Iehova Dumnezeu, Cel Preaînalt, este drept, pur şi sfânt. El este Tatăl luminilor cereşti şi toată lucrarea lui este perfectă. (Lev. 19:2; Deut. 32:4; Iac. 1:17, NW) Fiul lui, Isus Cristos, îl imita pe Tatăl lui într-atât încât putea spune: „Cel ce m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14:9, NW) Şi pentru acest glob Iehova are ca scop ceruri noi şi un nou pământ ale dreptăţii. – 2Pet. 3:13, NW. Putem vreo clipă să ne închipuim că în acea lume nouă oamenii se vor îmbăta? Vor practica imoralitate? Vor căuta să divorţeze invocând diverse pretexte? Vor da petreceri desfrânate? Se vor abate de la calea dreaptă ca să vadă cât de departe pot să meargă fără să cadă? Vor vedea cât se pot apropia de curvie şi adulter şi totuşi să se oprească? Sigur că nu! Oamenii atunci vor duce vieţi curate, decente şi drepte. Există unele persoane însă, care cred că datorită păcatului care este înnăscut, aceste fapte ale cărnii pot fi trecute cu vederea, mai uşor sau mai greu, dar tot trecute în cele din urmă. În lumea nouă gândesc ei, vor fi altfel. Dar va produce Armaghedonul, care va însemna sfârşitul acestei lumi vechi, o asemenea schimbare încât ei nu vor mai vrea să facă ceea ce vor să facă acum? Oare va înlătura, în mod instantaneu şi miraculos, acel act măreţ al lui Iehova, înclinaţiile lor egoiste şi va face, în mod automat, ca toată lumea să fie castă? Să nu ne amăgim. Armaghedonul va distruge această lume nelegiuită la fel de sigur cum potopul a distrus lumea rea din vremea lui Noe, dar nu va şterge înclinaţiile decăzute din corpurile noastre muritoare. Răscumpărarea şi nu Armaghedonul ne curăţă de păcat. Ca să primim beneficiul răscumpărării trebuie să colaborăm cu spiritul sfânt al lui Dumnezeu opunându-ne păcatului. – Mat. 24:37-39; Efes. 4:30; 1Ioan 1:7, NW. Da, în lumea nouă va trebui să ne luptăm în continuare cu aceste înclinaţii decăzute, deşi, fără îndoială, va fi mai uşor atunci decât este astăzi. Progresul în a face binele va fi răsplătit cu perfecţionări în bună starea noastră mentală şi fizică, făcând loc pentru şi mai multe perfecţionări. Nu vor mai exista Satan şi demonii lui care să ne ispitească, nici nu va mai exista lumea veche murdară, beţivă, lacomă şi obsedată sexual care să îi ispitească pe servii lui Dumnezeu. Toate acestea vor pieri la Armaghedon. – 1Ioan 2:16, 17; Apoc. 20:3; 21:4, NW. Dar să nu creadă cineva că asemenea schimbări în lumea înconjurătoare vor rezolva în întregime problema, căci chiar şi atunci unii vor fi nimiciţi la sfârşitul a 100 de ani din cauza egoismului lor. Şi se pare că la încheierea celor 1000 de ani,
517un număr mare de oameni se vor dovedi a fi egoişti şi vor fi distruşi împreună cu Satan şi demonii lui. – Isa. 65:20; Apoc. 20:7-10. Dacă aşteptăm ca lumea nouă să ne cureţe, deoarece împrejurările vor fi mai favorabile atunci, mai mult ca sigur că nu vom intra niciodată în ea. Căci Dumnezeu nu va cruţa pe nimeni care simpatizează cu acest sistem nelegiuit de lucruri şi cu practicile acestuia. Dacă vrem să ne bucurăm de binecuvântările noii lumi trebuie ca acum să trăim după principiile ei pure şi drepte, dându-ne toată silinţa. Nu putem amâna lupta. Trebuie să purtăm un război împotriva păcatului din corpurile noastre acum, dacă dorim să avem mila lui Dumnezeu, căci mila lui nu este pentru cei neglijenţi, încăpăţânaţi şi care păcătuiesc mereu, ci numai pentru fapte singulare datorate slăbiciunii Adamice – Ps. 51. Observaţi cum compară apostolul Ioan cele două feluri de păcat. Pe de o parte el spune: „Copilaşii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu comiteţi vreun păcat. Şi totuşi, dacă cineva comite un păcat, avem un ajutor la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este o jertfă de împăcare pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre ci şi pentru ale întregii lumi.” Aici vedem că există iertare în cazul comiterii unui păcat. Dar, pe de altă parte, Ioan declară: „Cine practică păcatul, practică şi nelegiuirea, şi astfel păcatul este nelegiuire. Cine rămâne în unitate cu el nu practică păcatul, nici nu l-a văzut, nici nu a ajuns să-l cunoască. Copilaşilor, să nu vă inducă nimeni în eroare … Cine practică păcatul provine de la Diavol, pentru că Diavolul păcătuieşte de la început.” De aici vedem clar că nu există iertare pentru cei care fac o practică a păcatului. – 1Ioan 2:1, 2; 3:4, 6- 8, NW. Unii, încercând să găsească o justificare pentru comportamentul lor neglijent, menţionează greşelile pe care le-au făcut oameni credincioşi din vechime, cum au fost Noe, David şi alţii. Dar cei ce fac acest lucru, trec cu vederea că nu există nimic din care să reiasă că acei slujitori ai lui Dumnezeu au greşit în mod repetat în aceste moduri. Mai degrabă ei au comis un păcat, s-au căit sincer, au acceptat pedeapsa de la Domnul şi au fost restabiliţi în favoarea lui Dumnezeu. Şi aceste devieri au fost scrise, astfel încât cei ce vin după ei şi care fac aceleaşi greşeli pot primi mângâiere şi speranţă în mila lui Dumnezeu, dar nu pot găsi nicio scuză păcătuind, sau vreo justificare pentru lipsă de disciplină. – Rom. 15:4. De aceea, fiecare creştin care speră să obţină viaţă în noua lume să ia aminte la mustrarea apostolului: „Vegheaţi, deci, cu atenţie cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând orice moment prielnic, fiindcă zilele sunt rele.” (Efes. 5:15, 16, NW) Da, şi oricine care „crede că are o poziţie sigură, să aibă grijă să nu cadă”. Noi avem un duşman viclean şi nemernic, Diavolul, adversarul care „umblă ca un leu care rage, căutând să devoreze pe cineva”. De aceea, noi trebuie „să luăm poziţie împotriva lui, neclintiţi în credinţă”, având încrederea că „dacă ne împotrivim Diavolului, el va fugi de la noi”. Dacă devenim neglijenţi şi îl lăsăm să ne prindă, atunci nu-l putem învinui pe Diavol. Această scuză nu a ajutat-o pe Eva şi nu ne va ajuta nici pe noi. – 1Cor.10:12; 1Pet. 5:8, 9; Iac. 4:7, NW. De asemenea, noi trebuie să evităm lumea, căci „ce tovărăşie poate exista între lumină şi întuneric”? Lumea urmează calea celei mai mici împotriviri. „Căci în
518timpul care a trecut aţi îndeplinit voinţa naţiunilor, umblând în fapte de conduită libertină …. Fiindcă nu mai alergaţi cu ei pe această cale spre aceeaşi cloacă de depravare, sunt intrigaţi şi vă insultă.” – 2Cor. 6:14-18, 1Pet. 4:3, 4, NW. Atât Diavolul cât şi lumea sa fac apel la dorinţele noastre naturale şi tendinţele noastre depravate, iar dacă noi nu suntem atenţi, aceste dorinţe şi tendinţe ne vor conduce, în loc să le conducem noi pe ele, iar noi vom deveni astfel sclavi ai păcatului. (Rom. 6; 1Ioan 2:16, 17) Mai bun este cel ce-şi conduce spiritul decât cel ce cucereşte un oraş. (Prov. 16:32) În noi se duce o luptă, astfel încât ce dorim să facem nu facem, şi practicăm ceea ce nu vrem. De aceea noi trebuie să ne exercităm în permanenţă puterea voinţei şi să ne stăpânim trupul, să-l ţinem jos, acolo unde îi este locul, ca un sclav abject, altfel el va devenit un stăpân încăpăţânat şi capricios. (Rom. 7:15-23; 1Cor. 9:27, NW) Pentru a ne ajuta să evităm lucrurile păgubitoare, Cuvântul lui Dumnezeu oferă multe exemple despre ce li s-a întâmplat celor care au umblat în mod neglijent. – 1Cor. 10:5-11, NW.Dacă vrem să veghem strict asupra faptelor noastre, trebuie să începem cu mintea, cu inima. De acolo încep problemele, aşa cum bine a arătat Isus, şi de aceea, omul înţelept ne sfătuieşte ca, mai presus de orice, să ne păzim mintea sau inima. (Prov. 4:23, Mo, Mat. 15:19) Cel mai bun mod pentru a ţine departe lucrurile rele este să păstrăm mintea plină de cugete drepte. „În sfârşit, fraţilor, tot ce este adevăr, tot ce merită respect, tot ce merită să fie iubit, tot ce este vorbit de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreun lucru demn de laudă, acestea să fie preocuparea voastră.” – Filip. 4:8, NW.Noi declarăm că îl iubim pe Dumnezeu, nu-i aşa? Dacă îl iubim, îi vom respecta poruncile. (1Ioan 5:3) Neglijenţa va aduce ocară asupra numelui său. De aceasta s-au făcut vinovaţi Israelul din vechime şi unii din timpul lui Pavel. (Ezec. 36:20-32, Rom. 2:24, NW) Fiind zelos pentru numele său, Iehova nu are altă alternativă decât să îşi reţină binecuvântările de cei care-i aduc ocară acestuia printr-un comportament egoist. Când Acan şi fiii lui Eli au păcătuit grav, întreaga naţiune a suferit înfrângeri. (Ios. 7; 1Sam. 2:22-25; 3:11-14) Principiile lui Dumnezeu nu se schimbă. Dorinţa de a avea binecuvântările lui Iehova ne va face să fim atenţi. Iubirea aproapelui ca pe noi înşine ne va face de asemenea atenţi la comportamentul nostru. Cum ne putem interesa de alţii, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor pe care le văd pe pământ, pentru împărăţia lui Du mnezeu, dacă ei văd aceeaşi nelegiuire şi în noi? (Ezec. 9:4) Cum am putea să-i instruim pe alţii, cu conştiinciozitate, fără ca noi înşine să facem un efort sincer de a fi la înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu? „Tu, deci, care îl înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu care predici: ‘Să nu furi’, furi?” (Rom. 2:21-23, NW) Clerul apostat să urmeze o astfel de cale de acţiune, dar nu şi adevăraţii slujitori ai lui Iehova Dumnezeu. – Ps. 50: 16, 17, AS; Mat. 23:1-5, NW. Iubirea pentru aproapele nostru ne va dicta, de asemenea, să nu-l încurajăm în fărădelege. Poate răufăcătorii cred că sunt deştepţi, dar atunci când vom avea ocazia, trebuie să le dăm de înţeles că noi nu credem că sunt astfel. „Să nu-ţi urăşti fratele în inima ta, să-ţi mustri cu siguranţă aproapele, şi să nu porţi păcatul din
519cauza lui.” „Cel ce mustră un om va găsi mai târziu mult mai multă favoare decât cel ce linguşeşte cu limba.” (Lev. 19:17, Prov. 28:23, AS) Această atitudine este una mult mai bună decât a bârfi despre greşelile aproapelui tău. Bârfa nu ajută nici pe cel ce o face, nici pe cel bârfit, nici pe cel ce o aude – de fapt le face rău la toţi trei. Atunci de ce să te laşi pradă ei? Însă veghind strict să umblăm înţelept să nu cădem în extreme fanatice. Să nu fim ca religioniştii de modă veche care încruntau din sprâncene când era vorba de dans, băutură, râs şi chiar considerau că este un păcat să îţi săruţi duminica partenerul de viaţă sau copiii. În lumea nouă nu vor exista „persoane care strică cheful altora”, lumea nouă va fi una veselă, dar bucuria ei va sta în lucruri bune. Vor fi bucurii pure, sănătoase, bucurii de durată. Bucuriile oferite nouă acum de Diavol şi de lumea sa sunt amare precum cenuşa. Ele te lasă dezamăgit, nemulţumit. De ce să îţi pierzi pacea minţii, să ai parte de ruşine şi poate să pierzi viaţa veşnică de dragul unor senzaţii de moment şi a unor plăceri trecătoare? Devotamentul evlavios însoţit de mulţumire este un mijloc de mare câştig. (1Tim. 6:6, NW) Dumnezeu ştie ce este cel mai bine, şi atunci când ne sfătuieşte împotriva unor acţiuni să nu sfidăm înţelepciunea divină şi să nu dispreţuim iubirea divină ignorând acel sfat. Da, de dragul cinstirii numelui lui Iehova, pentru folosul semenului nostru şi pentru bunăstarea noastr ă, să ‘veghem strict că umblăm ca nişte persoane înţelepte’.