Învierea

Iehova Dumnezeu este Unicul care putea concepe ideea învierii și Singurul care a putut și va mai putea înfăptui acest miracol. (Faptele Apostolilor 26:8; Geneza 18:14; Luca 18:27). De asemenea, astăzi trebuie privit și la Isus Cristos, conform propriilor sale cuvinte: „Eu sunt învierea şi viaţa“ (Ioan 5:25; Ioan 11:25). Da, învierea este un act cu adevărat miraculos, înțelegând prin aceasta că este un lucru dincolo de puterea omului de a-l realiza sau chiar de a-l înţelege pe deplin. Să ne ferim, din acest motiv, de a crede în înviere? Mai degrabă, să ne amintim că viaţa în sine este un miracol, neînțeles de om, însă acceptat ca o realitate. Priviți în jur: nașterea este un miracol, faptul că există viață pe Pământ și se pare că nu există pe niciuna din celelalte planete este de asemenea un miracol, iar despre creație putem vorbi tot ca despre un miracol.

De ce are nevoie omenirea de miracolul învierii?

O întrebare introductivă foarte oportună este: de ce are nevoie omenirea de acest miracol? Biblia arată deslușit faptul că, la începutul umanității, învierea nu a fost necesară. Ea nu a făcut parte din scopul inițial al lui Dumnezeu și aceasta pentru că moartea nu era sortită omului. Moartea este un lucru nespecific pentru oameni, însă ea a fost adusă în existență prin păcat, ca un blestem sau o sentință datorate lui. (Romani 5:12). Necesitatea învierii o regăsim tocmai în aceasta: învierea a fost adăugată pentru a compensa handicapul morții datorate păcatului adamic, handicap pe care oamenii drepți nu-l puteau înlătura prin propriile lor forțe (Psalmii 89:48, Psalmii 49:7,14,15).

În contrast cu semnificația prea vagă și fără conținut pe care o are înviere pentru mulți creștini mărturisiți astăzi, ea era o veritabilă nădejde sau speranță temeinică în viețile multor oameni credincioși menționați în Biblie. Priviți ce vie și mișcătoare a fost speranța aceasta în Avraam, care „a socotit [despre fiul său Isaac] că Dumnezeu a fost capabil să îl ridice, chiar şi din morţi” sau în omul integrității, Iov, ce se ruga lui Dumnezeu: „de m-ai ţine ascuns până ţi se va întoarce mânia, de mi-ai stabili un timp şi ţi-ai aminti apoi de mine!” sau cât de liniștitoare a fost promisiunea învierii pentru profetul Daniel. (Evrei 11:19; Iov 14:13; Daniel 12:13).

De fapt, pentru întregul „nor așa mare de martori” sau oameni credincioși din vechime, o parte integrată și esențială a credinței lor a fost învierea, astfel încât au suferit totul „ca să dobândească o înviere mai bună” (Evrei 12:1; Evrei 11:35, T.L.N.). De ce? Deoarece promisiunea învierii este mijlocul prin care nădejdea celui credincios nu se limitează numai la viața aceasta (1Corinteni 15:19); promisiunea învierii oferă încredințarea celui credincios și integru că, indiferent ce i se poate întâmpla în viața aceasta, dreptul la viață veșnică rămâne în mâinile lui Dumnezeu, iar de acest drept nu-l poate deposeda nimeni în afară de Cel care îl și acordă (Luca 12:33, Matei 10:28). În cunoștință despre acest aranjament al lui Dumnezeu prin înviere, creștinul este convins că „lucrarea voastră în Domnul nu este zadarnică“. (1Corinteni 15:58). Creștinul adevărat, care are credință deplină și în învierea morților, dobândește o adevărată liniște și încredere deoarece credința „este aşteptarea sigură a lucrurilor sperate” (Evrei 11:1). Reamintiți-vă și comparați disperarea oamenilor lipsiți de această încredere în fața morții cu seninătatea celor care sunt împăcați cu soarta lor și au speranță pentru propriul lor viitor: „Fraţilor, nu vrem să fiţi ignoranţi despre cei care dorm în moarte, ca să nu vă întristaţi la fel ca ceilalţi care nu au speranţă” (1Tesaloniceni 4:13, T.L.N.).

Scopul învierii

Pe mai departe, se impune a se clarifica scopul învierii. În acest sens pot fi amintite câteva chestiuni despre care depune mărturie învierea, înțelegând astfel cauza pentru ce face ea parte din scopul divin. Învierea:

1. dezvăluie puterea nelimitată a lui Dumnezeu (Ioan 11:4)
2. demonstrează mila Sa şi îl atesta pe El ca apărător al celor ce-l slujesc. Mila sa rezultă și din faptul că Iehova a ales ca învierea să facă parte din scopul său, deși avea capacitatea de a aduce în existență o nouă rasă de oameni după neascultarea primei perechi umane; cealaltă ipostază se desprinde și din faptul că El răsplătește „pe cei care-l caută” (Evrei 11:6); chiar atunci când nimeni nu mai poate face ceva pentru ei, El îi ridică din inexistență la viață.
3. dovedește faptul că slujitorii lui Iehova sunt dispuși să renunţe la însăși viaţa lor, în situația în care sunt împinși în fața morții din cauza devotamentului și serviciului lor față de Dumnezeu (Matei 16:25, Luca 9:24); aceasta demonstrează cât de departe merg ei pentru această cauză, cât și faptul că Îl recunosc pe Iehova ca fiind Cel Suprem și au credință în capacitatea Lui de a învia pe servii Săi (Psalmii 31:5, Luca 23:46).
4. înseamnă îndeplinirea celui de-al doilea mare scop al lui Dumnezeu în legătura cu trimiterea lui Isus pe pământ, alături de justificarea numelui lui Iehova, anume: salvarea pe deplin a credincioșilor din neamului omenesc condamnat de greșeala primilor părinți.
5. va demasca toate minciunile lui Satan referitoare la acest subiect și astfel va justifica numele lui Dumnezeu (ex: promisiunea făcută lui Adam și Evei: „hotărât, că nu veţi muri”, dacă vor mânca din fructul interzis de Dumnezeu – Geneza 2:16,17; Geneza 3:4; învăţătura falsă că omul are un suflet care supravieţuieşte morţii corpului – Romani 3:4.) Iehova va demonstra o dată pentru totdeauna că este singurul care îi poate ţine în viaţă şi care îi poate readuce la viaţă pe oameni. (Psalmi 36:9)

Învierea – incompatibilă cu învățătura vieții după moarte

Se cuvine a se afirma, încă de la început, că falsele învățături despre nemurirea sufletului și altele asemănătoare au golit de conținut învățătura învierii pentru mulți creștini nominali. Numai acela care crede şi în învăţătura Scripturii despre moarte, anume faptul că moartea este încetarea vieţii, numai acela poate înţelege pe deplin semnificația și valoarea practică a învierii. Din această perspectivă – anume că, fără înviere, întreruperea existenței celor credincioși ar însemna sfârșitul lor definitiv, ei rămând în inexistență alături de toți cei morți – apostolul Pavel remarca: „Căci dacă morţii nu înviază … pierduţi sunt şi cei adormiţi în Christos” (1Corinteni 15:16,18). Mărturia scriitorilor Bibliei este că: „suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor” (Psalmii 146:4). Despre cei morţi Scripturile spun mai departe: „De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi habar nu are”, „căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici minte, nici ştiinţă, nici înţelepciune” (Iov 14:21; Ecleziastul 9:10.) Așadar, există mare diferență între „viaţa de după moarte” şi înviere. De fapt, pentru că nu există viaţă după moarte trebuie să existe înviere din morţi.

De asemenea, trebuie înțeles că tot scopul lui Dumnezeu al mântuirii este strâns legat de înviere. Moartea – înțeleasă ca sfârșitul existenței – a fost pedeapsa pentru păcat, venit asupra rasei întregi prin Adam. Prin urmare, viața veșnică este un dar generos de la Dumnezeu, prin Christos, prin care a fost făcută posibilă și învierea. (1Corinteni 15:21,22). Iehova a promis: „Îi voi răscumpăra de sub puterea Locuinţei Morţilor, îi voi răscumpăra de la moarte!” (Osea 13:14). Cum a fost făcută posibilă răscumpărarea? Prin aceea că Răscumpărătorul nostru, Singurul Său Fiu, a plătit prețul păcatului omenirii, înainte ca Dumnezeu să înceapă grandioasa operă de eliberare de sub domnia păcatului. (Leviticul 17:11; Deuteronom 19:21; Matei 20:28, T.L.N.; 1Corinteni 15:21). Şi aici avem cea mai bună dovadă în ce priveşte ce este şi ce nu este pedeapsa păcatului. „Pedeapsa [noastră] a căzut peste El” (Isaia 53:5). Ce a plătit Christos pentru noi? Scripturile răspund: „El şi-a dat viaţa pentru noi” „fusese şters de pe pământul celor vii”; „lovit de moarte”; „groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat”, „îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat”; „S-a dat pe Sine însuşi la moarte”; (1Ioan 3:16; Isaia 53:6-12). Se înțelege din aceste dovezi că Domnul nostru Isus n-a suferit un chin veşnic drept preţ de răscumpărare pentru noi. Dimpotrivă, faptul că Isus a murit pentru păcatele noastre, iar Tatăl ceresc a primit jertfa vieţii Sale, dovedeşte clar că osânda păcatului era şi este încetarea vieţii tuturor celor ce se află sub păcat. Moartea este consecinţa inevitabilă a păcatului. Moartea cauzată de păcatul moștenit este una dintre principalele „lucrări ale diavolului”. Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos v-a distruge nu doar pe Diavol, ci și lucrările sale. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările Diavolului.” (1Ioan 3:8, VDC). Jertfa de răscumpărare a lui Isus şi învierea au un rol esenţial în această privinţă. (Faptele Apostolilor 2:22-24; Romani 6:23).

Ce este, cu adăvărat, învierea?

Învierea reprezintă restaurarea puterii vieții, o readucere din nonexistență la viață a unei creaturi. Înțeleptul Solomon arăta că la moartea unei creaturi (a unui suflet) „ţărâna se întoarce în pământ, cum a fost, iar spiritul se întoarce la adevăratul Dumnezeu, care l-a dat. (Eclesiastul 12:7, T.L.N.). Aceasta este un mod de a spune că Dumnezeu ia înapoi „spiritul” sau puterea de viață de la păcătosul muritor, şi nimeni nu poate restaura acea putere a vieţii, cu excepţia lui Iehova Dumnezeu, care iniţial i-a oferit-o lui Adam. (Geneza 2:7). Înțelegând aceasta, este corect scriptural a înțelege și a afirma că învierea înseamnă crearea din nou a sufletelor. Este imposibil acest lucru? Nu, deoarece Psalmul 104:29,30 ne asigură că Dumnezeu poate face aceasta: „Le iei suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. Trimiţi Duhul Tău [nota marg.: sau „suflarea Ta“]: ele sunt create.” (GBV, 2001).

Cum se poate înțelege faptul că Iehova va readuce la viață un om? Recreând acelaşi corp, atom cu atom? Nu! Ceea ce Dumnezeu reţine în memoria Lui este modelul de viaţă urmat de creatura umană: personalitatea creaturii, aptitudinile mentale, cunoștințele pe care le-a stocat în mintea sa, experiențele trăite, amintirile, într-o expresie: identitatea personală a cuiva. Reconstituind fidel asemenea caracteristici personale ale creaturii înviate, o astfel de persoană nu va suferi de amnezie sau pierdere de memorie, ci cel trezit din somnul morții va ştii cine este şi va poseda toate amintirile sale, exact ca și cum s-ar fi trezit în urma unui somn. Nu este aceasta o minune ce numai Dumnezeu o poate împlini?

Susține Biblia învățătura salvării universale sau a învierii tuturor celor care au murit?

Proverbe 10:7 arată faptul că nu este în scopul lui Dumnezeu ca El să-și amintească de toți cei care au murit, fără excepție, ci El îi va uita în mod deliberat pe unii. „Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte” (VDCC). Cei care au făcut răul cu bună știință sau s-au reținut de la a face binele, în sens scriptural, nu vor fi strigați pentru învierea din mormintele de amintire. Ei vor avea soarta animalelor, pentru care nu există speranța învierii. (Eclesiastul 3:18-21; 2Petru 2:12)

Citind raportul biblic de la Ioan 5:28,29, cineva poate ajunge la concluzia că toți cei ce au ajuns în moarte, vor avea parte de înviere. Este scris: „Nu vă miraţi de acest lucru, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară – cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au înfăptuit răul vor învia pentru judecată.” (NTR). Cu adevărat vor învia „toți cei din morminte”?

La o consultare mai atentă a relatărilor înregistrate la Matei 8:28; Matei 23:29; Matei 27:52,53,60; Matei 28:8; Ioan 5:28, cititorul stăruitor va observa că în grecește cuvântul care este tradus în limba română prin ”mormânt” este ”mnēmei′on”, derivat din verbul grecesc însemnând „a aminti” sau „a comemora”. Traducerea grecescului mnēmei′on, folosit de Isus în Ioan 5:28, prin „mormânt” nu exprimă pe deplin sensul cuvântului grecesc original; aceasta deoarece „mormânt” în limba greacă este derivat de la verbul care înseamnă „a tăia, a reteza, sau a săpa”, pe când cuvântul grecesc mnēmei′on include ideea de aducere aminte.

Astfel, când Isus declara, mai potrivit tradus, „vine ceasul când toți cei din mormintele de amintire … vor ieși afară” (T.L.N.), el a arătat că cei care erau acolo erau păstrați în memoria lui Iehova Dumnezeu. La timpul stabilit de El, pe aceștia, și doar pe ei, urma să-i favorizeze cu învierea pentru judecată sau la viață, cu toate oportunitățile pe care le oferea aceasta în Lumea Nouă a lui Dumnezeu. (Ioan 5:28,29, T.L.N.).

Domnul Isus ne spune că toți cei se regăsesc în memoria lui Iehova sunt atât de sigur păstrați, încât nu există o diferență între ei și cei vii. „Pentru El toţi sunt vii.” (Luca 20:37,38).

Așa stând lucrurile, se ridică întrebarea pe care apostolul Pavel a formulat-o în mod pertinent: „De ce vi se pare de necrezut că Dumnezeu scoală morţii?”. Există doar un singur răspuns. „Nu vă miraţi de aceasta.” (Fapte 26:8; Ioan 5:28).

În fine, afirmația din 1Corinteni 15:22: „Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos” nu este o dovadă a învierii automate a tuturor celor care au murit, deoarece pentru o înțelegerea exactă a afirmației trebuie să ținem cont de context. În 1 Corinteni capitolul 15, apostolul discută despre învierea membrilor corpului lui Cristos. Afirmaţia că “în Cristos toţi vor fi readuşi la viaţă” se aplică tuturor celor “care au adormit în Cristos” (versetul 6, 18), şi nu pentru omenire în general. În fapt, condamnarea moştenită de la Adam este ridicată de la cei care cred şi ascultă pe Iisus Cristos, acesta rămâne asupra acelora care nu cred şi nu ascultă. — Ioan 3:18,36; Evrei 5:9.

Există mai multe feluri de înviere? Câte? Cine va învia? Cum? Când?

Dacă Biblia însăși ne-a lămurit ce înseamnă învierea și a făcut precizarea că numai cei păstrați în memoria lui Dumnezeu vor învia, putem supune analizei pe bază biblică următoarele întrebări: Există mai multe feluri de înviere? Câte? Cine va învia? Cum? Când?

Cea mai convingătoare împărțire pe tipuri de învieri este următoare: există două tipuri de învieri – una spirituală sau cerească şi învierea pământească. (Pentru o înțelegere mai aprofundată a acestui punct, este necesară cercetarea unei alte teme distincte, referitoare la speranța de viață și destinul oamenilor credincioși: viață umană perfectă și viață spirituală în în cer.) Aceste două tipuri sunt categorii sigure şi neafectate de orice condiţii privitoare la timp sau la durată.

1. Învierea la viață spirituală

Învierea lui Isus a reprezentat un moment memorabil, deoarece a fost săvârșit ceva nou: prima dată când a fost înfăptuit miracolul învierii la o viață spirituală (Efeseni 1:19-21). Dumnezeu l-a înviat pe Isus, nu în trup omenesc, ci ca o creatură spirituală: „fiind omorât în trup, dar înviat în spirit” (1Pet. 3:18, RS). Mai mult decât atât, Tatăl său l-a răsplătit ca pe nimeni altul înainte. Cum? Din timpuri indefinite, Iehova a fost și este nemuritor. (Psalmii 90:2) Însă, odată cu învierea lui Isus Christos – deoarece Iehova, Cel care există prin Sine Însuși a considerat potrivit să-l recompenseze pe credinciosul său Fiu cu incoruptibilitate și nemurire – prima creatură a primit ca dar nemurirea. (Romani 6:9,10; 1Corinteni 15:42-54; 1Timotei 6:16). Mai mult, se poate afirma că învierea lui Isus a fost începutul „primei învieri” (Apocalipsa 20:6, 1Corinteni 15:20). Era într-adevăr ceva nou!

Dar de ce este Isus doar „începutul” sau „primul rod” sau „pârga [primele roade dintre recolte] celor adormiți”? Deoarece Isus Cristos — Capul acestei clase, Primul care a experimentat acest tip de înviere (Ioan 3:13) —  nu este şi ultimul care va avea parte de ea. Apocalipsa 14:1,4 oferă o viziune despre aceasta: „144 000 …răscumpăraţi din omenire ca cele dintâi roade pentru Dumnezeu şi Miel”. Ce promisiune există în această privință? Isus Cristos, știind că avea să se întoarcă în scurtă vreme la cer, le-a spus discipolilor săi credincioși că „le va pregăti un loc” (Ioan 14:2). Isus a numit grupul celor care merg la cer „turma mică” (Luca 12:32). Membrii acestei clase — jertfindu-și perspectiva la o viață pământească cu care Iehova le-ar fi răsplătit în mod firesc credincioșia, fiind „chemați după planul Său” ca să „fiți ai lui Isus Cristos”, „ca să alcătuiţi un singur trup”, și fiind „născuți din nou” ca și „fii spirituali” ai Săi — au fost au fost aduși în „Legământul pentru Împărăție” și le-a fost promis că vor avea parte de o „înviere asemănătoare cu a Lui”, ca „cele dintâi roade” (Romani 8:28, Romani 1:6; Coloseni 3:15; Luca 22:29; Romani 8:16,17; Apocalipsa 2:10, Romani 6:5). Ca memebre ale aceluiași Corp, ei își declarau speranța că: „vom fi uniţi cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui”, , pentru a fi „întotdeauna cu Domnul“ (Romani 6:5; Galateni 6:16; 1Tesaloniceni 4:17). Aceștia vor avea parte de același dar, întocmai ca și capul lor Cristos: glorificarea la cer și primirea darului nemuririi (1Corinteni 15:50-53; Apocalipsa 20:6). Acest eveniment este numit „învierea timpurie“ sau „prima înviere“ (Filipeni 3:10,11; Apocalipsa 20:6). „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” (Apocalipsa 20:6) Având în vedere că numărul membrilor acestei clase este descoperit, acest miracol al învierii la natură spirituală va fi experimentat într-un număr limitat de încă 144000 ori. (Apocalipsa 14:1; 1Petru 3:18).

Cu privire la cei care vor avea parte de înviere la viață spirituală, cerească, apostolul Pavel consemnează: „Este semănat corp fizic, este sculat din morţi corp spiritual”. (1Corinteni 15:44, T.L.N.).

Când are loc învierea lor? Conform celor scrise de apostolul Pavel, „în timpul prezenţei Sale [a lui Cristos]” (1Corinteni 15:23, T.L.N.). „Atunci când se va arăta El, vom fi ca El.” (1Ioan 3:2, V.D.C.). Având în vedere că mărturia Bibliei este că prima înviere va avea loc „în timpul prezenţei sale“ și că „cei morţi în unitate cu Cristos se vor scula primii”, putem afirma întemeiat că prima înviere se desfășoară pe parcursul unei perioade de timp și aceasta trebuie să fi început la scurt timp de la începerea prezenţei lui Cristos, mai exact de la venirea lui Isus Cristos la Templu în primăvara anului 1918, şi va continua până când ultimul membru din această clasă, aflat în trup de carne pe pământ, va fi glorificat. (1Corinteni 15:23; 1Tesaloniceni 4:16, Maleahi 3:1). Cunoscând faptul că Iehova a început să-i aleagă pe membrii acestei clase de la Rusaliile anului 33 e.n., la scurt timp după ce l-a înviat pe Isus, „unșii” care au murit înainte să înceapă prezenţa lui Cristos au rămas „adormiți în moarte”, adică au rămas în inexistență până la sosirea timpului învierii lor, în 1918. Aceștia sunt înviați mai întâi (1Tesaloniceni 4:15-17). Puţinii membri rămaşi în viaţă dintre cei 144 000 și care mor în timpul prezenței lui Cristos sunt înviaţi instantaneu la viaţă cerească, fiind „schimbaţi într-o clipă, într-o clipire de ochi” (1Cor. 15:51,52, T.L.N.).

1. B. Învierea la viață umană

Însă, marea majoritate a celor care vor beneficia de pe urma sacrificiului răscumpărării lui Isus vor primi ceea ce Adam a pierdut pentru ei, și anume, viața pe pământ. Așadar, toate persoanele care primesc viață prin înviere, în afara celor din „turma mică”, vor fi înviaţi pe pământ. Promisiunea învierii pe un pământ paradisiac este una dintre cele mai dorite dintre promisiunile Bibliei. (Psalmul 37:11,29; Matei 6:10; Isaia 11:6-9; Isaia 35:5,6; Isaia 65:21-23).

Oamenii credincioşi din vechime şi oricine din „mulțimea mare” a altor oi, care a murit înainte de Armaghedon, toți care s-au străduit să facă voinţa lui Dumnezeu şi nu au practicat lucruri rele, fiind considerați „drepți” de către Dumnezeu, vor avea parte de o înviere timpurie în Lumea Nouă. Marta a spus despre iubitul ei frate, Lazăr: „Ştiu . . . că va învia la înviere, în ziua de pe urmă“ (Ioan 11:24). Profetul Daniel, Însuși Isus Cristos cât și alți scriitori inspirați depun aceeași mărturie că învierea pământească va avea loc în „ziua din urmă”. (Daniel 12:13; Ioan 6:39). Aceasta este o înviere „pentru viață” sau care îi pune pe calea vieţii veşnice, ei având deja un model de viaţă bun într-o mare măsură. Aceste persoane înviate se vor alătura supraviețuitorilor Armaghedonului în lucrarea lor de transformare a pământului într-un paradis mondial. Acestora din urmă, adică supraviețuitorilor Armaghedonului, la va reveni bucuria îndeplinirii mandatul divin de procreere – cuprinzând îndemnul „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul!”. (Genesa 1:28, Genesa 9:2).

Așa cum s-a afirmat anterior pe parcursul materialului, Iehova nu-i va învia la viață umană recreând acelaşi corp, atom cu atom. Prin puterea minunată ce i-a fost oferită de către Iehova, Cristos poate construi pentru cei înviaţi trupuri sănătoase. Exemplu din care înțelegem aceasta îl regăsim la învierea lui Lazăr când corpul acestuia era într-o stare de descompunere, dar Isus l-a ridicat ca un om sănătos. Aşa se întâmplă şi la înviere. (Ioan 11:38-44). Totuși, Iehova nu-i va învia cu trupuri de carne perfecte. Prin continuarea pe calea ascultării, lor li se vor aplica puterile tămăduitoare ale răscumpărării lui Cristos, făcând să dispară procesul morţii până ce orice urmă de imperfecţiune va dispărea, iar ei vor sta, cu o forţă de viaţă strălucitoare, întăritoare ce va umple fiecare celulă sau ţesut al trupurilor lor. Pe parcursul domniei de o mie de ani a lui Cristos, ei vor învăța să trăiască bine, minţile şi trupurile lor se vor sincroniza perfect cu Dumnezeu, nu numai în voinţă, ci şi în fiecare gând şi mişcare. Ajutorarea locuitorilor pământului pentru a se debarasa complet de starea lor apăsată de păcat va veni din partea guvernul ceresc al lui Iehova având ca reprezentant principal pe Cristos Isus și ca membrii pe coregenții Săi, guvern prezis din vechime la Isaia 9:6,7. Da, atunci nimeni nu va căuta să împedice lucrarea acestora căci Diavolul și îngerii săi răi sunt legaţi pentru perioada de o mie de ani a domniei nestingherite a lui Cristos.

Fiind în acest punct al învierii oamenilor drepți, trebuit amintit că apostolul Pavel face referire la învierea oamenilor credinicoși și integrii din vechime și numește speranța lor ca fiind într-o „înviere mai bună”. Despre înviere mai bună stă scris: „Femeile şi-au primit morţii prin înviere, dar alți oameni au fost torturaţi fiindcă n-au vrut să accepte eliberarea prin vreo răscumpărare, pentru ca astfel să primească o înviere mai bună.” (Evrei 11:35, T.L.N.) Din cel puțin trei perspective această înviere este arătată ca fiind „mai bună”: 1) „mai bună” decât cea de care au avut parte cei care au fost înviaţi la o viaţă aflată încă sub condiția păcatului şi a morţii (exemplu: învierile săvârșite prin Isus și apostoli); 2) „mai bună” pentru că va fi efectuată sub Împărăția lui Dumnezeu aflată în mâinile lui Isus Cristos, Regele, în timpul domniei de o mie de ani. 3) „mai bună” deoarece cei credincioși au murit în integritatea lor nezdruncinată faţă de Dumnezeu, fiind înclinați spre dreptate, iar acest lucru va fi în avantajul lor când Satan și demonii săi vor fi „dezlegați” pentru proba finală.

1. „Învierea la judecată” – o parte din procesul învierii pământeşti

Revenind la referințele Bibliei despre înviere, trebuie să fie menționat că Biblia vorbește și despre anumite feluri de învieri, o „înviere pentru viaţă” şi o înviere pentru viaţă” sau o „înviere a celor drepţi” şi „a celor nedrepţi”.

În Ioan 5:28,29 regăsim consemnat: „Nu vă miraţi de acest lucru, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară – cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au înfăptuit răul vor învia pentru judecată.”

Cât despre învierea „celor drepți” sau a „celor care au făcut binele”, și a „celor nedrepți” sau „cei care au înfăptuit răul” este scris: „Şi am aceeaşi nădejde în Dumnezeu pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi”. (Fapte 24:15) Este destul de ușor de observat că cei care au scris Biblia au folosit, uneori, exprimarea „cei răi” sau „cei nedrepți” sau „cei nelegiuți” sau „cei fărădelege” pentru a include pe cei care pot fi recuperaţi pentru dreptate şi scutiţi de pedeapsa distrugerii veșnice sau a Gheenei (Matei 7:11; Luca 11:13, Ezechiel 18:21,23, diferite traduceri). Cu siguranță însă, în rândurile „celor răi” care vor învia, conform învățăturii de la Fapte 24:15, nu se regăsesc cei incorigibili, adică cei care înfăptuiesc răul deliberat, dincolo de punctul de reformă, deoarece în Psalmul 145:20 stă scris: „Pe toţi cei răi el îi va distruge.” Deasemenea, un alt argument solid pentru această înțelegere cu privire la „cei nedrepți” sau „cei care au făcut răul” și care totuși vor „învia pentru judecată” este dat de faptul că Ioan 5:28 limitează învierea numai la cei aflaţi în „mormintele memoriale”, anume cei de care Iehova îşi aduce aminte, cei demni de înviere. Prin urmare în rândurile acestora nu se pot regăsi cei pe care Iehova îi consideră dincolo de punctul de reformă stabilit de El însuși.

Cine sunt așadar cei „nedrepţi”, sau cei „cei ce fac lucruri rele” și totuși vor reveni la „o înviere a judecăţii”? Învierea pentru judecată va constitui o parte din procesul învierii pământeşti şi îi va include pe cei ce nu au cunoscut calea serviciului lui Iehova care duce la viaţă, însă aveau dorinţe drepte în inimă și o iubire pentru dreptate pe care Dumnezeu şi-o aminteşte. Răufăcătorul căruia i-a vorbit Cristos este un astfel de exemplu. (Luca 23:39-43). Ei vor învia nesuferind nici o schimbare a personalității lor în timpul perioadei de inconştienţă ca de somn şi inactivitate totală în mormintele memoriale.

Despre cei care n-au avut ocazia să cunoască voia lui Iehova şi s-o împlinească stă scris în Faptele 17:30: „Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de neştiinţă”. Același verset continuă: „însă acum le porunceşte tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască”. Dumnezeu este milos și drept cu cei care au trăit în „vremuri de neștiință”, dar El avertizează și că iluminarea spirituală aduce cu sine responsabilitate şi ea este o bază pentru judecată: „Iată baza pentru judecată: că lumina a venit în lume.” (Ioan 3:19-21,T.L.N.). Fără îndoială că acum trăim într-o perioadă de judecată, în timpul celei de-a doua prezenţe a lui Cristos când „această veste bună a împărăţiei va fi predicată pe tot pământul locuit”. (Matei 25:31-46, Matei 24:14,21,22). Întocmai după cum și în trecut au existat distrugeri definitive a unor generații întregi aflate în perioade de judecată divine (precum cele din timpul Potopului, a Sodomei și a Gomorei sau cea din timpul lui Isus) la fel și toţi cei ce trăiesc în acest timp de judecată şi, dintr-un motiv sau altul, nu iau poziţie de partea lui Iehova, fiind astfel ucişi de El în bătălia Armaghedonului, nu vor fi păstraţi în memoria Sa pentru a fi înviaţi. Cazurile constituie exemple de avertisment în privinţa pedepsei veşnice aplicate de Iehova în punctul culminant al unor perioade de judecată. (Luca 17:24-37; Ieremia 25:33, 2Petru 3:3-14, Iuda 7). Pentru toți aceștia, având în vedere că judecata de care au avut parte nu a fost doar o pregătire pentru o a doua judecată viitoare şi decisivă, nu va exista a doua oportunitate printr-o înviere generală pentru judecată.

Dar promisiunea lui Dumnezeu este că cei care nu și-au avut mai devreme o perioadă de judecată vor regăsi în domnia milenară acea „zi în care [Dumnezeu] urmează să judece cu dreptate pământul locuit”. (Faptele 17:30,31, T.L.N.). Unde și când va avea loc această înviere? Isus, Judecătorul, a promis o „înviere pentru judecată” şi că cei înviaţi vor fi judecaţi după faptele lor viitoare, pe un pământ liber de influenţa Diavolului. (Apocalipsa 20:13, T.L.N.; Isaia 11:3,4, AT.) În interiorul domniei milenare, învierea lor va avea loc pe pământ, după ce condiţiile paradisiace sunt stabilite, aşa cum Cristos a promis răufăcătorului atârnat în dreapta sa. Cei înviați vor avea libertatea să-şi folosească voinţa liberă pentru a se conforma voios şi cu recunoştinţă cerinţelor perfecte ale lui Iehova, primind posibilitatea de a învăţa dreptatea. Mărturia bibliei spune că ei vor fi „judecaţi după cele scrise în cărţile acelea, potrivit faptelor lor“ (Apocalipsa 20:12–14). Aceste cărţi nu conţin o evidenţă a faptelor lor din trecut, deoarece, când au murit, ei au achitat plata pentru păcatele pe care le-au comis în timpul vieţii, ci ele reprezintă legile divine care vor guverna lumea nouă a lui Dumnezeu. (Romani 6:7,23).

Concluzie

Cuvintele inspirate spun: „Amintirea celor drepţi se face pentru binecuvântare, dar numele celor nelegiuiţi va putrezi.” (Proverbe 10:7). Întrebarea – „Dacă un om moare, va trăi el din nou?” – își găsește răspuns prin înviere. (Iov 14:14). „Poarta noastră către viaţă” nu este moartea, căci aceasta este o pedeapsă, ci darul învierii oferit de Sursa vieții. (Apocalipsa 20:14). Prin înviere, scopul lui Iehova lui Iehova va fi justificat. Fericiţi vor fi cei ce vor primi beneficiile ei!