Există salvare prin legea lui Moise?

 

Există salvare prin Legea lui Moise?

În anul 1513 î.Cr., când cele 12 semintii ale lui Israel staţionau la baza muntelui Sinai, Iehova, prin mediatorul Său Moise, a organizat pe copiii lui Israel într-o naţiune aleasă şi a inaugurat legământul încheiat în Egipt între El Însuși şi naţiunea lui Israel. (Ieremia 34:13)

Acest lucru s-a făcut pentru pentru un motiv special: naţiunea să fie un popor sfânt, de dragul numelui sacru a lui Iehova: „Tu eşti un popor sfânt pentru Iehova Dumnezeul tău; Iehova Dumnezeul tău te-a ales să fi un popor al Lui, mai presus de toate popoarele care sunt pe faţa pământului”. (Deuteronom 7:6; Exod 19:5,6; Psalm 147:19,20).

Pentru realizarea acestui scop, Iehova a transmis naţiunii, tot prin intermediul lui Moise, un cod al legământului numit „Legea lui Moise” sau simplu „Legea”, dar aceasta nu indică faptul că Moise ar fi autorul Legii. (Exod 34:27,28; Ioan 1:17)

Există 4 motive pentru care Iehova i-a dat poporului Legea alcătuită din aproximativ 600 de porunci:

  1. Să ofere posibilitatea israeliţilor ca prin respectarea Legii să îşi dovedească devotamentul faţă de Iehova. (Exod 20:20)
  2. Să ofere protecţie împotriva presiunii religioase venite din partea tuturor naţiunilor păgâne înconjurătoare. (Deuteronom 7:16,25)
  3. Să îi conştientizeze pe israeliţi că sunt „călcători de Lege”, şi astfel, prin propriile eforturi nu pot câştiga viaţa veşnică. Prin urmare, Legea le îndrepta privirile spre sămânţa promisă. (1Timotei 1:8,9; Romani 7:4,6; Romani 5:20; Romani 3:20)
  4. Să furnizeze tipuri şi umbre profetice viitoare. (Evrei 10:1)

Este adevărat că simpla declaraţie a Legii nu i-a făcut drepţi pe israeliți, deoarece era nevoie de împlinirea Legii. Pentru a întări aceasta, apostolul zice: „Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi” – Romani 2:13. Istoria poporului lui Israel a dovedit însă că nimeni nu a împlinit în totalitate cerinţele Legii, şi astfel, pentru a ajunge neprihănit era nevoie de un alt aranjament. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea lui prin faptele Legii […] ” – Romani 3:20; vezi şi Iacov 2:10,11. De aceea, apostolul Pavel întreabă şi apoi răspunde: „Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia îi fusese făcută făgăduinţa […] astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Cristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă”. Galateni 3:19,24.

Din citatul de mai sus reiese clar faptul că „mandatul” Legii durează până la venirea „Sămânţei”, adică a lui Cristos, deoarece El va introduce un nou sistem, cu un nou legământ şi noi cerinţe, nu numai pentru naţiunea lui Israel, ci şi pentru orice naţiune.

Da, întrucât Iehova este Legiuitorul suprem, El are dreptul să retragă sau să abroge vreuna din legile sale și aceasta nu pentru că vreuna dintre ele ar nu ar fi bună, ci pentru că:

  1. ele sunt pentru anumite creaturi (Legea mozaică a fost dată pentru Israel – Psalm 147:19,20);
  2. sunt pentru un anumit timp (referindu-ne tot la Lege) – până la Cristos.

Să examinăm puţin această schimbare care are loc la venirea lui Cristos:

Isus Cristos, ca iudeu, s-a născut sub Lege; evident că El era obligat să ţină acea lege, atâta timp cât era în carne (Galateni 4:4). El a spus: „Să nu credeţi că am venit să distrug Legea sau Profeţii. Am venit nu să distrug, ci să împlinesc…” – Matei 5:17. Aşadar, Isus, împlinind „Legea sau Profeţii”, a făcut ca „umbra lucrurilor viitoare” să devină realitate. Un singur exemplu: Legea prevedea celebrarea anuală a Paştelui prin junghierea mielului; Isus n-a distrus celebrarea Paştelui, ci, împlinind Paștele, l-a îndepărtat din cale prin faptul că El a devenit adevăratul Miel de Paşte, „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29; 1Corinteni 5:7).

Astfel, tipurile şi umbrele Legii trebuie să se împlinească în Isus Cristos, iar pentru a deschide calea introducerii realităţilor prin Isus Cristos, Legea împreună cu tipurile ei trebuiau să fie abolite. De aceea, apostolul Pavel la Efeseni 2:15 şi la Coloseni 2:14 vorbeşte despre înlăturarea din cale a Legii, lucru care se întâmplă odată cu moartea lui Isus Cristos. Iată citatele menţionate: „în trupul lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei…” şi „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce”.

Dar de ce are loc  înlăturarea Legii la moartea lui Cristos?

Tot apostolul Pavel explică acest lucru la Evrei 7:11-24, din care cităm versetul esenţial, versetul 12: „Pentru că odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii”. Prin moartea sa, Cristos și-a jertfit propria viaţă umană, și astfel, a împlinit rolul jertfelor aduse de Mare Preot al lui Dumnezeu prescris în aranjamentul preoţiei levitice. Aceasta a adus sfârşitul atât al acestui aranjament cât şi al Legii în ansamblu.

Cele menționate mai sus conduc la concluzia înțeleaptă că de când Dumnezeu a îndepărtat legământul iudeu al legii împreună cu cele Zece Porunci ale lui, pironindu-l pe stâlpul de tortură pe care a murit Isus, creştinii nu mai trebuie să ţină umbrele legământului legii, ci realitatea. Apostolul Pavel, scriind creştinilor din Roma, întăreşte aceeaşi idee atunci când spune: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege ci sub har” – Romani 6:14.

Deşi explicaţia de mai sus este clară, unii invocă câteva motive pentru care abolirea întregului legământ al legii, inclusiv a celor 10 porunci, li se pare imposibilă:

Iată 3 dintre principalele motive invocate:

  1. Legea lui Moise era alcătuită din legea morală, alcătuită din cele 10 porunci, şi o lege ceremonială scrisă de Moise. Doar legea ceremonială a fost îndepărtată.

Să vedem dacă aşa stau lucrurile:

Nu există nici un argument în separarea celor 10 porunci de restul Legii, dovada cea mai evidentă este dată de faptul că Isus în predica de pe munte a citat din Lege, dar nu numai din cele 10 porunci ci şi din alte articole ale Legii. A citat diverse subiecte cum ar fi: aducerea darurilor pentru altar, acordarea unui certificat de divorţ pentru o femeie imorală, jurământul fals, chestiunea „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” şi iubirea de aproapele. Verificaţi acest lucru comparând Matei 5:23,24,31,33,38,43 cu Deuteronomul 16:16,17; Deuteronomul 24:1; Numeri 30:2; Exod 21:23-25; Deuteronomul 19:21 şi Leviticul 19:18.

De aceea, prin termenul lege Isus n-a înţeles numai cele Zece Porunci, ci tot restul legii lui Moise. Aşadar, cele Zece Porunci n-au ocupat un loc separat de legământul legii.

  1. Cel de al doilea motiv invocat este faptul că despre legământul legii chiar Legea prevede că este un legământ, „necurmat”, „continuu”, „veşnic” sau „pentru totdeauna” şi prin urmare nu poate fi abolit. (Exod 31:16,17 – Traducerile NTR, Cornilescu, Bartolomeu Valeriu Anania, Fidela)

Cât timp înseamnă de fapt cuvintele „necurmat” sau „continuu” şi „veșnic” sau pentru totdeauna”, aşa cum sunt ele folosite în Exod 31:16,17 ? În contextul versetelor în care apar, înseamnă ele literalmente „care durează în veci”?

În limba ebraică, cuvântul folosit pentru „necurmat” sau „continuu” (așa cum sunt ele traduse în Exod 31:16, în versiunile din limba română amintite) este oh.láhm şi cel pentru „totdeauna” sau „veșnic” (așa cum sunt ele traduse în Exod 31:17, în versiunile din limba română amintite) este l’oh.láhm. Aceleași cuvinte ebraice „oh.láhm” și „l’oh.láhm” sunt folosite și cu privire la preoţia iudaică, preoţie care se trăgea din Aaron, fratele lui Moise. Exod 40:15 spune: „şi să-i ungi aşa cum l-ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi îndeplinească slujba de preoţi; ungerea lor va da urmaşilor lor dreptul unei preoţii veşnice [oh.láhm].” (Trad. NTR). „Și să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururi [oh.láhm] dreptul preoţiei printre urmaşii lor.”  (Trad. Cornilescu).  „Şi unge-i, precum ai uns pe tatăl lor, ca ei să îmi servească în serviciul de preot, pentru că ungerea lor va fi cu adevărat o preoţie veşnică [oh.láhm] prin toate generaţiile.” (Trad. Fidela)

La Leviticul 6:18,22 este scris: „ […] Aceasta este o poruncă veşnică [oh.láhm] pentru toate generaţiile, cu privire la jertfele mistuite de foc pentru Domnul. […] Aceasta este o poruncă veşnică [oh.láhm]  înaintea Domnului: să fie ars în întregime.” (Trad. NTR)  „Aceasta este o lege veşnică veşnică [oh.láhm] pentru urmaşii voştri cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit. […] Aceasta este o lege veşnică [oh.láhm] înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.” (Trad. Cornliescu) „ Este un statut pentru totdeauna [oh.láhm] în generaţiile voastre, referitor la ofrandele DOMNULUI făcute prin foc; fiecare bărbat ce le atinge să fie sfânt. Şi preotul, dintre fiii lui, care este uns în locul lui, să îl aducă, acesta este un statut pentru totdeauna [oh.láhm] adus DOMNULUI, să fie ars în întregime.” (Trad. Fidela)

Așadar, se observă că traducerile din limba română folosesc aceleași cuvinte: necurmat, veşnic şi pentru totdeauna, cu referire la preoția aaronică și îndatoririle ei oficiale. Bazându-se pe aceasta, o persoană şi-ar putea imagina că și ele a vor continua să fie în vigoare pentru toată eternitatea. Cu toate acestea, astăzi preoţia aaronică sau levitică a dispărut. Ea nu mai funcţionează. Pe deasupra, apostolul Pavel explică cum Dumnezeu, care a stabilit pentru prima dată preoţia aaronică sau levitică, a abolit-o. El n-a mai recunoscut-o după moartea şi învierea lui Cristos. Isus Cristos a fost făcut Mare Preot al lui Dumnezeu, nu conform unei „porunci omeneşti” – „legea poruncilor se bizuia pe carne”, carnea lui Aaron, Levitul – ci după noua lege a lui Dumnezeu şi prin jurământul Său. Aşadar, preoţia lui Isus este superioară preoţiei lui Aaron. Ea este după rânduiala lui Melhisedec, care a fost preotul-rege al Salemului, cu mult înainte de preoţia aaronică.

Oh.láhm (care se trage din ah.láhm, însemnând a învălui, a ascunde, a tăinui), înseamnă pur şi simplu un timp indefinit sau nesigur, fie că acesta este pentru eternitate sau pentru un spaţiu limitat de timp, limită care este ascunsă de om şi necunoscută lui dinainte.

Aşadar, faptul că despre legământul legii se spune că este un legământ veşnic asta nu înseamnă că va dura pentru eternitate, ci că a fost valabil pentru o perioadă de timp, ascunsă de om. „În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.” –  Evrei 8:7.

Legământul care a înlocuit vechiul legământ a fost noul legământ, care are un Mijlocitor mai bun, o jertfă mai bună şi o putere de îndreptăţire mai mare decât cele Zece Porunci gravate cu litere pe piatră. (Evrei 8:8-10).

  1. Cel de al treilea motiv pentru care unii nu acceptă înlăturarea Legii este că ar produce efecte morale rele.

Când se aduce în discuție acest eventual efect nedorit nu trebuie uitat că legământul Legii n-a fost anulat fără ca ceva să-i ia locul în viaţa poporului lui Dumnezeu. Este vorba, evident, despre noul legământ menţionat mai devreme – legământ sub care creştinii sunt îndreptăţiţi prin mijlocitorul Isus Cristos, deoarece jertfa Sa, pe care se bazează acest legământ nou, şterge într-adevăr sau ridică păcatele înaintea lui Dumnezeu. Puterea pentru îndreptăţire sub noul legământ este spiritul lui Dumnezeu, care îi conduce pe creştini şi care aduce acele roade ale spiritului împotriva cărora nu există lege. De aceea spunea apostolul Pavel la Galateni 5:18: „Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege”. Da, spiritul lui Dumnezeu în poporul Său este destul de puternic pentru a produce aceste roade legale ale îndreptăţirii fără cele Zece Porunci. Mai mult, una dintre cele mai importante roade ale spiritului este iubirea, iubirea de Dumnezeu şi apoi iubirea de aproape, căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” şi „cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea” – Galateni 5:14, Romani 13:10.

Aceasta nu înseamnă să nu studiem sau să cităm din Lege; dimpotrivă, avem dreptul şi chiar obligaţia de a studia Legea atât pentru a înţelege realităţile care împlinesc „umbrele” din Lege cât şi pentru a întări dreptatea principiilor pe care trebuie le urmăm.

Acesta este modelul pe care creştinii de astăzi trebuie să-l urmeze în relaţia pe care o au cu Dumnezeu, ţinând totdeauna în minte că salvarea noastră nu poate veni din ţinerea Legii, ci după cum declara apostolul Pavel: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” – Efeseni 2:8.