Respect față de sfințenia sângelui

RESPECT FAȚĂ DE SFINȚENIA SÂNGELUI

Nimeni nu ştie mai bine decât Iehova legătura strânsă dintre sânge şi viaţă. De aceea, El este Autoritatea competentă să descopere și să sublinieze în diverse locuri ale Cuvântului Său inspirat acest adevăr științific: sângele este atât de implicat, fundamental implicat în procesul vieţii, încât reprezintă însăși viaţa sau sufletul creaturii. (Deuteronom 12:23; Leviticul 17:11,14).

De altfel, prima menţiune în Biblie a termenului este făcută de Dumnezeu, la Geneza 4:10,11: „Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” (VDCC). Menţionând sângele lui Abel în locul trupului său de carne, Iehova a enunţat principiul că viața constă în sânge sau depinde de el, cu 55 de secole înainte de a fi dovedită de ştiinţa medicală.

În afară de această precizare, Iehova nu face nicio altă referinţă sau reglementare cu privire la sânge, în acea lume existentă până la potop. Acest lucru se datorează faptului că, în conformitate cu hotărârea de la început a lui Iehova, meniul omului era exclusiv de origine vegetală. (Geneza 1:29). După executarea acelei lumi nelegiuite prin potop, cele opt suflete supravieţuitoare, sub conducerea lui Noe, încep o viaţă nouă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, pe pământul curăţit. Iehova le transmite câteva porunci esenţiale, dintre care două vizează exclusiv respectul pe care trebuie să îl acorde simbolului vieţii, adică sângelui. Implicit, cei ce arătau considerație față de sânge, acordau respectul cuvenit lui Iehova, Dătătorul vieţii. Astfel, pentru prima oară, Iehova dă o lege care permite omului consumarea cărnii de animal, dar în acelaşi timp interzice categoric consumarea sângelui animalului sacrificat. „Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi.” – Geneza 9:3,4, VBOR. Acest lucru însemna că sângele de animal, care este un simbol al vieţii animale, trebuia exclus din meniul omului pentru susţinerea vieţii acestuia. Mai mult decât atât, pentru a evoca importanţa mai mare a vieţii umane faţă de viaţa animală, Iehova mai dă o poruncă lui Noe. Această poruncă, precum cea de dinainte, era pe termen nedefinit şi valabilă pentru toţi urmaşii lui Noe. Ea suna: „Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul* Lui.” (Geneza 9:5,6, VDCC).

În esenţă această poruncă spune două lucruri:

Iehova va cere socoteală, mai ales de la om, pentru nerespectarea sfinţeniei vieţii, respectiv a sângelui.
Întrucât omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, el nu are dreptul de a lua viaţa semenului său. Dacă va călca această poruncă, va trebui să plătească cu propria-i viaţă.

Aici să remarcăm faptul că şi viaţa umană este reprezentată de sânge, de aceea zice versetul cinci: „voi cere înapoi sângele vieţilor voastre”, respectiv „voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului”. (VDCC). Aşadar, Iehova a făcut ca atât sângele omului, cât şi al animalelor să fie simbolul vieţii, în cazul omului, al vieţii umane, iar în cazul animalelor, al vieţii animale. Deoarece viaţa este un dar care vine de la Iehova şi numai Iehova poate da viaţă, viaţa și sângele, care reprezintă viaţa, aparţin lui Iehova. Prin urmare, viaţa este sacră, iar sângele este de asemenea sacru. Respectul faţă de sfinţenia sângelui înseamnă respect faţă de sfințenia vieții. Faptul că Iehova a interzis vărsarea sângelui uman, în timp ce a permis vărsarea sângelui de animal în vederea procurării de hrană, indică valoarea mai mare a vieţii umane.

Despre consumarea sângelui uman nu este declarat nimic; nici nu putea fi, în condiţiile în care Dumnezeu nu a permis vărsarea sângelui unui om pentru a obţine ca hrană carnea acestuia.

Însă este absolut raţional să deducem faptul că, în spiritul poruncilor menţionate de Iehova lui Noe, o consumare a sângelui uman înseamnă o violare şi mai evidentă a respectului faţă de sânge, care reprezintă viaţa. Iehova a afirmat că va cere socoteală pentru orice violare a principiului sfinţeniei vieții, a sângelui. Din spiritul și textul celor două porunci se poate înțelege corect că această răspundere există, indiferent că este vorba de consum de sânge animal, uman sau de vărsare de sânge uman. Deasemenea, având în vedere că Iehova, atunci când a dat aceste legi, nu a spus nimic despre vreo limitare a sferei lor de acţiune sau despre caracterul temporar al acestor cerinţe, este evident că acestea au fost formulate pentru toți descendenții lui Noe, adică întreaga umanitate.

Biblia arată că, după sute de ani de la darea acestor porunci, câţiva copii ai lui Iacov erau dispuşi să verse sânge nevinovat, în ciuda faptului că aveau cunoştinţă despre faptul că sângele reprezintă viaţa şi că Iehova interzisese vărsarea de sânge uman. (Geneza 37:20-22). Ulterior, aflaţi într-un moment de mare încercare, unul dintre ei, şi anume Ruben, recunoaşte încălcarea poruncii lui Iehova cu privire la sfinţenia vieţii. El folosește o exprimarea similară celei făcute de Iehova la Geneza 9:5: „ni se cere socoteală pentru sângele lui.” (Geneza 42:22, VDCC). Această mărturisire a lui Ruben arată că descendenţii lui Avraam n-au fost în necunoştinţă despre legile date lui Noe sau obligativitatea de a le respecta; ea arată că, într-un moment de rătăcire, unii dintre ei au fost înclinaţi să le încalce.

Să dăm înainte filele istoriei și să ne oprim la momentul când Iehova, pentru a forma un popor pentru numele Său, încheie un legământ cu descendenţii lui Israel şi transmite un amplu set de legi care să reglementeze modul de viaţă al naţiunii. Acesta set de porunci nu numai că le accentuează pe cele date lui Noe, ci, în dezvoltarea acestora, prevede noi detalii cu privire la sfinţenia sângelui şi a vieţii. Dintre ele subliniem următoarele:

Nimeni să nu consume nimic amestecat cu sânge, sânge de orice fel şi al niciunui trup. „Să nu mâncaţi nimic cu sânge” (Leviticul 19:26, VDDC, NTR, BTF, GBV 2001, BRC, BVA). „Dacă un om dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc între voi va mânca orice fel de sânge, Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului celui ce va mânca sânge şi-l voi stârpi din poporul său”. (Leviticul 17:10, VBOR) „De aceea am zis fiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sângele nici unui trup, pentru că viaţa oricărui trup este în sângele lui”. (Leviticul 17:14, VBOR).
În cazul aducerii de jertfe, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului, ca să servească la ispăşirea sufletelor lor. Pe lângă rolul funcțional, de menţinere a vieţii în trupul fiinţei căreia îi aparţine, o singură folosire a sângelui este aprobată de Dumnezeu. Acest lucru a fost descoperit în vremea lui Cain şi Abel, fiii lui Adam. (Geneza 4:2-5). Ofranda lui Cain era din vegetaţia fără sânge. Jertfa lui Abel a reprezentat o viaţă şi a impus vărsare de sânge. Prin acceptarea sacrificiului lui Abel, Iehova a dat prima indicaţie că în cadrul sacrificiului se pretindea vărsare de sânge. Ulterior, servii loiali ai lui Dumnezeu au recunoscut că vărsarea sângelui animalelor în jerfta către Iehova a fost voinţa Sa, iar Noe, Avraam şi alţii sunt menţionaţi în Biblie că au făcut astfel. (Geneza 8:20; Geneza 22:13) Când copiii lor, israeliţii, au fost adunaţi la poalele Muntelui Sinai, unde au fost organizaţi ca naţiune, Iehova Dumnezeu le-a spus, în limbaj clar, că există o singură utilizare corectă, la care poate fi pus sângele vărsat al animalelor. El a zis: „Căci viaţa trupului este în sânge; Eu vi l-am dat ca să puteţi face ispăşire pentru vieţile voastre pe altar; pentru că sângele face ispăşire pentru viaţa cuiva.” (Leviticul 17:11, NTR). „Sângele pentru jertfă trebuie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeul tău”. (Deuteronom 12:27, NTR). De vreme ce sângele este atât de strâns implicat în procesele vieţii şi de vreme ce păcatul duce la pierderea vieţii, Dumnezeu a aranjat folosirea sângelui în jertfele de sacrificiu pentru a prefigura și prevesti un sacrificiu mult mai grandios, ce avea să aducă adevărata ispășire de păcat şi deschidea oportunități spre viaţă veşnică pentru servitorii lui Dumnezeu. (Evrei 9:22; Ioan 1:29; Romani 5:9; Apocalipsa 7:14,15; Efeseni 1:7).
În cazul sacrificării unui animal pentru consum, sângele acestuia să fie vărsat pe pământ. „Dar ia bine seama să nu mănânci sânge, pentru că sângele are în el viaţă şi să nu mănânci viaţa laolaltă cu carnea.Să nu mănânci sângele, ci să-l verşi jos ca apa.” (Deuteronomul 12:23,24, VBOR; Levitic 17:13,14).
Pedeapsa prevăzută pentru consumarea sângelui sau vărsarea de sânge uman nevinovat era pedeapsa capitală, adică moartea. „Şi să nu mâncaţi nici un fel de sânge în toate locuinţele voastre, fie de păsări, fie de animale. Orice suflet care va mânca din orice fel de sânge, sufletul acela va fi nimicit din poporul său” – Leviticul 7:26,27, GBV 2001. (a se vedea și Deuteronom 19:21).

Aşadar, observăm că aceste legi date de Iehova lui Moise şi prevăzute de data aceasta exclusiv naţiunii lui Israel, sunt în deplină concordanţă cu poruncile date de Iehova lui Noe şi evocă acelaşi principiu moral înalt că viaţa oricărui suflet, animal sau uman, constă în sânge; prin urmare, sângele reprezintă viaţa dată de Iehova şi trebuie tratat cu respect. (Psalmii 36:9).

Un exemplu excepţional în ceea ce priveşte acest respect cu privire la sfinţenia sângelui şi a vieţii îl găsim în Biblie, în persoana lui David. El, deşi însetat, atunci când îşi dă seama că apa adusă de cei trei bărbaţi a fost adusă cu preţul vieţii lor, a refuzat să bea şi, mai mult decât atât, a vărsat acea apă pe pământ. (1Cronici 11:17-19). David a procedat în felul acesta nu pentru că o anume lege prevedea acest lucru, ci pentru a accentua principiului sfinţeniei vieţii, pe care l-a înțeles și respectat. El a înţeles că dacă sângele animalelor este sfânt şi nu poate fi consumat, cu cât mai sfânt trebuie să fie sângele uman! Şi chiar dacă era vorba doar de apă, care reprezenta sângele acestor oameni, el nu a acceptat să o bea, dovedindu-se un exemplu în ceea ce priveşte respectul faţă de sfinţenia vieţii. Nu toţi israeliţii au fost însă cuprinşi de un astfel de spirit. De exemplu, după o victorie asupra Filistenilor, poporul s-a aruncat asupra prăzii şi a mâncat carne cu sânge cu tot; mai târziu, profetul Ezechiel relatează că o asemenea consumare s-a mai petrecut şi ulterior. (1Samuel 14:31-34; Ezechiel 33:25). Totuşi, în general, naţiunea lui Israel, în decursul trecerii timpului, a ţinut la aceste porunci. Dovada este aceea că atunci când Isus vorbeşte discipolilor despre băutul sângelui, aceştia, fără să înţeleagă că Isus le vorbeşte simbolic, au fost atât de şocaţi de acele cuvinte încât L-au părăsit. (Ioan 6:53-66). Doar acest aspect dorim să îl evidenţiem: consumarea sângelui a fost ceva condamnabil pentru ei. Isus Cristos, evident, nu la consumarea literală a sângelui său s-a referit, ci le-a spus că ei, prin împărtăşirea simbolică a sângelui său, care se va vărsa spre validarea noului legământ, vor beneficia de iertare de păcate şi de viaţă veşnică.

Aceşti discipoli, care s-au pripit îndepărtându-se de Isus, n-au avut parte de ceea ce au beneficiat cei 12 discipoli, şi apoi alţii, şi anume: introducerea unui nou aranjament, sub un nou legământ. Isus „pregătea terenul” pentru schimbarea legământului vechi cu cel nou, cu tot ce însemna această schimbare. (Ieremia 31:31-33; Evrei 7:11,18-22). Această schimbare însemna că multe din prevederile legii mozaice aparţineau trecutului. Întrebarea legitimă este: A influenţat această schimbare, în vreun fel, poruncile lui Dumnezeu cu privire la sfinţenia sângelui? În momentul în care în biserica din Antiohia se ridică problema necesităţii tăierii împrejur, conform Legii mozaice, fraţii decid ca susţinătorii Legii împreună cu Barnaba şi Pavel să se suie la Ierusalim, pentru ca acolo, în faţa apostolilor și sub îndrumarea spiritului sfânt, să se ajungă la o concluzie. După aproximativ 2400 de ani de la porunca dată lui Noe şi după aproximativ 1500 de ani de la încheierea Legământului legii, sub inspirația spiritului sfânt, este reconfirmată prohibiția referitoare la sânge, de această dată creștinilor aflați sub noul legământ.[1]

Când formulează cerințele pentru creștini, corpul de guvernarea nu citează textual prevederile legii, dar confirmă patru cerințe dezvoltate în aceasta. Ei aduc în atenție patru cerințe minime, conform cuvintelor lor: „aceste lucruri necesare”, și anume: „să vă abțineți de la lucrurile jertfite idolilor, de la sânge, de la animale strangulate, de la fornicație”. (Fapte 15:29, T.L.N.)

La baza cerințelor confirmate în anul 49 A.D. se regăsesc în mod evident principii anterioare Legământului legii. Exemplificând, îndemnuri referitoare la păzirea de idolatrie se regăsesc și în Geneza 35:2-4: „Îndepărtaţi dumnezeii străinia care sunt în mijlocul vostru”. (VBRC). Abținerea de la curvie (BB1795, NTB, BTF, GBV2001; „adulter”, NTR) nu este o cerință de moralitate care să fi fost introdusă prin lege, căci înaintea apariției legii a fost scris: „Iosif era chipeş şi arătos. După o vreme, soţia stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: – Culcă-te cu mine! Dar el a refuzat şi i-a răspuns: […] Deci cum aş putea să fac răul acesta mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:6-10, NTR). Abținerea de la sânge și de la animalele strangulate are ca fundament principiul sfințeniei vieții relatat în Geneza 9:3-6.

Meditând cu atenție la textul inspirat, observăm:

Domeniul de aplicare al acestei interdicții. În textul biblic nu este precizat un timp limită, iar porunca nu se restrânge numai la sângele animalelor sau la consumarea sângelui prin introducerea lui în gură. Terminologia este atot-cuprinzătoare: „să vă feriţi de sânge”;
Cerința este la fel de importantă ca şi abţinerea de la imoralitatea sexuală şi de la idolatrie; prin urmare, și consecințele încălcării ei sunt asemănătoare.
Aceste hotărâri de la Ierusalim au fost transmise tuturor adunărilor formate şi au creat bucurie printre membrii lor. (Fapte 16:4,5).

Faptul că aceste decizii au fost puse în practică printre creştinii din primul secol reiese şi din următoarele declaraţii făcute de Tertulian şi Minucius Felix:

Tertulian (cca 160–230 e.n.): „Să roşească rătăcirea voastră faţă de creştini, care nu folosim în ospeţele noastre bogate, nici chiar sângele animalelor … În adevăr, printre ispitele, pe care [voi, păgânii din Roma] le încercaţi faţă de Creştini, sunt şi cârnaţii, umpluţi cu sânge, deşi ştiţi prea bine că lucrul acesta nu este îngăduit la aceia, pe care voiţi să-i abateţi de la regula lor. Apoi, ce judecată este asta, ca pe cei pe care îi ştiţi prea bine că au groază de sângele de animal, pe aceiaşi îi credeţi că râvnesc la sângele de om?“ — Apologeticum, Tertulliani, în româneşte de Eliodar Enescu, Institutul de editură creştină al sfintei episcopii R. Vâlcii, 1930, cap. IX, p. 80, par. 13, 14.

Minucius Felix (sec. III e.n.): „Noi, creştinii, … atât ne ferim de sângele omenesc, încât nu mâncăm nici sângele animalelor, care se mănâncă“. — Octavius, în româneşte de Eliodar Enescu, Institutul de editură creştină al sfintei episcopii R. Vâlcii, 1930, p. 55, par. 30.

Având în vedere principiile clare ale lui Dumnezeu cu privire la sânge, ca martori ai lui Iehova care ţinem la aceste principii, dorim să ne exprimăm punctul nostru de vedere referitor la anumite procedee medicale sau alimentare, în care sângele uman sau animal este implicat.

Transfuzia de sânge

Considerăm că este o procedură medicală care violează principiul sfinţeniei sângelui, analizat anterior în subiect.

Unii oameni pot obiecta la această afirmaţie, susţinând că transfuzia nu este tot una cu consumarea sângelui. Dar aceştia să nu uite că hotărârea luată la Ierusalim cu privire la sânge era de abţinerea totală de la sânge, ceea ce înseamnă a nu-l introduce în organism sub nicio formă. Dacă un medic recomandă unui pacient să se abţină de la alcool, sub nicio formă aceasta nu înseamnă că pacientul îl poate introduce în organism intravenos. Un alt exemplu: Dacă un antibiotic este interzis unui pacient, interdicţia are de a face doar cu administrarea orală? Cu siguranţă nu! Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa abţinerii sau evitării sângelui.

Un alt argumenta invocat este următorul: dacă prin transfuzie poate fi salvată o viaţă, de ce nu aplicăm cuvintele lui Isus „nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”? Să avem în vedere însă că doar sângele lui Isus vărsat pe stâlpul de tortură (nu prin transfuzie) serveşte pentru răscumpărarea neamului omenesc. Salvarea de care beneficiază cineva în urma vărsării sângelui lui Isus este una veşnică, nu doar temporară. Binele fizic rezultat în urma transfuziei nu justifică violarea legii lui Dumnezeu cu privire sânge, după cum nici foamea soldaţilor lui Saul nu justifica încălcarea legii divine. Aşadar, orice posibilă salvare prin transfuzie este doar de scurtă durată, dar întrucât aceasta este o violare a legii lui Dumnezeu, ea poate aduce o pierdere incomparabil mai mare, pierderea vieţii veşnice.

Pe de altă parte, prin poziția noastră să nu înțelegem că într-o situaţie de urgenţă noi respingem orice alternativă medicală disponibilă. Ca oameni care iubim viaţa, vom apela la toate soluţiile posibile precum amplificatorii sintetici de volum care nu derivă din sânge uman, sau la înlocuitori ai sângelui uman.

Donarea de sânge

Odată, un anumit bărbat, cunoscător al Legii, L-a întrebat pe Isus: ,,Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Ca răspuns, Isus a expus un principiu călăuzitor, care ne ajută să determinăm ce să facem cu vieţile noastre actuale, pentru a dobândi recompensa vieţii veşnice. ,,El a spus: «Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată forţa ta şi cu toată mintea ta» şi «pe aproapele tău ca pe tine însuţi»” (Luca 10:25-27, TLN). Acum, ce anume este inclus în această chestiune, de a-L iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul nostru? Înseamnă să ne dedicăm viaţa lui Dumnezeu. De vreme ce ne-am dedicat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să realizăm ce foloseşte Biblia pentru a reprezenta viaţa. Așa cum ați putut deja afla, sângele reprezintă viața sau sufletul. (Geneza 9:4). ,,Sângele este sufletul” sau ,,Sângele este viaţa.” (Deuteronomul 12:23) Aşadar, când o viaţă este luată, se spune că sângele este vărsat. În consecinţă, când ne dedicăm vieţile lui Dumnezeu, trebuie să avem grijă să folosim ceea ce reprezintă viaţa, anume sângele nostru, în armonie cu legea Lui.

Cea mai mare dintre porunci indică, aşadar, că un creştin dedicat nu are libertatea de a-şi dona sângele pentru a fi folosit de către altcineva. Iehova cere respect pentru sfinţenia sângelui. Viaţa Îi aparţine lui Dumnezeu, iar noi suntem liberi să I-o dăm doar Lui, în serviciul Său. Nu prin dragostea de aproapele colaborăm cu El în încălcarea legii lui Dumnezeu. Şi de vreme ce Cuvântul lui Dumnezeu indică că este greşit să faci o transfuzie de sânge, este de asemenea greşit să dăm cuiva sânge pentru transfuzie.

Depozitarea sângelui în afara organismului în vederea reintroducerii ulterioare

O considerăm incompatibilă cu principiul sfinţeniei sângelui întrucât legea lui Dumnezeu, care reglementa modul de manipulare a sângelui animalelor ucise, nu numai că nu prevedea posibilitatea depozitării acestuia, ci chiar obliga vărsarea sângelui pe pământ. (Leviticul 17:11; Deuteronom 12:16,23,24,27; Deuteronom 15:23). Instrucțiunile prevăzând ca sângele să fie „vărsat”, rezultă în mod cert că manipularea sângelui descrisă în Biblie nu îngăduia ca acesta să fie depozitat și prin aceasta era anulată folosirea ulterioară sângelui în orice fel.

Dacă era interzis ca sângele de animal să fie depozitat din respect pentru sfinţenia lui, cu cât mai mult respect trebuie privit sângele uman, şi, prin urmare, este de evitat o astfel de practică.

Filtrarea sau oxigenarea sângelui prin diferite procedee medicale

Este compatibilă cu principiul sfinţeniei sângelui, întrucât sângele, care părăseşte organismul, trece prin aparate şi este introdus instantaneu înapoi în organism. Având în vedere că sângele nu este depozitat, nu poate fi invocat nicio lege biblică împotriva unor astfel de proceduri precum dializa, by-passul, devierea sângelui dintr-o zonă sau ocolirea unui anumit organ. Cei care sunt implicați în această problemă sunt în cea mai bună poziție pentru a evalua cum trebuie să fie manipulat sângele în modul acceptat de Dumnezeu.

Consumarea alimentelelor care conţin fracţiuni de sânge

Dacă la fabricarea produsului alimentar a fost respectată porunca lui Dumnezeu cu privire la vărsarea sângelui, acel produs poate fi consumat fără proceduri suplimentare. De exemplu, în cazul insectelor sau mai ales al peştelui, Biblia nu prescrie nicio măsură specială de sugativare sau stoarcere a unei cantităţi infime de sânge. Orice acumulare evidentă de sânge trebuie îndepărtată. Pe de altă parte dacă pe eticheta unui produs este precizată prezenţa hemoglobinei sau a altor fracţiuni de sânge, precum coloranţi naturali din sânge, un astfel de produs trebuie evitat, întrucât la fabricarea acestora nu s-a respectat principiul sfinţeniei sângelui.

Medicamente şi vaccinuri care conţin elemente ale sângelui

În prezent, există numeroase cazuri în care transfuzia nu se efectuează cu sânge integral, ci cu una dintre componentele sale primare: 1) globule roşii; 2) globule albe; 3) trombocite; 4) plasmă. Deasemenea, sângele poate fi supus la anumite procese şi după obţinerea componentelor primare, putând fi separate în componente mai mici, pentru utilizare individuală, acestea fiind numite fracțiuni sangvine.

Medicamentele şi vaccinurile care conţin fracţiuni sau derivate de sânge uman sunt de evitat, deoarece producerea lor s-a făcut prin nerespectarea sfinţeniei sângelui. Argumentul principal, care cu greu poate fi contestat, este că astfel de produse există doar pentru că un anumit număr de persoane au donat sânge. Dacă toţi oamenii ar arăta respectul cuvenit sfinţeniei sângelui, astfel de produse nu ar exista. De aceea, cei care cu adevărat se tem de Iehova şi iubesc legile Lui nu numai că nu contribuie la obţinerea astorfel de produse, dar ei evită să valideze practica donării de sânge prin consumarea sau folosirea în tratamente medicale a unor astfel de medicamente sau vaccinuri care conțin derivate sau fracțiuni sangvine. Nu ar conține o doză de impocrizie poziția cuiva de a condamna transfuzia de sânge, însă, în același timp, să beneficize de pe urma acestei practici? Deasemenea, faptul că aceste aceste produse ce conțin fracțiuni sangvine cuprind numai o parte infimă de sânge este irelevant. Acea fracțiune a fost extrasă deliberat din sânge și de cele mai multe ori are un rol vital în produs. Principiul creștin din Fapte 15:29 nu interzice creștinului să folosească sângele într-o măsură excesivă sau pur și simplu componentele primare ale sale. Porunca: „Să vă feriți [TLN sau „să vă abțineți” – ] nu este ca un sfat medical: folosiți, dar cu măsură; folosiți, dar cât de puțin posibil. Prin modul în care este formulat acest principiul biblic, el îngăduie creștinului să consume sau să folosească medical mai mult sânge sau mai puțin sânge, componente primare sau fracțiuni sangvine în aceeași măsura în care îi permite și să se bucure de lucrurile jertfite idolilor sau să comită imoralitate.

În finalul articolului facem precizarea că noi, ca martorii ai lui Iehova, nu căutăm să prezentăm doar o imagine unilaterală asupra acestui subiect. Noi nu susținem că transfuziile de sânge nu au ținut în viață pacienți care altfel ar fi murit. Poate fi adevărat că înlocuitorii de sânge, în anumite cazuri, nu vor funcţiona la fel de bine ca şi sângele. În ceea ce privește poziția noastră, noi nu ne putem permite o dezbatere strict medicală a oportunității de utilizare a sângelui în terapia medicală. Nu, noi vom determina acest lucru pentru noi. Prin Iehova, Cel Suprem, „avem viaţă, ne mişcăm şi existăm” (Faptele 17:25,28). Din moment ce Dumnezeu însuși s-a pronunțat în această privință, punctul nostru de vedere trebuie și este drept să se conformeze voinței lui Dumnezeu. Principiile lui Dumnezeu sunt definitive, iar creştinii rămân fideli legilor Lui în faţa argumentelor medicale. „Niciun suflet din mijlocul vostru să nu mănânce sânge”. „Să fii ferm hotărât să nu mănânci sângele, căci sângele este sufletul” (Leviticul 17:10,13; Deuteronomul 12:23,24). Ar reprezenta o îndrăzneală din partea noastră ca, în numele medicinei sau al umanitarismului, să înălţăm înţelepciunea şi experienţa omenească mai presus de legea lui Dumnezeu.

Probabil că mulți dintre cititori nu sunt de acord cu poziția adoptată de martorii lui Iehova față de chestiunea sângelui. Una dintre opiniile cele mai des întâlnite este cea conform căreia atunci când în discuție este viața unui om, nimic nu merită să nu fie încercat pentru a o salva. „Cum puteți risca cel mai valoros lucru, viața? De ce sunteți fanatici?” – sunt reacțiile multor semeni când vorbesc cu martorii lui Iehova. Noi răspundem că suntem conștienți de faptul că, dacă ținem ferm la acest principiu biblic, putem ajunge în această situație. Dar priviți din altă perspectivă chestiunea: nu există, din alte cauze și motivații, oameni care îşi riscă viaţa și totuși sunt considerate persoane care se sacrifică pentru un ideal? Cei care sunt gata să moară pentru țara lor sunt consideraţi eroi, nu-i aşa? Totuși ei, nu numai salvează vieți, ci uneori și iau vieți. Atunci, este greu să înțelegem un om care-și riscă viața pentru ceva ce el consideră a fi mai presus de orice om sau lucru de pe pământ: propriul său Dumnezeu și Creator? Când loialitatea și ascultarea față de Dumnezeu sunt în joc, servii săi nu consideră nimic mai important decât acesta. Ei respectă porunca Sa, chiar cu prețul vieții. (Fapte 15:28,29).

Motivul pentru care noi facem publică poziția noastră față de sânge, pe care o considerăm aliniată la cerințele divine exprimate în Biblie, stă în strânsă legătură cu datoria noastră de a face public și de cunoscut legea lui Dumnezeu, care se exprimă și în chestiunea sângelui.

Rezumând, cerința lui Dumnezeu este ca toți creștinii care s-au consacrat să facă voia lui Sa să se abțină de la oricare fel de sânge. Din orice unghi am privi, până la urmă chestiunea este una de ascultarea față de legea Sa.

Încheind, noi ne străduim să rezonăm cu David care s-a exprimat: „Cuget la hotărârile Tale şi dau atenţie căilor Tale, Îmi găsesc plăcerea în orânduirile Tale; nu voi uita Cuvântul Tău!” Psalm 119:15,16.

! Notă: citatele biblice sunt preluate din versiunile specificate punctual, respectiv: VDDC – „Biblia – Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată”; NTR – „Biblia – Noua Traducere în limba Română”; BTF – „Biblia – Traducerea Fidela”; BRC – „Biblia – Regele Carol al II-lea”, TLN – „Biblia – Traducerea Lumii Noi”, VBOR – „Biblia – Versiunea Bisericii Ortodoxe Române”; BVA – „Biblia – Versiunea actualizată”.

[1] Benson´s Commentary, Vol. I: „S-ar cuveni să se observe faptul că această prohibiţie de a consuma sânge, dată lui Noe şi la toată posteritatea şi repetată israeliţilor în felul cel mai solemn sub dispensaţiunea mozaică nu a fost niciodată revocat ci dimpotrivă, a fost confirmat în Noul Testament în Faptele Apostolilor 15 şi prin aceasta transformat în obligaţie perpetuă”.