Profeția cu privire la timpul primei veniri a lui Mesia
Iehova Dumnezeu și-a dezvăluit înțelepciunea sa nemăsurată atât prin faptul că a stabilit pentru orice lucru al său un timp fixat, cât și prin faptul că face dezvăluiri despre aceste lucruri doar atunci când vine timpul pentru aceasta. Așadar, Iehova a văzut de bine să inspire oameni care să consemneze lucruri care urmează să se întâmple și astfel au luat ființă așa-numitele profeții, care constituie o istorie scrisă anticipat. Unul dintre acești oameni inspirați și anume Isaia confirmă cele de mai sus, scriind în numele lui Iehova următoarele: „Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” – Isaia 42:9.
Găsind înțelept să procedeze astfel, Iehova l-a inspirat și pe profetul Daniel să consemneze, printre altele, una dintre cele mai remarcabile profeții cu privire la timpul apariției pe pământ a Fiului său preaiubit și la principalele lucruri pe care le va avea de îndeplinit. Isus Cristos într-adevăr a apărut exact în perioada fixată de Dumnezeu, împlinind astfel profeția pe care urmează să o examinăm, după cum nota și apostolul Pavel: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca să căpătăm înfierea” – Galateni 4:4,5.
Și acum iată profeția care prezice timpul exact al apariției lui Mesia: Daniel 9:24-27: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii dar şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul [Mesia], la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.
După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi sfântul Locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”
Pentru a înțelege cum stabilește această profeție timpul venirii „Unsului” să distingem și să identificăm câteva detalii de mare importanță:
- Durata perioadei de „70 de săptămâni” și cele 3 perioade din care este compusă;
- Stabilirea punctului de plecare a celor „70 de săptămâni”;
- Ce lucruri au marcat încheierea fiecărei perioade în parte
Să examinăm acum cele 3 puncte de mai sus.
- La ce perioadă de timp se referă expresia „70 de săptămâni” ?
Este important să remarcăm că îngerul Gabriel, care îi descoperă lui Daniel profeția, nu vorbește despre săptămâni alcătuite din zile și nici nu a dat de înțeles că aceste săptămâni se compun din zile a câte 24 de ore. Luând în considerare și procedura relatată în Numeri 14:34 și Ezechiel 4:6 vom înțelege că este vorba de „săptămâni de ani” unde fiecare săptămână reprezintă o perioadă de 7 ani. De aceea unii traducătorii moderni redau pasajul din Daniel 9:25 astfel: „Șaptezeci de săptămâni de ani sunt destinate poporului tău” (Vezi traducerile Henne, Good News, Moffatt) Așadar expresia „70 de săptămâni” se referă la o perioadă de 490 de ani, iar această perioadă este împărțită în 3 perioade:
- șapte săptămâni = 49 ani
- șaizeci și două de săptămâni = 434 ani
- o săptămână = 7 ani
- Pentru a progresa în înțelegerea lucrurilor, trebuie să discernem care este punctul de plecare a profeției, adică să vedem din ce an trebuie să calculăm perioadele care totalizează 490 de ani.
Punctul de plecare al celor şaptezeci de săptămâni este darea poruncii sau a ordinului „pentru zidirea din nou a Ierusalimului” conform Daniel 9:25. Când a fost dat acest ordin? Fiind vorba de rezidirea Ierusalimului și nu de rezidirea templului, este evident că aici nu poate fi vorba despre edictul lui Cir proclamat în anul 537 îCr. și care avea ca obiect doar reconstruirea templului lui Iehova, pe vechiul amplasament. La treizeci de ani de la vizita lui Ezra, Ierusalimul, reconstruit într-o oarecare măsură, se găsea în starea pe care refugiaţii au descris-o lui Neemia, paharnicul regelui, în al douăzecilea an al domniei lui Artaxerxes (Neemia 1:1-3). Acest al douăzecilea an a început la 20 octombrie 456 îCr. şi s-a sfârşit după douăsprezece luni, adică în 23 septembrie 455, la apusul soarelui (calendarul gregorian). În primăvara anului 455 înainte de Cristos, în luna evreiască Nissan, Neemia a primit de la Artaxerxes ordinul de a restabili şi de a reconstrui Ierusalimul.
Iată ce este scris în cartea lui Neemia 2:1: „În luna Nissan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului.” Întrebat despre tristeţea lui, Neemia a răspuns suveranului: “Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, CA S-O ZIDESC DIN NOU.” El a cerut lemn de grinzi „pentru porţile cetăţuiei de lângă casă, pentru ZIDUL cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Apoi a adăugat: „Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine”. – Neemia 2:1-8.
Edictul împărătesc a intrat cu adevărat în vigoare când Neemia a ridicat zidul Ierusalimului. După o călătorie care a durat câteva luni, el a ajuns în acest oraş către începutul celei de-a cincea luni evreieşti (Ab). Munca a început în a treia zi a aceleiaşi luni (29 iulie, după calendarul gregorian) şi a fost încheiată în luna următoare (Elul). Este scris: “Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.” (Neemia 2:11,18; Neemia 6:15) Așadar punctul de plecare de la care se calculează perioada de 70 de săptămâni, adică perioada de 490 este anul 455 îCr.
- Să vedem acum cum s-a împlinit profeția cu cele 3 perioade, dar în special cu privire la timpul venirii lui Mesia.
1: La terminarea primei săptămâni sau în 49 de ani, adică în 406 îCr. Ierusalimul este rezidit după cum renumitul istoric Herodot remarcă acest lucru.
2: După încă 62 de săptămâni apare Unsul sau Mesia:
Aici trebuie remarcat faptul că traducerea lui C. Thomson – după Septuaginta – redă în felul următor Daniel 9:25: „De aceea să şti şi să înţelegi, că de la ieşirea unui cuvânt, pentru a da răspuns şi a zidi Ierusalimul, până la un stăpânitor uns, sunt şapte săptămâni şi şasezeci şi două de săptămâni”. Așadar, conform profeției, Unsul a trebuit să apară la 483 de ani de la „darea poruncii”, adică de la anul 455 îCr, astfel încât ajungem în anul 29 dCr.. Acest lucru s-a întâmplat exact în acel an întrucât în acel an a venit Isus la râul Iordan pentru a fi botezat de Ioan Botezătorul, apoi să fie născut Fiu spiritual al lui Dumnezeu și să fie uns cu spiritul sfânt. El a devenit Cristosul când a fost uns de duhul lui Dumnezeu. Iată ce spune Biblia: „După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: «Tu eşti Fiul meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea mea!» Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod.” (Luca 3:21-23)
Faptul că acest botez al lui Isus a avut loc în anul 29 este confirmat și de dovada istorică, menționată și în Luca 3:1, anume că al cincisprezecelea an al domniei împăratului roman Tiberiu Cezar cade în anul 29 al erei noastre, întrucât acesta își începe domnia după moartea lui Augustus survenită în data de 19 August a anului 14 dCr, și atunci a început Ioan activitatea de botezare, Isus fiind botezat peste 6 luni.
Mesia apăruse exact la timpul fixat!
3: Ultima săptămână cuprinde 7 ani, evocă beneficiile aduse de Mesia mai întâi prin „legământul trainic” și apoi prin importantul act care a avut loc la mijlocul săptămânii adică stârpirea Unsului în anul 33 dCr, din care rezultă răscumpărarea și iertarea neamului omenesc și alte lucruri menționate în Daniel 9:24.
În concluzie, profeția lui Daniel despre venirea Unsului s-a împlinit cu precizie, dovedind înțelepciunea infinită a lui Iehova, Autorul profeției, care „face aceste lucruri, și căruia îi sunt cunoscute din veșnicie.” (Faptele 15:18).