu fetele oamenilor, în urma căreia iau naştere „oamenii cu renume” numiţi „giborimi”. Gen. 6:4; 1Petru 3:18-20.

– În 2469 şi 2468 î.Chr. are loc naşterea lui Sem, respectiv a lui Iafet, primii doi fii a lui Noe. Gen. 5:32; 9:24; 10:21.

– Aproximativ în 2420 î.Chr. începe construcţia arcei şi predicarea neprihănirii ca mărturie pentru acea generaţie coruptă. Gen. 6:14.; 2Petru 2:5.

– 2370 î:Chr. – în anul începerii potopului (în luna noiembrie a început potopul – Geneza 7:11) moare Metusala bunicul lui Noe. Aproximativ tot în acest an Noe scrie Doc. 3, cuprins între Gen. 7:22-24.

1943 î. Chr.

Avraam, plecat din cetatea Ur şi apoi din Haran intră în Cannan. Dumnezeu încheie cu Avraam legământul avraamic, care întăreşte promisiunea din Eden cu privire la venirea unei sămânţe eliberatoare. Gen. 12: 1-4,7. Tot acum începe perioada de 430 de ani care se finalizează cu eliberarea israeliţilor din Egipt şi darea legii la muntele Sinai. Exod 12:40,41; Galateni 3:17. Ce evenimente marcante, relatate de Biblie au avut loc în această perioadă de 427 de ani de la potop la legământul avraamic?

– 2369 î.Chr. – În anul 601 al vieţii lui Noe în luna a II-a, în a 27-a zi a lunii Noe iese din corabie şi aduce jertfe lui Dumnezeu. Gen. 8:13. Dumnezeu încheie cu Noe şi cu urmaşii lui legământul veşnic al sfinţeniei vieţii, al cărui simbol este curcubeul. Gen. 9:5,6,16,17.

– 2368 î.Chr. Naşterea lui Arpaxad, fiul lui Sem, primul copil născut după potop. Gen. 11:10.

– După anul 2239 î.Chr. începe construcţia turnului Babel. Gen. 11:4.

– După anul 2239 î.Chr. începe construcţia turnului Babel. Gen. 11:4.

– 2020 î. Chr. – Noe moare la vârsta de 950 de ani. Gen. 9:28,29.

– După acest an fii lui Noe: Sem, Ham şi Iafet scriu Doc. Nr 4, cuprins între Gen. 6:9-10, iar apoi Sem scrie Doc. Nr. 5 – cuprins între Gen. 10:1b – 11: 10a.

– 2018 î.Chr. – Naşterea lui Avraam în Ur din Chaldeea. Gen. 11:26. Tatăl său Terah avea 130 de ani.

– După anul 1978 î. Chr. – Terah, tatăl lui Avraam scrie Doc. Nr 6. de la Gen. 11:10-27.

– 1943 î.Chr. – Avraam, după moartea lui Terah, la vârsta de 205 ani, când Avraam avea 75 de ani, intră împreună cu Sara şi Lot în Canaan.

1918 î.Chr.

Naşterea lui Isaac, adevăratul moştenitor a lui Avraam, din soţia sa Sara. Tot în acest timp începe perioada celor „aproape 450 de ani” menţionată în Fapte 13:17-20. Seria evenimentelor relatate de Biblie, cuprinsă între încheierea legământului avraamic şi naşterea lui Isaac, perioadă cu durata de 25 de ani, continuă după cum urmează:
– Înainte de anul 1933 î.Chr. are loc salvarea lui Lot, luat prizonier de oştile împăraţilor ce au cucerit ţinutul Sodomei şi Gomorei, salvare făcută de Avraam şi aliaţii lui. Gen. 14:16. La întoarcerea din această acţiune salvatoare, Avraam se întâlneşte cu Melchisedec, împăratul Salemului şi preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Gen. 14:18.

– 1932 î. Chr. – Se naşte primul fiu a lui Avraam din roaba Sarei, Agar. Gen. 16:15,16. Numele lui este Ismael.

– 1919 î.Chr. – Se stabileşte legământul circumciziei ca simbol sau semn al legământului avraamic. Gen. 17:1,10,24.

– După 1919 î.Chr. are loc judecarea şi pedepsirea prin foc a cetăţilor Sodoma şi Gomora. Gen. 19:24,25.

1878 î.Chr.

După o călătorie în cetatea lui Nahor, fratele lui Avraam, Eliezer care era robul lui Avraam aduce de acolo pe Rebeca, nepoata lui Nahor ca soţie pentru fiul lui Avraam, Isaac. În acest an are loc căsătoria lor. Gen. 25:20. În această perioadă de 40 de ani cuprinsă între naşterea lui Isaac şi căsătoria lui Biblia relatează unele evenimente, după cum urmează:

– 1913 î.Chr. – Are loc înţărcarea lui Isaac, la vârsta de 5 ani, când este batjocorit de fratele său vitreg Isamael. Isamel şi Agar sunt îndepărtaţi de lângă fiul său Isaac. Gen. 21:8-20. Tot de la această dată încep cei 400 de ani de persecutare a sămânţei tipice menţionaţă în Gen. 15:13; Fapte 7:6.

– 1893 î.Chr. – Aproximativ în acest an Avraam oferă pe fiul său Isaac ca jertfă, la porunca lui Iehova Dumnezeu, moment în care se pune în scenă cea mai minunată dramă profetică cu privire la răscumpărarea neamului omenesc. Berbecele oferit de Dumnezeu, este jertfit ca un substituit al lui Isaac. Gen. 22;2,13. Dumnezeu întăreşte cu jurământul avraamic. Gen. 22:16-18.

– 1881 î.Chr. – Are loc moartea Sarei, soţia iubită a lui Avraam, la vârsta de 127 de ani. Gen. 23:1. Acest eveniment are loc cu trei ani înainte de căsătoria lui Isaac cu Rebeca. Gen. 24:67.

1774 î.Chr –Căsătoria lui Iacov cu Lea şi Rahela. Geneza 29:23-30.

S-a scurs mai bine de un secol de la căsătoria părinţilor lui Iacov (104 ani) şi istoria biblică a continuat să relateze evenimente remarcabile din viaţa acestor oameni ai credinţei din care enumerăm câteva:
– Înainte de anul 1869 î.Chr. Sem scrie Documentul nr VI cuprins între Gen. 10:2 până la 11:10, înainte ca el să moară în acest an, la vârsta de 600 de ani. Gen. 11:10,11.

– În anul 1858 î.Chr. lui Isaac i se nasc gemenii Esau şi Iacov. Gen. 25:26. Isaac avea 60 ani când i s-au născut cei doi fii.

– După 14 ani respectiv în anul 1844 î.Chr. Avraam moare în vârstă de 175 ani. Gen. 25:7.

– După anul 1843 î.Chr. Ismael şi Isaac scriu Doc. nr. VII, cuprins între Gen. 11:27 şi 25:12. Esau, fiul lui Isaac se căsătoreşte cu fete cananite, aducând astfel suferinţe sufleteşti părinţilor săi. Gen. 26:34,35.

– În anul 1796 î.Chr. Ismael moare în vârstă de 137 de ani. (Gen. 25:17). După acest an Isaac scrie Doc. nr. VIII, menţionat în Geneza 25:13-19. (Gen. 25:19).

– În anul 1871 î.Chr. Iacov, sfătuit de mama sa Rebeca şi având binecuvântarea tatălui său Isaac, pleacă în Haran (Siria). Pe drum Iehova D-zeu îi dă viziunea de la Betel în care îl asigură de binecuvântarea Sa. Iacov face aici un legământ de a-L servi pe Dumnezeul lui Avraam şi Isaac. Gen. 28:2-5; 10-22.

– În anul 1774 î.Chr., după ce îl slujeşte pe Laban, fratele mamei sale Rebeca, timp de 7 ani, acesta îi dă de neveste pe cele două fiice ale sale, Lea şi Rahela. Gen. 29:23-30.

1712 î.Chr.

După 17 ani de locuire în Egipt Iacov moare la vârsta de 137 de ani. Gen. 47:28. Se scurg 62 de ani de istorie biblică cu relatări din viaţa patriarhilor şi unele din evenimente le vom relata în continuare:
– În anul 1767 î.Chr., Rahela , soţia iubită a lui Iacov, dă naştere primului ei fiu , Iosif. Gen. 30: 23,24.

– În anul 1761 î. Chr. Iacov, împreună cu averile şi familia sa se întoarce în ţinutul Canaan, de unde plecase cu 20 de ani înainte. Gen. 31:41. Pe drum el întâlneşte pe îngerul trimis de Iehova Dumnezeu, care îl anunţă pe Iacov că Dumnezeu i-a schimbat numele, anume „Israel” Gen. 32:27,28.
– În anul 1750 î.Chr. Iosif este vândut de fraţii săi. Gen. 37:2. După 11 ani, respectiv în 1739 î.Chr., Isaac moare în vârstă de 180 de ani. Fiii lui, Esau şi Iacov îl înmormântează. Gen. 35:28,29. după moartea tatălui său, Esau scrie Doc. nr. IX, menţionat la Gen. 25:19-36:1 şi apoi Doc. nr. X, cuprins în relatarea din Gen. 36:2-9.
– 1737 î.Chr. Iosif, la vârsta de 30 de ani, după ce tâlcuieşte visele lui Faraon, este eliberat din închisoare şi devine prim-ministrul Egiptului. Iehova D-zeu împlineşte visele profetice date lui Faraon. Gen. 41:40,46. După circa doi ani de foamete fraţii lui se pogoară în Egipt după alimente şi după o serie de încercări la care au fost supuşi, Iosif, în cele din urmă li se descoperă în adevărata identitate.

– 1728 Î.Chr. Iacov, împreună cu întreaga sa familie se duc în Egipt pentru a fi îngrijiţi de Iosif. Înainte de acest an, Iacov completează ultimul document menţionat în Gen. 36: 10; 37:2, Doc. nr. XI. Apoi în anul 1712 î.Chr. el moare, în vârstă de 147 ani. Înainte de aceasta el binecuvântează pe cei 12 fii ai săi. Gen. 49:1, 28,33.

1513 î. Chr., an memorabil în istoria naţiunii lui Israel
430 de ani de la legământul avraamic Iehova D-zeu eliberează poporul Israel, din robia Egiptului. Exod 12:40,41. Relatarea biblică continuă să consemneze evenimente din istoria naşterii naţiunii Israel
– 1657 î.Chr. Între moartea lui Iacov şi moartea lui Iosif survenită în acest an, respectiv pe durata a 55 ani, Biblia nu consemnează viaţa poporului lui Israel în Egipt. Însă paralel, în ţara răsăritului, au loc evenimente, care prefigurează drama omenirii, evenimente menţionate în cartea lui Iov. Aceste evenimente au fost anterior anului 1613 î.Chr.

– Aproximativ în acest an 1613 î.Chr. Egiptul începe să se contureze ca prima putere mondială pe scena lumii de după potop. Exod 1:8.

– 1593 î.Chr. Se naşte acela care va deveni, sub conducerea lui Iehova, eliberatorul naţiunii lui Israel din robia Egiptului, adică Moise. Exod 2:2.

– 1553 î.Chr. După 40 de ani petrecuţi în curtea Faraonului Moise, într-o încercare neizbutită de a se oferi ca izbăvitor al poporului asuprit a lui Israel, se refugiază în Madian. Ex. 2:11,14,15 ; Fapte 7:23.

– Circa 1514 î.Chr. Moise, păscând turma socrului său Ietro, vizionează vedenia de la rugul arzător, unde Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov se identifică cu numele Său Iehova. Ex. 3:2, 13-15.

– În anul următor, 1513 î,Chr. se întâmplă mari evenimente care silesc pe Faraon să lase pe poporul lui Israel să plece din Egipt. După nouă plăgi pustiitoare care zguduie Egiptul, urmează instituirea primului paşte în Egipt şi în aceeaşi noapte plaga a zecea pune capăt rezistenţei lui Faraon, iar apoi la scurt timp după eliberare are loc dezastru de la Marea Roşie care pune capăt încăpăţânării lui Faraon şi puternicei sale oştiri.
– Tot în acest an se sfârşesc cele două perioade de 430 de ani, respectiv de 400 ani, arătate în Exod 12:40,41 ; Galateni 3:17 şi Gen. 15:13,14 ; Fapte 7:6. Inaugurarea legământului de la muntele Sinai are loc tot în acest an, la trei luni după părăsirea Egiptului. În această perioadă Moise compilează cele 11 documente menţionate anterior şi completează propria sa relatare inspirată, încheind cartea Genesa.

1473 î.Chr.

După 40 de ani de pribegire prin pustie, sub comanda lui Iosua, succesorul lui Moise, isreliţii intră în Canaan, ţară promisă lui Avraam şi urmaşilor lui. Perioada de 40 de ani de la exod la intrarea în Canaan este o perioadă caracterizată prin multe răzvrătiri ale israeliţilor.

– În 1512 î.Chr. Moise termină Tabernacolul şi apoi, la porunca lui Iehova şi după instrucţiunile Sale instalează preoţia aaronică, cu Aaron ca primul mare preot. Exod 40: 13-17. Tot în acest an Moise scrie cea mai mare parte a cărţilor Exodul şi Leveticul.

– Aproximativ în anul 1490 î.Chr. Moise scrie cartea lui Iov.

– Înainte ca israeliţii să intre în Canaan, în 1473 î.Chr. pe câmpia Moabului Moise termină cartea Numeri. Numeri 36:13. Tot în acest an se stabileşte legământul legii repetate în Moab. Deut. 29:1. Apoi Moise scrie cartea Deuteronomul, după care, pe muntele Nebo, în Moab, cu vederea panoramică a ţării promise în faţă moare la vârsta de 120 de ani Deutr. 1:1,3 ; 34:5-7.

1454 î.Chr. Iosua, succesorul lui Moise, moare credincios, la vârsta de 110 ani. Iosua 24:29
În perioada când Iosua a fost la conducerea poporului Israel, după intrarea în ţara promisă, a susţinut o campanie de război de şase ani care s-a sfârşit în anul 1467 î.Chr. Iosua 11:23 ; 14:7,10-15.
– Tot în acest an s-a terminat perioada de aproape 450 de ani „menţionată în Faptele Apostolilor 13:17-20.
– Înainte de anul 1454 î.Chr. Iosua scrie cartea cuprinsă în canonul biblic, care care-i poartă numele. Iosua 24:26.
– Înainte ca să moară, el ţine o ultimă adunare în care aminteşte poporului toate binefacerile pe care Iehova le-a dat de la Avraam şi până atunci, accentuând datoria pe care israeliţii o aveau faţă de Iehova, Dumnezeul lor. Într-un ultim apel solemn el spune poporului: Iosua 24:14,15.

1117 î.Chr.

An marcant în istoria zbuciumată a Israelului, care pune capăt perioadei judecătorilor, an în care profetul şi judecătorul Samuel îl unge pe Saul ca primul rege al naţiunii lui Israel. În această perioadă de 356 de ani de la începutul perioadei de judecător al lui Iosua şi până la instalarea primului rege, Israelul a avut o perioadă de urcuşuri şi coborâşuri, când adeseori au părăsit pe Dumnezeul lor Iehova şi au fost părăsiţi de El, iar popoarele păgâne la ai căror dumnezei-demoni i s-au închinat i-au asuprit. Când ei îşi aduceau aminte de Dumnezeul lor Iehova şi se întorceau din toată inima la El, Dumnezeu le ridica judecători credincioşi care îi izbăvea din mâna asupritorilor. Astfel istoria consemnează faptele de credinţă ale lui Iehud, Barac şi Debora, Ghedeon, Iefta, Samson şi alţii, prin care Iehova a eliberat poporul din mâna asupritorilor.
– Aproximativ în anul 1192 î.Chr. se naşte unul din cei şase oameni promişi de Iehova D-zeu, profetul Samuel, care va fi ultimul judecător în Israel. Când el era copil, dedicat de părinţii lui ca să servească în templu, Iehova Dumnezeu îl înştiinţează despre judecata nefavorabilă rostită împotriva penultimului judecător Eli, din cauza gravelor păcate ale fiilor lui Hofni şi Fineas, păcate cărora nu le-a pus capăt tatăl lor.
– Mai târziu, pe când israeliţii au ieşit la luptă contra filistenilor, luând, în mod neascultător, chivotul legământului din tabernacolul din Silo cu ei, Iehova a împlinit judecata Sa: cei doi fii neascultători au fost ucişi de filisteni, chivotul a fost capturat şi la auzul acestor veşti bătrânul Eli cade mort.
– Urmează perioada judecătorului credincios Samuel care se sfârşeşte atunci când israeliţii îl forţează să le pună un împărat. 1Sam. 10:24 ; Fapte 13:21.

– Aproximativ în anul 1137 î.Chr., în timpul mandatului lui Samuel ca judecător, se naşte Ionatan, fiul lui Saul, cel care va deveni un prieten adevărat al proscrisului David. El ajunge mare comandant de oşti în timpul domniei tatălui său. 1Sam. 13:1,2.