Treimea

 

EXISTĂ O TREIME?

O doctrină fundamentală a aşa-numitei „creştinătăţi” este aceea cunoscută ca „Sfânta Treime”. Aceasta este acceptată ca adevăr scriptural şi ţinută ca sacră de milioane de persoane. Pe scurt, doctrina spune că există trei dumnezei într-unul: „Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt”, toţi trei egali în putere, substanţă şi veşnicie. După cum este definită de Vechea enciclopedie catolică la subtitlul „Treimea Cea Binecuvântată”, „Treimea este termenul folosit pentru a semnifica doctrina centrală a religiei creştine […] În unitatea Divinităţii există Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt; aceste Trei Persoane fiind cu adevărat distincte una de cealaltă. Astfel, în cuvintele Crezului athanasian: Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Spiritul Sfânt este Dumnezeu şi totuşi nu există trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu”.

O asemenea doctrină, împreună cu încercarea de a o explica, este foarte confuză. A o scuza prin cuvântul „taină” nu este satisfăcător. Dacă cineva are în minte cuvintele apostolului: „Dumnezeu nu este autorul confuziei”, acesta vede imediat că o asemenea doctrină nu este de la Dumnezeu. (1Corinteni 14:33, BTF). Ei bine, cineva poate întreba: dacă nu Dumnezeu este autorul acestei doctrine confuze, atunci cine este autorul ei?

Originea doctrinei treimii se trage de la babilonienii şi egiptenii antici şi de la alţi mitologi din vechime. Nu va fi trasă la îndoială de către iudei şi de către creştini afirmația că aceste popoare din antichitate se închinau la dumnezei demoni şi că naţiunea tipică a lui Dumnezeu, Israel, a fost avertizată să nu se amestece cu ei din această cauză.

Există două fapte mai interesante în legătură cu treimea: (1) Un cleric care a trăit în secolul al II-lea, numit Tertulian din Cartagina, Africa, a introdus termenul trinitas în scrierile ecleziastice latine, termenul „treime” nefiind folosit niciodată în Scripturile inspirate.[1] (2) Doctrina unei triade a fost introdusă prima dată în scrierile ecleziastice greceşti de un preot numit Teofil, care a trăit de asemenea în secolul al II-lea.

În secolul al IV-lea, mai exact în anul 325 (A.D.), s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică, un consiliu de preoţi sub autoritatea împăratului nebotezat Constantin şi au confirmat doctrina. Astfel a început să fie adoptată oficial această doctrină de întreaga creștinătate şi preoţii au ţinut de atunci încolo la această doctrină complicată. Cine poate fi, așadar, inițiatorul acestei doctrine necreștine, în afara adversarului lui Dumnezeu și al lui Isus, Satan Diavolul?

Cineva poate întreba: Dar ce puteţi spune despre scripturile citate pentru a sprijini „treimea”? N-ar dovedi ele că doctrina pe care o învaţă clerul este diferită de treimea Babilonului antic? Fiecare persoană sinceră şi temătoare de Dumnezeu doreşte să cunoască realitatea. Ea realizează că această cunoştinţă este o apărare împotriva erorii şi, pentru a o câştiga, trebuie să se ţină seama cu sinceritate de argumentele ambelor părți. În acest scop, să ne întoarcem atenţia către principalele scripturi folosite pentru a susţine doctrina treimii.

Prima este textul care apare la 1Ioan 5:7, în unele versiuni ale Bibliei. Cităm din VBOR: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt”. Al doilea text invocat este Ioan 10:30, care declară pur şi simplu: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”. Cea de-a treia referință invocată este cea de la 1Timotei 3:16, unde sunt înregistrate cuvintele lui Pavel referitoare la Isus Cristos: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.” (VBOR). Cel de-al patrulea verset des citat este textul binecunoscut din Ioan 1:1: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”.

Atitudinea luată de creştinii adevăraţi este: „Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om va fi găsit mincinos”. (Romani 3:4, TLN). Standardul pe care ei îl acceptă este: „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este testat, este un scut pentru cei ce îşi găsesc refugiul în El.” (Proverbe 30:5, NTR). Deoarece scripturile citate aici sunt din cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este vital să le fie acordată mare atenţie.

Cu aceste lucruri în minte, să luăm în considerare textul care se regăsește în unele versiuni de Biblie la 1Ioan 5:7. Acesta este un exemplu izbitor despre o adăugare la cuvântul lui Dumnezeu, deşi o asemenea adăugare este clar condamnată. Comentând acest text, un traducător al Scripturilor greceşti, Benjamin Wilson, scrie în traducerea sa, Emphatic Diaglott: „Acest text referitor la mărturia cerească nu este conţinut în nici un manuscris grecesc, care a fost scris mai devreme de secolul al XV-lea. El nu este citat de nici unul din scriitorii ecleziastici greci; nici de vreunul din părinţii latini de început, nici chiar atunci când subiectele pe care le tratau i-ar fi determinat în mod firesc să apeleze la autoritatea lui. Prin urmare, acesta este evident un fals”. Adevărul acestei declaraţii este sprijinit de faptul că traducerile moderne (cu excepţia traducerilor romano-catolice din versiunile latine) nu includ acest text. Și în limba română există versiuni care ajută cititorul să își pună întrebări cu privire la autenticitatea acestui pasaj realmente apocrif, dintre care amintim: CV2013, GBV 2001, NT-CLV, Traducerea Interconfesională a Noului Testament. Deasemenea se cuvine să apreciem modul deosebit de onest cu care este redat acest pasaj în două versiuni din limba română, din care cităm: „Trei sunt cei care dau mărturie [nota de subsol b:„ Începând din sec. al IV-lea s-a introdus aici următorul text (cunoscut sub numele de „Comma lui Ioan”): în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceştia trei sunt una; şi sunt trei cei care dau mărturie pe pământ… În Vg, această adăugire a rămas până în 1969. Dar în textul grec revizuit al NT, acest text a fost exclus pentru că nu apare în cele mai vechi manuscrise. Şi NVg, ediţia a II-a (1986), îl exclude.”] duhul, apa şi sângele. Şi aceştia trei sunt una.” (Versiunea Biblia Romano-Catolică); „Căci trei sunt cei ce depun mărturie: Duhul [la nota marginal a se specifică: Versetele 7-8: Unele mss târzii ale VUL conţin: ce depun mărturie în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt. Şi trei sunt cei ce depun mărturie pe pământ: Duhul; este important de menţionat că această variantă textuală nu este întâlnită în nici un mss grecesc anterior sec. XVI ], apa şi sângele; iar cei trei sunt una în mărturisirea lor.” (NTR).

Următoarea scriptură pe care o vom lua în considerare este Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl Meu suntem una”. Citind numai acest text, cineva poate fi îndreptăţit când argumentează că Dumnezeu şi Isus erau una; dar în ce fel una? Iehova sfătuieşte: „Înţelepciunea este cea mai importantă. Niciun sacrificiu nu este prea mare pentru a ţi-o însuşi. Deci, să ai abilitatea înţelegerii lucrurilor!” (Prov. 4:7, BVA). Această regulă trebuie aplicată în orice împrejurare şi nu mai puţin în cazul de faţă.

Ceea ce vrea să spună Isus în relatarea lui Ioan 10:30, explică El însuşi în rugăciunea Sa către Tatăl, în noaptea dinaintea execuţiei Sale: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:20-22, VDCC). Isus se ruga pentru aceia care deveneau membrii trupului Său, biserica. Pavel sprijină această idee la 1Corinteni 12:12: „Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, toate membrele acelui trup, fiind multe, sunt un singur trup; tot aşa este Cristos”. Ilustrând acest punct, el scrie: „Bărbatul este capul nevestei, chiar aşa cum Cristos este capul Bisericii; şi El este mântuitorul trupului” (Efesen 5:23). Şi acum, fixându-L pe Iehova ca şi Cap peste toţi, apostolul scrie mai departe: „Capul oricărui bărbat este Cristos; şi capul femeii este bărbatul; şi capul lui Cristos este Dumnezeu” (1Cor. 11:3). Adevărul clar se descoperă de la sine, adică: aşa cum Cristos şi membrele trupului său sunt priviţi ca una, tot aşa Iehova şi Cristos sunt priviţi ca una. Ei toţi sunt una în înţelegere, scop şi organizare. Dacă nu aceasta era concluzia logică, Isus n-ar fi spus niciodată: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine,” şi prin urmare, „Nu voia Mea, ci voia Ta să fie făcută” (Ioan 14:28; Luca 22:42). De aceea, toţi, inclusiv Isus, se află în supunere completă faţă de marele Cap, Atotputernicul Dumnezeu.

Pretenţia ridicată de cler, că Atotputernicul Dumnezeu s-a arătat în trup oamenilor, pe acest pământ, ne aduce la textul din 1Timotei 3:16. Cităm acest pasaj biblic din VBOR: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.”. Același verset biblic, dacă este citat din ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, redactată şi adnotată de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, publicată în 2001, poate înlătura această aparentă contradicție cu alte pasaje ale Scripturii care afirmă răspicat că Dumnezeu nu este cu putință să ia formă umană: „Şi’ntr’adevăr, mare este taina credinţei celei bune: Fost-a El arătat în trup, îndreptăţit în Duh, văzut de îngeri, propovăduit între neamuri, crezut în lume, înălţat întru slavă.”. Benjamin Wilson zice într-o notă marginală din Emphatic Diaglott despre versetul amintit: „Aproape toate manuscrisele vechi şi toate versiunile au în acest pasaj „El care,” în loc de „Dumnezeu”. Acest cuvânt a fost adoptat”. Citiți acest verset din CV2013, NT-CLV, NTR, SBB1921, TINT, TLRC, VBRC, VDCC și veți vedea că se referă la venirea lui Isus pe pământ ca om, nimic mai mult și nimic mai puțin ca omul perfect: „El (Cristos) a fost revelat într-un corp fizic (ca al nostru)”. (BVA). Un argument mai important decât atât, dacă Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost încarnat, căci aşa ar trebui să fie dacă treimea ar fi adevărată, atunci aceste cuvinte ale lui Ioan ar fi false: „Nici un om nu a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu născut, care este în sânul Tatălui, acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Totuşi, aceste cuvinte clarifică faptul că Isus, fiind în unitate completă cu Tatăl, a putut să-L declare sau să dea explicaţii despre El, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă, înaintea tuturor oamenilor, în timp ce era în trup. De aceea, Isus a spus: „Acela care M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” – Ioan 14:9.

Vorbind sub inspiraţie, David îl descrie pe om ca fiind făcut „cu puţin mai prejos decât îngerii”. În Evrei 2:9 noi găsim citate chiar aceleaşi cuvinte, pentru a-L descrie pe Isus: „Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă şi onoare datorită morţii pe care a suferit-o” (NTR). Dacă doctrina treimii este adevărată, atunci Dumnezeu a fost mai prejos decât îngerii în timp ce era pe pământ; ceea ce este contrar supremaţiei Sale. Şi totuşi, noi ştim că Isus a venit pe pământ pentru a procura o răscumpărare corespunzătoare prin viaţa Sa umană perfectă. Prin urmare, răscumpărarea trebuie să fie egală cu lucrul pierdut, anume viaţa umană perfectă, aşa cum a avut-o Adam în Eden. De aceea, noi citim referitor la Isus: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filip. 2:6-8, VDCC). Dreptatea lui Dumnezeu nu permitea ca răscumpărarea să vină prin Isus dacă aceasta ar fi venit pe pământ într-o altă postură decât corespondentul perfect al lui Adam. De aceea, El n-a putut fi supremul Dumnezeu Atotputernic în trup.

Textul final luat în considerare, în privinţa sprijinirii treimii este Ioan 1:1: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”. Pentru a elimina orice contradicţie aparentă de aici, să recurgem la traducerea cuvânt cu cuvânt din limba greacă, aşa cum apare ea în textul sublinear din Emphatic Diaglott. Aceasta spune: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi un dumnezeu era Cuvântul”. Observaţi propoziţia: „Cuvântul era cu Dumnezeu”. În acest caz, „Dumnezeu” este scris cu articolul hotărât înainte, în timp ce în următoarea propoziţie, „şi un dumnezeu era Cuvântul”, veţi observa că „dumnezeu” este scris cu articolul nehotărât „un”. Acest lucru dovedeşte că este vorba despre două persoane diferite una de alta şi nu despre două persoane ca fiind unul şi acelaşi Dumnezeu. De aceea, Traducerea Lumii Noi a Sfintei Scripturi este corectă când redă Ioan 1:1,2: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.”.

Gândind logic asupra acestui text, el va aduce alte lămuriri în minte. Psalmul 90:2 declară că Dumnezeu există „din veşnicie în veşnicie”. Întrucât acest lucru este adevărat, cum putea Cuvântul, dacă era Acest Dumnezeu, să aibă un început? Adevărul acestei chestiuni este că acest Cuvânt este Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Isus Cristos şi care a avut un început. În Apocalips 3:14, Isus spune clar că El a fost începutul creaţiei lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care se vorbeşte despre El în Ioan 1:14 ca despre „singurul născut” din Tatăl: „Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (NTR). Apostolul Pavel sprijină acest adevăr atunci când vorbeşte despre Isus ca despre „cel întâi născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15 VDCC). Din nou, învăţătorii treimii trebuie să-şi ia apărarea, spunând: „Aceasta este o taină!”

Spiritul sfânt

În cele patru scripturi pe care clerul le citează în mod eronat ca sprijinind treimea, numai prima (1Ioan 5:7) conţine cuvintele „şi Duhul Sfânt”, iar aceste cuvinte au fost găsite ca adăugate. Părerea generală despre „Duhul Sfânt” este că acesta este o persoană spirit, cea de-a treia persoană a „treimii”, egală cu Dumnezeu şi Cristos în putere, substanţă şi veşnicie. În limba română, cuvântul grecesc pentru spirit este tradus prin vechiul cuvânt românesc duh, care înseamnă „spirit” sau „suflare”. O mică cercetare a oricărui dicţionar, va descoperi că acel cuvânt grecesc pneuma tradus cu „spirit” este acelaşi cuvânt tradus în Biblie cu „vânt”. Aşa cum vântul este invizibil omului, tot aşa este spiritul lui Dumnezeu. Atunci când un om are spiritul lui Dumnezeu asupra lui, înseamnă că el a fost autorizat de Dumnezeu să împlinească o anumită lucrare, oricare poate fi acea lucrare. Deci, spiritul sfânt este puterea activă invizibilă a Atotputernicului Dumnezeu care mişcă pe servii Săi să facă voia Lui.

De dragul argumentului, să presupunem că Dumnezeu şi Isus erau una în egalitate, putere şi veşnicie în timpul când Isus a fost pe pământ până când a fost botezat. Unde era atunci cea de-a treia persoană a „treimii”, „Duhul Sfânt”? Trinitarienii vor declară că Ei trei erau una în acea perioadă. Dar, nu este adevărat că Biblia declară că atunci când Isus a fost botezat, spiritul a coborât asupra lui asemenea unui porumbel şi imediat după aceasta El a fost călăuzit de spirit? Trinitarienii vor spune că toate cele trei persoane ale „treimii” erau prezente cu acea ocazie şi vor cita Matei 3:16,17: „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”” (VDCC).

Totuşi, învăţătorii trinitarieni vor trebui să răspundă la câteva întrebări referitoare la acest text, care îi va pune în încurcătură, ca de pildă: A cui voce a venit din cer, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”? Era aceasta propria voce a lui Isus? Unde fusese până atunci „Duhul Sfânt” sau spiritul sfânt, observând că acum coborâse peste Isus? N-au fost cerurile deschise pentru Isus, dacă El era Dumnezeu, în timpul celor treizeci de ani ai Săi petrecuţi pe pământ? Dacă El era Dumnezeu sau o parte a treimii, egal în putere, substanţă şi veşnicie cu Dumnezeu, ar fi avut totdeauna acces la ceruri. Acestea şi alte întrebări la fel de stânjenitoare au convins clerul că este mult mai bine să spună că totul este o mare taină.

Da, aceasta ar fi o taină, dacă doctrina treimii ar fi adevărată. Unul dintre cele mai misterioase lucruri este întrebarea: Cine a condus Universul în timpul celor trei zile când Isus a fost mort în mormânt sau în timpul celor treizeci şi trei de ani şi jumătate ai Săi, petrecuţi pe pământ, în timp ce Isus a fost făcut „cu puţin mai prejos decât îngerii”? Dacă Isus era Dumnezeu, atunci, în timpul morţii lui Isus, Dumnezeu a fost mort în mormânt. Ce ocazie minunată ca Satan să preia complet controlul! Dar, simplul fapt că el n-a putut face aceasta, dovedeşte că singurul Fiu născut, şi numai El, era cel mort. Scripturile declară în 1Timotei 1:17 că Dumnezeu este „Regele veşniciei, nemuritor”. Prin urmare, dacă Isus era Dumnezeul cel nemuritor, El n-ar fi putut muri. În timpul căii pământeşti a lui Isus, Diavolul a făcut orice efort pentru a aduce moartea asupra Lui; şi după ce a reuşit în cele din urmă, cu siguranţă că el n-ar fi permis învierea lui Isus, dacă Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost mort. Cât de contradictoriu este totul, potrivit „treimii”!

Aici sunt potrivite cuvintele lui Isus din Ioan 14:28: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”. „Mai mare” înseamnă nu numai în ceea ce priveşte poziţia, ci şi persoana. Credincios promisiunii Sale, Tatăl şi-a înviat Fiul în cea de-a treia zi. Dacă Iehova şi Cristos, cel mort, erau una în substanţă, învierea ar fi fost imposibilă. Susținătorii treimii vor cita cuvintele lui Isus din Ioan 10:17,18: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (VDCC). În felul acesta, ei speră să dovedească faptul că Isus era Dumnezeu şi putea să se învie pe Sine.

Cu toate acestea, concluzia logică a cuvintelor din Ioan 10:17,18 este că Isus, deoarece şi-a dat viaţa de bună voie, a fost asigurat de porunca Tatălui Său că va fi înviat din nou şi Îi va fi dată din nou viaţa. El şi-a luat viaţa înapoi, atunci când Dumnezeu I-a dat-o prin înviere. Aici, Traducerea Lumii Noi redă aceste cuvinte în mod potrivit: „De aceea mă iubeşte Tatăl: pentru că îmi dau sufletul ca să-l primesc din nou. Nimeni nu mi l-a luat, ci îl dau din proprie iniţiativă. Am autoritate să-l dau şi am autoritate să-l primesc din nou. Porunca referitoare la aceasta am primit-o de la Tatăl meu“. Aceasta face clar faptul că prin ascultarea de voia lui Dumnezeu, Isus şi-a dat viaţa în mod voluntar, ca răscumpărare, iar ca o răsplată a credincioşiei, El a avut autoritatea să o primească din nou din mâna Tatălui, prin faptul că L-a înviat.

În concluzie, doctrina treimii n-a fost concepută de Isus sau de primii creştini. Niciunde în Scripturi nu este făcută vreo menţiune despre o treime. De aceea, dacă aşa cum s-a pretins, aceasta este „doctrina fundamentală a religiei creştine”, este foarte ciudat că această doctrină confuză, complicată n-a primit nici o atenţie din partea lui Isus Cristos, prin nici un fel de explicaţie sau învăţătură. Și mai ciudat este faptul că oameni imperfecţi, care au trăit cu sute de ani mai târziu, au trebuit să introducă această învățătură în religia lor, prin păgâni, şi să o înveţe ca pe un adevăr scriptural. Adevărul clar este că această învățătură este o altă încercare de-a lui Satan de a ţine departe persoanele temătoare de Dumnezeu de învăţarea adevărului curat și logic despre Sine şi Fiul Său, Isus Cristos. Nu, nu există nici o treime!

Definiţie

 „Treimea este termenul folosit pentru a simboliza doctrina centrală a religiei creştine – adevărul că în unitatea Divinităţii există trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, aceste trei Persoane fiind cu adevărat deosebite una de alta” – Enciclopedia Catolică, vol. XV; p. 47.

 „În acest singur Dumnezeu există trei Persoane distincte, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care sunt perfect egale una cu alta. Noi credem că Isus Cristos … este Dumnezeul substanţei Tatălui” – Credinţa părinţilor noştri, de Cardinal Gibbons, p. 1.

 O doctrină falsă şi nebiblică.

Origine

Păgânismul babilonian din vechime anul 2200 î.C. Introdusă în deviata „biserică creştină”aproximativ în secolul al doilea, fiind stabilită în special în Crezul de la Niceea, anul 325 A.D. (Vezi Enciclopedia McClintock şi Strong, sub titlul „Treime”; Cele două Babiloane, pp. 16,17).

Texte aplicate greşit

Evrei 1:8; Ioan 14:9,10; Romani  9:5; Tit 2:13; 1Ioan 5:7; Ioan 1:1; Apocalipsa  3:14; Ioan 20:28; Ioan 8:58; Apocalipsa  1:8,11; 21:6; 22:13; Coloseni  2:9; Ioan 10:30; Fapte 20:28; Ioan 10:18; 1Timotei  3:16; Ioan 2:19; Matei  1:23; Ioan 15:26; 16:13-15.

Iehova un singur Dumnezeu, Cea mai mare Persoană

Deuteronom  6:4: „Iehova Dumnezeul nostru este singurul Iehova”.

Ioan 14:28: „Tatăl este mai mare decât Mine.”

Ioan 10:29: (notă de subsol) „Tatăl Meu…este mai mare decât toţi ceilalţi”.

Psalm  83:18: „Iehova…[este] Cel Mai Înalt peste tot pământul”.

1 Corinteni  15:28: „Pentru ca Dumnezeu să fie toate lucrurile faţă de toţi.”

Filipeni  2:11: „Fiecare limbă să mărturisească deschis că Isus Cristos este Domn spre slava lui Dumnezeu Tatăl”.

Isaia  42:8: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia”.

Evrei  1:8: „În legătură cu Fiul: „Dumnezeu este tronul Tău pentru totdeauna”.

Iehova şi Isus sunt Persoane diferite

Ioan 8:17, 18: „Mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt acela care mărturisesc despre Mine şi Tatăl care m-a trimis mărturiseşte despre Mine”.

1 Ioan 5:7, AV: „Căci există trei care mărturisesc în cer, Tatăl, Cuvântul, şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei sunt una.”

Romani  9:5: „Dumnezeu care este deasupra tuturor să fie binecuvântat pentru totdeauna. Amin”.

Tit 2:13: „…manifestarea glorioasă a marelui nostru Dumnezeu şi a Salvatorului Isus Cristos.”

                                                                                     Fiul a fost creat de Dumnezeu

Ioan 1:1: „La origine a fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu, şi Cuvântul a fost un dumnezeu”.

  Apocalipsa  3:14: „Acestea sunt lucrurile pe care le zice Cel ce este Amin, martorul credincios şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu”.

Ioan 1:18:  „Niciun om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dumnezeu unic născut, care se află în sânul Tatălui, este Cel care a dat explicaţii despre el.”

Coloseni  1:15, 16: „El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut din toată creaţia, fiindcă prin El toate celelalte lucruri au fost create.”

Proverbe  8:22-24: „Iehova m-a posedat la începutul căii Lui, înaintea lucrărilor Lui din vechime. Eu am fost aşezat din veşnicie, de la început, înainte de a fi pământul. Când nu erau adâncuri, Eu am fost născut.”

Isus este inferior lui Iehova

Matei  12:18 (Isaia  42:1) : „Iată! Slujitorul Meu pe care l-am ales”.

De asemenea: Isaia  53:11;

Fapte 3:13, 26: „Dumnezeu…L-a proslăvit pe Slujitorul Său, Isus…. Dumnezeu, după ce L-a ridicat pe Slujitorul Său, L-a trimis”.

De asemenea: Fapte 4:27; Filip. 2:7; Evrei 2:9;

Ioan 8:28: „Nu fac nimic din propria Mea iniţiativă, ci întocmai cum M-a învăţat Tatăl spun aceste lucruri”.

Ioan 5:19: „Fiul nu poate face nici măcar un singur lucru din propria Lui iniţiativă, ci doar ce vede pe Tatăl făcând”.

Marcu 13:32: „În ceea ce priveşte ziua sau ora aceea nimeni nu ştie, nici…Fiul, ci numai Tatăl”.

Matei  20:23: „Această şedere la dreapta şi la stânga Mea nu este a Mea s-o dau, ci ea aparţine celor pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu”.

Apocalipsa  1:1: „Descoperirea prin Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu”.

Evrei  2:17: „El…[a devenit] un…mare preot credincios în lucrurile care aparţineau lui Dumnezeu”.

Evrei  5:6; 7:17: „Tu eşti preot pentru totdeauna după asemănarea lui Melhisedec”.

În cer a fost supus lui Dumnezeu

Ioan 8:42: „De la Dumnezeu am ieşit şi sunt aici. Nici nu am venit din propria Mea iniţiativă, ci Acela M-a trimis”.

Ioan 12:49: „Însuşi Tatăl care M-a trimis Mi-a dat o poruncă cu privire la ce să spun şi ce să vorbesc”.

Ioan 17:4, 8, 23, 25: „Eu Te-am proslăvit…terminând lucrarea care Mi-ai dat s-o fac…Tu M-ai trimis”.

1 Corinteni  15:28: „Dar când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci Însuşi Fiul se va supune şi El Celui care i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie toate lucrurile pentru toţi”.

Psalm  110: 1: „Iehova zice Domnului meu: Stai la dreapta Mea”.

Iehova este Dumnezeul lui Cristos

Ioan 20:17 : „Eu Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”.

1 Petru  1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”. (Şi Efeseni  1:3, 17)

De asemenea: Efeseni  1,13,17;

Evrei  1:8, 9: „Dar în legătură cu Fiul:…de aceea, Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te-a uns cu untdelemnul bucuriei mari”.

Apocalipsa  1:6: „Şi El ne-a făcut să fim o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl Lui”.

Apocalipsa  3:12: „Cel ce biruieşte, îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu… Voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele oraşului Dumnezeului Meu.”

Luca 22:41, 42: „[Isus] a început să se roage, spunând: „Tată, dacă doreşti, depărtează acest pahar de la Mine. Totuşi, nu voia Mea, ci a Ta să aibă loc.”

Marcu 15:34: „Isus a strigat cu glas tare… Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce scop M-ai părăsit?”.

 De asemenea: Matei  26:39; Ioan 17:1;

Evrei  5:7, 8: „În zilele trupului Său a adus rugăciuni şi cereri către Cel ce putea să-L salveze de la moarte, cu strigăte puternice şi lacrimi, şi a fost ascultat pentru teama Lui evlavioasă. Chiar dacă a fost Fiu, El a învăţat ascultarea din lucrurile pe care le-a suferit”.

Iehova, „Eu sunt” „Alfa şi Omega”

Apocalipsa  1:8: „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Iehova Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce a fost şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

Apocalipsa  4:8: „Sfânt, sfânt, sfânt, este Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic, care a fost, care este şi care vine”.

 Isaia  44:6; 48:12: „Aşa vorbeşte Iehova…Eu sunt primul şi ultimul; şi fară de Mine nu este alt Dumnezeu.”

De asemenea: Apocalipsa  21:6; 22:13.

Exod  3:14: „Şi Dumnezeu a zis lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT; şi a spus: Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: Cel ce este EU SUNT m-a trimis la voi”.

Ioan 8:58: „Isus le-a spus: Adevărat vă spun că înainte de a fi Avraam, am fost Eu”.

Dumnezeu este Cap peste Cristos

1 Corinteni  11:3: „Dar vreau să ştiţi că capul fiecărui bărbat este Cristos; în schimb, capul femeii este bărbatul; în schimb, capul lui Cristos este Dumnezeu”.

Coloseni  2:9: „Fiindcă în El locuieşte toată plinătatea calităţii divine pentru trup”.

Ioan 3:34: „Căci Acela pe care Dumnezeu L-a trimis vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, căci El nu dă spiritul cu economie.

Unitatea Tatălui, Fiului şi a adunării

Ioan 17:20-22: „Ci mă rog pentru cei ce-şi pun credinţa în Mine…pentru ca ei să fie una, cum Tu, Tată, eşti în unire cu Mine şi Eu sunt în unire cu Tine, pentru ca şi ei să fie în unire cu noi…pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una”.

Ioan 10:30 (notă de subsol) „Eu şi Tatăl suntem în unitate”.

Este imposibil ca Dumnezeu să moară, dar Isus a fost în mormânt timp de trei zile

1 Timotei  1:17: „Acum a Împăratului eternităţii, a nemuritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor. Amin”

Psalm  90:2: „Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu.”

Ieremia  10:10: „Dar Iehova este adevăratul Dumnezeu; El este Dumnezeul viu şi un Împărat veşnic”.

Fapte  10:39, 40: „Dar ei L-au omorât atârnându-L pe stâlp. Dumnezeu L-a ridicat a treia zi şi I-a îngăduit să devină vizibil.”

Sângele lui Cristos a fost vărsat ca răscumpărare, nu sângele lui Dumnezeu

1 Corinteni  15:50: „Carnea şi sângele nu poate moşteni împărăţia lui Dumnezeu”.

Fapte  20:28: „Păstoriţi adunarea lui Dumnezeu, pe care El a cumpărat-o cu sângele [Fiului] Său.”

Evrei  9:14: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care….s-a adus pe Sine fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţi conştiinţa noastră?”

1 Petru  1:18, 19: „Aţi fost eliberaţi…cu sânge preţios…chiar al lui Cristos”.

Dumnezeu l-a înviat pe Cristos la o poziţie superioară decât cea dinainte

Fapte  2:32, 33: „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat, al cărui fapt noi suntem toţi martori. De aceea, fiindcă a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit Spiritul Sfânt promis de la Tatăl, a turnat aceasta ce vedeţi şi auziţi”.

Fapte  13:30, 37: „Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi; Acela pe care Dumnezeu l-a înviat nu a văzut putrezirea.”

 Romani  10:9: „Căci dacă declari în public acel „cuvânt din gura ta”, că Isus este Domn, şi dacă ai credinţă în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi salvat.”

2 Corinteni  4:14: „Ştim că Cel ce L-a înviat pe Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus.”

Galateni  1:1: „Pavel, apostol…prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi”.

Ioan 10:18: „Nimeni nu mi-a luat-o de la Mine, ci o cedez din propria Mea iniţiativă. Am autoritatea s-o dau, şi am autoritatea s-o primesc din nou. Porunca aceasta am primit-o de la Tatăl Meu.”

     De asemenea: Fapte 17:31; Romani  8:11; 1Corinteni  6:14; 15:15; Efeseni  1:20; 1Petru  1:21.

Dumnezeu a început ridicarea trupului templului (adunării) în a treia zi

Ioan 2:19, 21, 22: „Dărâmaţi acest templu, şi în trei zile Îl voi ridica. Dar El vorbea despre templul trupului Său. Totuşi, când a fost înviat din morţi, discipolii Lui şi-au amintit că El le spusese acest lucru.”

(Pentru expresia „Eu voi”, vedeţi Ezechiel 43:3 „După viziunea pe care am avut-o când am venit să distrug oraşul”,; şi Isaia 6:10 „Împietreşte inima acestui popor”).

Ioan 20:1, 17: „În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă,…Isus i-a spus: Nu mă ţine… Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le „Eu mă urc la Tatăl Meu”.

Titlurile lui Cristos arată că este inferior lui Dumnezeu

Cu privire la titlurile „Emanuel” şi „Iehova dreptatea noastră”:

Ieremia  33:16: „Ierusalimul va locui în siguranţă; şi acesta este numele cu care va fi numit: Iehova neprihănirea noastră”.

Isaia  63:9: „Îngerul prezenţei Lui i-a salvat.”

Numele lui Iosua la fel ca Isus

Evrei  4:8: „Căci dacă Iosua [ nota de subsol „Isus”] i-ar fi condus într-un loc de odihnă, Dumnezeu nu ar mai fi vorbit după aceea de o altă zi”.

Vezi şi Matei 1:23 şi Ieremia 23:6, referitor la titlurile „Emanuel” şi „Iehova dreptatea noastră”.

Spiritul sfânt nu este o persoană; este supus lui Dumnezeu

Ioan 15:26: (notă de subsol) „Când va veni ajutorul pe care-l voi trimite de la Tatăl, spirutul adevărului care purcede de la Tatăl, acela va mărturisi despre Mine.”

Matei 3:16: „Isus a ieşit îndată din apă; …şi el [Ioan] a văzut coborându-se ca un porumbel spiritul lui Dumnezeu venind peste El.”

Fapte  2:2-4, 17, 32, 33: „Toţi s-au umplut de Spiritul Sfânt…Şi în zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Spiritul Meu peste orice făptură… De aceea, fiindcă El [Cristos] a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit Spiritul Sfânt promis de la Tatăl, a turnat aceasta ce vedeţi şi auziţi.”

De asemenea: Ioan 16:7,8,13 

Spiritul sfânt nu este arătat la tronul lui Dumnezeu ca o persoană

Apocalipsa  7:10: „Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care stă pe tron şi Mielului”.

Fapte  7:55, 56: „Dar el [Ştefan], fiind plin de Spiritul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, şi a văzut slava lui Dumnezeu şi a lui Isus stând la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu”.

Apocalipsa  4:5: „Şi sunt şapte lămpi de foc care ard înaintea tronului, şi acestea înseamnă cele şapte Spirite ale lui Dumnezeu”.

Apocalipsa  5:6: „Şi am văzut stând în mijlocul tronului şi cele patru făpturi vii şi în mijlocul bătrânilor un miel ca şi cum ar fi fost junghiat, având şapte coarne şi şapte ochi, ochi care înseamnă cele şapte Spirite ale lui Dumnezeu care au fost trimise în tot pământul”.

Identitatea lui Iehova şi a lui Cristos nu este „o taină ce nu poate fi explicată”

Ioan 17:3: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică, adică se te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Cel ce L-ai trimis, Isus Cristos”.

Luca 10:22: „Cine este Fiul nimeni nu ştie, afară de Tatăl, şi cine este Tatăl nimeni nu ştie afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.

De asemenea: Matei  11:27;

Matei  13:11: „Drept răspuns El [Isus] a zis: „Vouă v-a fost dat să înţelegeţi secretele sfinte ale împărăţiei cerurilor”.

Iehova Dumnezeu nu se contrazice

1 Corinteni  14:33: „Căci Dumnezeu este un Dumnezeu nu al neorânduielii, ci al păcii”.

Evrei  6:18: „Este imposibil ca Dumnezeu să mintă”.

Iacov  3:17: „Dar înţelepciunea de sus este…cumpătată”.

Dumnezeu Cel Superior îl binecuvântează pe Cristos Cel Inferior

Evrei  7:7: „Acum fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare”.

 Psalm  21:3-6 „Căci l-ai întâmpinat cu binecuvântări de bunătate; i-ai pus o cunună de aur curat pe cap. El ţi-a cerut viaţa, şi i-ai dat-o, chiar lungime a zilelor totdeauna şi pe vecie. Slava lui este în salvarea ta; cinste şi măreţie pui peste el. Căci îl faci cel mai binecuvântat pentru totdeauna; îl faci bucuros în prezenţa Ta.”

                                                                                  

[1] Conceptul lui Tertulian despre Tatăl, Fiul şi spiritul sfânt este foarte diferit de forma actuală a doctrinei trinității învățată în așa numitul creștinism, având în vedere că Tertulian îl considera pe Fiul ca fiind subordonat Tatălui. În lucrarea Împotriva lui Hermogene el a scris:

„N-ar trebui să presupunem că există vreo altă fiinţă, afară numai de Dumnezeu, care să fie nenăscută şi necreată. . . . Cum s-ar putea ca cineva, exceptîndu-l pe Tatăl, să fie mai bătrîn şi din acest motiv cu adevărat mai nobil, decît Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul unic-născut şi întîi-născut? . . . că [Dumnezeu], care nu a avut nevoie de un Făcător ca să-l aducă în existenţă, va fi cu mult mai înalt în rang decît acesta [Fiul], ce a avut un autor care să-l aducă în existenţă“. – The Ante-Nicene Fathers, volumul III, pagina 487.

De asemenea, în lucrarea Împotriva lui Praxeas, el consemnează:

„Tatăl este substanţa întreagă, dar Fiul este un derivat şi o porţiune din întreg, aşa cum recunoaşte El Însuşi: ‘Tatăl este mai mare decît Mine’. . . . Astfel, Tatăl este distinct de Fiul, fiind mai mare decât Fiul, după cum Cel care naşte este unul, şi Cel care este născut este altul; de asemenea, Cel care trimite este unul, şi Cel trimis este altul; şi, iarăşi, Cel care face este unul, iar Cel prin care este făcut lucrul este altul“. – The Ante-Nicene Fathers, volumul III, pagina 603,604.

Tertulian afirmă în lucrarea Împotriva lui Hermogene că a fost un timp când Fiul nu a existat ca persoană, dovedind că el nu-l considera pe Fiul o fiinţă eternă în acelaşi sens în care era Dumnezeu. – The Ante-Nicene Fathers, volumul III, pagina 478.