„Experienta este cel mai bun învăţător”, spune un cunoscut slogan de azi. Datorită repetării şi părerii generale, sloganuri precum acesta sunt adesea crezute fără să fie supuse unei cercetări sau examinări atente. Toată lumea ştie că experienţa este un învăţător, de aceea majoritatea oamenilor acceptă acea expresie mică dar importantă cel mai bun să se strecoare indiscutabil. Cu toate acestea, nu ar trebui să i se permită să treacă, căci aceasta face sloganul fals. Unii au încercat să demonstreze că experienţa este un învăţător citând Romani 5:3, 4: „Noi glorificăm şi în necazuri, ştiind că necazul produce răbdare; răbdarea produce experienţă; iar experienţa produce speranţă.” Traducerile moderne mai precise înlătură cuvântul experienţă din acest text şi îl exprimă astfel: „Să ne bucurăm în necazuri, căci ştim că necazul produce răbdare; răbdarea, la rândul ei, produce o stare aprobată; iar starea aprobată, la rândul ei, produce speranţă.” – NW. Nici din Evrei 5:8 nu reiese că experienţa este cel mai bun învăţător, atuncicând spune despre Isus: „Deşi a fost Fiu, El a învăţat totuşi ascultarea prin lucruril e pe care le-a suferit.” Isus nu a fost niciodată neascultător; nu a trebuit să sufere pentru a învăţa să treacă de la neascultare la ascultare. El şi-a început serviciul în ascultare, sub încercare, iar devotamentul Său faţă de ascultare a fost doar întărit de încercările ulterioare ale integrităţii. Acest neprihănit nu s-a umilit niciodată să păcătuiască pentru a învăţa cât de grav este actul păcătuirii. – Mat. 4:1-11; Evrei 7:26. Evrei 2:17, 18 a fost citat pentru a demonstra că Isus a experimentat slăbiciuni ale cărnii, ca om, pentru ca El să-i poată înţelege pe deplin pe oamenii păcă toşi şi să fie îndurător faţă de ei: „El a fost obligat să devină asemenea ‘fraţilor’ Săi în toate privinţele, ca să poată deveni un mare preot milostiv şi credincios, în lucrurile ce au legătură cu Dumnezeu, pentru a oferi o jertfă de ispăşire pentru păcatele oamenilor. Datorită a ceea ce a suferit când a fost pus la încercare, El este capabil că vină în ajutorul celor care sunt supuşi încercării.” (NW) Cu toate acestea, încercarea la care a fost supus Isus nu a fost una referitoare la slăbiciune carnală, datorită păcatului moştenit, căci El era perfect în carne şi fără păcat. Lupta lui nu a fost împotriva păcatului moştenit din trupul Său. Încercarea pe care a experimentat-o şi pe care a trecut-o cu succes a fost încercarea integrităţii, încercarea de a rezista atacurilor făcute asupra cărnii Sale de către Satan şi de reprezentanţii lui, cu scopul de a-L în toarce de la Dumnezeu. El apreciază dificultatea încercării şi îi poate ajuta pe urmaşii lui care trec prin încercări asemănătoare. Însuşi faptul că a avut succes în carne reprezintă un exemplu încurajator care îi ajută pe urmaşii lui să facă faţă încercării. Cu toate acestea, nu se poate spune că cineva trebuie să treacă printr-o astfel de încercare pentru a o înţelege. Dacă ar fi aşa, Isus ar fi mai înţelept în această privinţă decât Iehova Dumnezeu, căci Dumnezeu nu a experimentat această încercare. Şi totuşi, Dumnezeu înţelege creaturile făcute din carne şi sânge mai bine decât se înţeleg ele însele: „Înţelegerea lui Iahve pentru cei care îl cinstesc este asemenea înţelegerii unui tată pentru copiii lui; căci El ştie cum suntem noi făcuţi, El este conştient că suntem ţărână.” (Ps. 103:13,14, Ro) Atât de bine a înţeles el această chestiune a integrităţii încât chiar la începutul acesteia, când Satan a stârnit provocarea, Iehova a fost capabil să spună în mod infailibil că unii oameni vor putea trece acea încercare. Nu doar Iehova Dumnezeu, ci şi Cristos au înţeles capacitatea oamenilor în această privinţă, căci nu a fost folosit şi El la crearea omului din ţărână? (Col. 1:16) Nu a văzut El cum Iov şi ceilalţi au trecut cu succes încercarea integrităţii? Nu a fost nevoie ca această creatură spirituală înţeleaptă să fie învăţată de experienţă despre această chestiune. Dar faptul că El însuşi a devenit carne şi a îndurat încercarea este cel mai bun exemplu de integritate faţă de Dumnezeu şi constituie un model pentru urmaşii Săi.

SITUAŢIILE ÎN CARE EXPERIENŢA NU A REUŞIT SĂ ÎNVEŢE BINE

O regulă divină este: „Cel care se va înălţa, va fi umilit; şi cel care va fi umil, va fi înălţat.” (Matei 23:12). Dar Satan a trebuit să afle acest lucru din experienţă, căutând să îşi înalţe tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu, doar pentru a sfârşi într-o cădere umilitoare. (Isa. 14:12-15). Din câte se pare, Satan nu a înv ăţat nimic experimentând căderea din cer după 1914, căci de atunci continuă şi chiar îşi intensifică războiul împotriva organizaţiei teocratice a lui Iehova, spre condamnarea lui finală. – Apoc. 12:9, 13, 17; 20:1-3, 10. După rebeliunea lui iniţială, prin amăgire vicleană, Satan a influenţat prima pereche umană să încerce să se înalţe ca dumnezei, dar rezultatul pe care l-au experimentat a fost căderea în păcat şi în moarte şi odată cu ei în afundarea lor în delincvenţă, au luat toată rasa umană. Cu toate acestea, nici una din experienţele dure pe care le-au îndurat din cauza neascultării lor, de când au fost izgoniţi din Eden, nu i-au înv ăţat nevoia de a se căi şi a recunoaşte că au greşit. În degradarea ce a urmat, creaturile umane nu au tras învăţăminte din greşelile lor, într-un mod umil, nu au învăţat din loviturile grele ale experienţei, ci au decăzut din ce în ce mai mult din cauza mândriei şi a înălţării de sine. Chiar şi pân ă în secolul al XX-lea, propriile lor experienţe sau ale altora nu i-au învăţat să evite capcana mândriei; dimpotrivă, numărul celor violenţi şi mândri printre oameni creşte în aceste zile din urmă.
(2 Tim. 3:1, 4) Iată, unii aroganţi sunt asemenea lui Satan, înălţându-se deasupra lui Iehova, pretinzând că Îi poruncesc zilnic lui Dumnezeu, de pe tronul Lui ceresc, să se coboare pe Pământ pentru a fi jertfit de ei pe un altar religios. Oamenii în vârstă, cu toată experienţa lor acumulată, nu sunt neapărat şi înţelepţi. Tânărul şi relativ neexperimentatul Elihu a aşteptat în zadar să audă în ţelepciune de la cei trei „prieteni” mai în vârstă ai lui Iov şi, în cele din urmă, cu indignare, a vorbit fără menajamente împotriva lor: „Eu sunt doar un tânăr, pe când voi sunteţi mai în vârstă; de aceea mi-a fost frică şi m-am temut să vă arăt cuno ştinţa mea. Am crezut că cei mai în vârstă ar trebui să vorbească şi cei cu mulţi ani ar trebui să înveţe în ţelepciunea. Totuşi spiritul din om şi suflarea Celui Atotputernic îi fac pe oameni inteligenţi; nu cei bătrâni sunt cei înţelepţi, nu cei în vârstă înţeleg ce este dreptatea.” (Iov 32:6-9, AT). Relatarea nu precizează dacă Elihu a crezut că „cei cu mulţi ani ar trebui să înveţe înţelepciunea” pentru că au mai multă experienţă, sau dacă a crezut că trecerea anilor înseamnă înţelepciune pentru că aceştia permit timp pentru mult studiu. Ceea ce este clar este că Elihu şi-a dat seama de necesitatea vitală decât oricare din acestea două atunci când a spus: „Şi sigur există un spirit în oameni, iar inspiraţia Celui Atotputernic le dă pricepere”. (Ro) El a înţeles că nici experienţa şi nici anii de studiu nu vor aduce adevărata înţelepciune dacă acestea nu sunt însoţite de spiritul lui Iehova. Regele Solomon a primit înţelepciune datorită cererii pe care i-a făcut-o lui Iehova Dumnezeu pentru o „inimă pricepută, pentru a judeca pe poporul Tău.” (1Regi 3:9)Dar Solomon a căutat, de asemenea, să-şi mărească înţelepciunea prin experienţă: „Mi-am spus: ‘Haide, încearcă plăcerile şi bucură-te’. Dar şi aceasta a fost în zadar. Veselia este nebunie, am gândit eu, şi care este folosul plăcerii? Am încercat să aflu cum pot să îmi răsfăţ trupul cu vin (păstrându-mi controlul, cu înţelepciune, tot timpul), cum să simt nebunia ca să pot vedea cât de bine le merge fiilor oamenilor sub soare, în timpul puţinelor zile ale vieţii lor.” (Ecl. 2:1-3, Mo) Cu toate acestea, nu este nici necesar, nici înţelept să cauţi să experimentezi tot felul de lucruri pentru a putea să le apreciezi valoarea. Şi, cu siguranţă, că este culmea nebuniei să te dedai la păcat pentru a afla din propria experienţă ce înseamnă păcatul. Poate că Solomon a învăţat lucruri utile din experienţă, dar tot din experienţă a înv ăţat că mariajul cu femei păgâne l-a dus în nebunia închinării la demoni şi departe de adevărata închinare şi favoarea lui Iehova. Câştigarea acelei cunoştinţe prin propria experienţă l-a costat oportunitatea de viaţă în Noua Lume. Pentru el ar fi fost mult mai bine dacă ar fi învăţat această lecţie nu din experienţă, ci din Cuvântul scris al lui Dumnezeu: „Să nu aveţi relaţii de căsătorie cu ei, să nu vă daţi fiicele în căsătorie fiilor lor şi nici să nu primiţi pe fiicele lor în căsătorie pentru fiii voştri; pentru că ele i-ar îndepărta pe fiii voştri să Mă urmeze, ca să servească dumnezeilor străini, şi atunci mânia DOMNULUI ar izbucni împotriva voastră şi vă va distruge imediat.” – Deut. 7:3, 4, AT; 1Regi 11:1-11