Iadul - un loc al chinului veșnic?

 

IADUL – UN LOC AL CHINULUI VEȘNIC

„Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan la 1Ioan 4:10. Întreaga Scriptură mărturisește cum această însușirea a lui Dumnezeu a fost manifestată față de creație. Însă, ce diferenţă poate fi constatată dacă ne gândim la lucrurile pe care creștinul nominal le învăţa în prezent despre Dumnezeu! Minți tinere iscoditoare, adulți raționali, vârstinici trecuți prin experiența vieții – din rândul tuturor, deopotrivă, destui semeni au ridicat întrebări logice referitoare la învățătura iadului, privit ca un loc al chinului veșnic. În esență, întrebările care și-au făcut loc în mintea tuturor se referă la următoarea idee: „Dacă Dumnezeu este iubire, cum poate exista un loc de tortură veşnică, numit iad, unde se spune că se duc miliarde de creaturi umane după moartea trupului? Acolo, se spune că focul şi pucioasa ard pentru veşnicie, iar sufletele condamnate rămân acolo pentru totdeauna, într-o tortură conştientă. Cum ar putea exista un loc ca „purgatoriul”, unde se spune că sufletele îndură dureri îngrozitoare în timp ce aşteaptă eliberarea şi urcarea la ceruri? De ce să fie aceasta voia lui Dumnezeu?”

Când oamenii cu frică lui Dumnezeu din Bereea au fost învăţaţi anumite lucruri, chiar de către apostolul Pavel, „aceștia […] au primit Cuvântul cu mult entuziasm şi comparau mesajul predicilor cu Scripturile, ca să testeze corectitudinea lui.” (Faptele 17:11, BVA). Locuitorii acestui oraș nu ţineau cu încăpăţânare la tradiţiile lor. Deşi Pavel le vorbea despre ceva nou, ei nu au respins mesajul, ci au acordat atenţie, ascultând cu obiectivitate şi fără prejudecată. Putem fi la fel de nobili precum erau acei bereeni, făcând acelaşi lucru și cu privire la acest subiect.

În starea din prezent, viața omului este rezumată potrivit de către Iov, prin cuvintele: „Omul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.” (Iov 14:1, NTR). Așa stând lucrurile, nu are omul destule necazuri pe pământ şi fără să fie nevoie să meargă într-un loc de tortură veşnică după ce moare, pentru a experimenta o durere și mai intensă? Ba mai mult, acest personaj și scriitor al Bibliei, Iov, în durerea lui, se roagă lui Dumnezeu să-l ascundă în iad: „Măcar de m’ai ascunde în iadul cel de jos [referință de subsol: „În sensul: împărăția morților; Șeol”], sub pază, pân’ la vremea când ţi-a trecut mânia şi-ai rândui o vreme să-ţi aminteşti de mine” (Iov 14:13). Va puteţi imagina dorinţa lui Iov de a merge acolo dacă iadul este un loc de tortură conştientă, îngrozitoare? În mod sigur, Iov avea destule probleme şi nu voia să cadă din lac în puţ, cum s-ar zice.

Dacă ați știut că iadul este o stare de tortură a sufeltelor, veți fi surprinși să aflați că însuși Isus Cristos a ajuns acolo. De ce? Pentru a plăti prețul de răscumpărare pe care omenirea nu-l putea achita prin forțe proprii. Dacă înțelegem exact unde a ajuns Isus, plătind întocmai pedeapsa păcatului umanității, vom înțelege cu siguranță ce este și ce nu este „iadul”. Vorbind despre reînvierea lui Isus, apostolul Pavel a zis : „Căci David a zis în legătură cu El: . . . Căci nu vei lasă sufletul Meu în iad şi nici trupul Celui Sfânt nu va cunoaşte putrezirea . . . . el a vorbit despre reînvierea lui Christos. Căci El nu a fost lăsat în iad şi nici trupul lui nu a cunoscut putreziciunea.” (Faptele 2:25-31, trad. Catolică Douay, Ps. 15:10).

Deci care este acel „iad”? Haideți să cercetăm contextul în care apare acest cuvânt „iad.” Dicţionarul neprescurtat Webster ne spune că iadul corespunde Sheol-ului ebraic şi grecescului Hades. Poate fi remarcat, de asemenea, că acest cuvântul ebraic Hades este de obicei tradus în versiunile de Biblie din limba română prin cuvântul „iad”, sau prin expresia „locuința morților” sau „regatul morții”.

Citând câteva ocurențe în care apare acest cuvânt, vom observa la ce face el trimitere. „Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor [Șeol-ul] pe cei ce păcătuiesc.” (Iov 24:19, VDC).  „Cum nici pe cer e norul ce-a fost şi s’a topit. Aşa coboară omul în iad b [cu referința de subsol: b v.9 „Iad”, nu în sensul creştin de loc al chinului veşnic, ci în acela al lumii antice: „locaş al morţilor”, „Şeol”.]” (Iov 7:9, VBA).

„Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume: Pământenii şi fiii oamenilor, împreună bogatul şi săracul. […] Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare, că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face, ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă niciodată moartea. Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei.” (Ps. 48:2,7,8,9,14, VBOR) Pretinde cineva că oile sunt duse în iadul înțeles ca fiind chinului veșnic? Nu sunt ele mai degrabă pur și simplu ucise cu milioanele? Da, ele mor întocmai cum se întâmplă cu oamenii! „Cine este omul care va trăi şi nu va vedea moartea şi sufletul şi-l va izbăvi din mâna iadului f? [cu referința de subsol: f v.48 „iad”: Şeol; Hades; locuinţa morţilor.]” (Ps. 48:14, VBA).

Totuși, unii din cei ce ajung acolo, în iadul din înțelesul scripturii, mai exact cei care, în urma căii lor credincioase, sunt îndreptățiti să aibă speranța învierii, au această nădejde: „Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca.” (Psalmi 48:16, Dy). Despre toți ceilalți care au avut ocazia să caute pe Domnul, ca să afle posibilitatea de eliberare din robia morții, și n-au făcut-o, ci și-au pus nădejdea numai în viața aceasta, apostolul Pavel scrie că sunt „cei mai nenorociți oameni”. Despre toți aceștia stă scris: „Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viaţă, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul.” (Ecl. 3:19, VBOR).

Prin urmare, dacă traducerile Bibliei ar fi transliterat cuvântul ebraic „Șeol” și cuvântul grecesc „Hades” oriunde apar ele îl în Scripturile Ebraice sau în Scripturile Grecești, cititorul s-ar fi putut bucura de o înțelegere uniformă a acestora. El ar fi observat cum sunt folosite în ansamblul scripturii, și ar fi câștigat o mai bună înțelegere despre ce este și ce nu este „iadul”, citind cuvântul în fiecare context din original în care acesta au fost folosit (în ebraică sau greacă). În conformitat cu verbul din care se pare derivă, ׁשאל (shaál) – care înseamnă „a cere“ sau „a pretinde“ – cuvântul ebraic „Șeol” reprezintă locul, și nu o stare, care îi cere sau îi pretinde pe toţi oamenii, fără deosebire, întrucât Şeolul îi primeşte în el pe toţi cei care au murit. Şeolul se află în pământ şi este întotdeauna asociat cu cei morţi, deci el semnifică mormântul comun al omenirii sau partea terestră (nu marină) unde se află morţii. În Fapte 2:27, Petru citează din Ps. 16:10, arătând că Hadesul este echivalentul Şeolului şi că se referă la mormântul comun al omenirii: „Pentru că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor [„nota de subsol „r” „v.27 Lit: hades.”] şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea.” (NTC). Psalmul 16:10 din care a citat apostolul spune: „Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Şeol. Nu vei permite ca acela care-ţi este loial să vadă groapa.” (T.L.N.)

În legătură cu aceste expresii, întrebarea cheie este: transmit ele ideea de plăcere sau de durere? Pentru a putea răspunde la această întrebarea, chestiunea poate fi redusă la întrebarea următoare: spun scriitorii inspiraţi ai Bibliei ebraice că există viaţa conştientă şi activitatea în Șeol sau în iad? Nu, dimpotrivă! În loc de foc mistuitor, iadul sau Șeolul este descris ca o „ţară a întunericului.” (Iov 10:21). În loc de un loc al ţipetelor sufletelor reci, este descris ca „împărăția tăcerii” (Ps. 115:17, vers. catolică). Versiunea Bisericii Ortodoxe Române la Eclesiastul 9:5 spune: „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au”, iar versiunea Bartolomeu Anania la Eclesiastul 9:10 consemnează: „Tot ceea ce mâna ta găseşte cu cale să facă, fă, atât cât îţi stă în putere, fiindcă în iadb, acolo unde mergi tu, nu există nici faptă, nici gând de a face, nici cunoaştere şi nici înţelepciune.” Versiunea King James redă această parte a versetului astfel: „cei morţi nu ştiu nimic”. Dacă cineva nu este conștient, cum poate fi chinuit? Întrucât nu există nici o lucrare în iad, cum ar putea exista acolo activitate, extrem de fierbinte sau altfel?

Poate dumnevoastră, totuși, vă întrebați: oare Biblia nu vorbeşte despre „focul iadului”? Ba da, dar expresia „focul iadului” nu este o traducere a cuvântului grecesc Hades. „Focul iadului” este tradus din cuvântul grecesc Gheena. Gheena apare de douăsprezece ori în Biblie, prima ocurenţă fiind cea din Matei 5:22, ulterior fiind folosită în Matei 5:29,30; Matei 10:28; Matei 18:9; Matei 23:15,33; Marcu 9:43,45,47; Luca 12:5; Iacob 3:6. Cititorul obișnuit nu ştie acest lucru deoarece unii traducători ai Bibliei au redat cuvântul Gheena prin cuvintele „iad” sau „focul iadului.” Acest lucru a cauzat multă confuzie.

Isus s-a referit la Gheena în Marcu 9:47,48: „Iar dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă, [iad – NTR, focul Iadului – Fidela sau Gheena focului – VBA, VBOR], unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” (Noul Testament Catolic).

Cuvântul „Gheenă“ înseamnă „valea lui Hinom“ şi este redarea în limba greacă a expresiei ebraice geh hinnóm. Ca succintă istorie biblică, putem aminti că spre sud-vest şi imediat în afara vechii cetăţi a Ierusalimului era o vale cunoscută mai întâi în ebraică ca gey ben [b’ne] hinom, „valea fiului [sau fiilor] lui Hinom”. Mai târziu, aceasta a fost numită doar gey hinom, „valea lui Hinom”, sau în limba greacă, Gheena. De fapt aceasta era o trecătoare adâncă şi îngustă cu versanţi prăpăstioşi şi stâncoşi, situată nu departe de marele templu şi palat al lui Solomon.

Valea lui Hinom a devenit locul în care se aruncau şi se ardeau gunoaiele din Ierusalim. Aici erau aruncate cadavrele animalelor pentru a fi arse, focul fiind întreţinut cu sulf sau pucioasă. Tot în această vale erau aruncate şi cadavrele criminalilor executaţi, care nu erau consideraţi demni să fie puşi într-un mormânt de amintire. Când cădeau în foc, cadavrele erau mistuite, dar, când cădeau pe o ridicătură din această râpă adâncă, intrau în putrefacţie şi făceau viermi, care nu mureau până când nu devorau toată carnea, lăsând în urmă doar scheletele.

În Gheenă nu se arunca nicio fiinţă vie — nici om, nici animal — ca să fie arsă sau chinuită. Aşadar, Gheena nu poate simboliza un loc invizibil unde sufletele umane sunt chinuite veşnic într-un foc propriu-zis sau unde sunt devorate pentru totdeauna de viermi care nu mor. Întrucât criminalii morţi, care erau aruncaţi în acest loc, nu aveau dreptul să fie puşi într-un mormânt de amintire — care simbolizează speranţa învierii — Gheena a fost folosită de Isus şi de discipolii săi pentru a simboliza distrugerea eternă, nimicirea din universul lui Dumnezeu; altfel spus, Gheena simbolizează „moartea a doua“, o pedeapsă eternă.

Din Gheena literală şi din semnificaţia ei s-a tras simbolul „iazul de foc şi pucioasă” din Apocalipsa 19:20; Apocalipsa 20:10,14,15; Apocalipsa 21:8.

Când focul este menţionat în Sfintele Scripturi, „focul” este un simbol al distrugerii totale şi nu indică o tortură veşnică. (2Tesaloniceni 1:7-9). Iuda 7 spune că Sodoma şi Gomora au fost pedepsite cu „focul veşnic”. Acesta nu este un foc literal, căci acele cetăţi se află acum sub apă, pe fundul Mării Roşii. În consecinţă, Apocalipsa spune într-un limbaj simbolic că cei care nu primesc viaţă sunt aruncaţi în iazul de foc care este „moartea a doua”. De asemenea, relatarea despre omul bogat şi Lazăr din Luca 16:19-31 este în fapt o parabolă, cu o semnificație profundă, deci nu literală. În parabolă, omul sărac merge în sânul lui Avraam. Învăţaţii Bibliei recunosc că sânul lui Avraam trebuie să fie interpretat într-un sens figurat. Deci, din moment ce soarta săracului este simbolică, atunci, prin corespondență, soarta omului bogat de asemenea trebuie să fie simbolică. Mai mult, dacă „focul mistuitor” era literal, ar fi cerut omul bogat doar o picătură de apă? Ar putea chiar şi o găleată de apă, cu atât mai puţin o picătură, să stingă de un iad mistuitor? Înțeleasă literlamente, pilda e golită de conținut și insultă judecata.

Referindu-ne și un alt aspect simplu, nu ar fi ciudat faptul că deși cartea Genezei relatează despre crearea pământului, mărilor, peştilor, animalelor şi chiar a soarelui şi lunii, totuși Dumnezeu să nu fi consemnat niciunde în cuprinsul acestei cărți inspirate și complete crearea unui astfel de loc important precum iadul mistuitor, dacă el există?

Totodată, privind în ansamblu ideea de chin veșnic, cum consideră Atotputernicul Dumnezeu ideea arderii bărbaţilor şi femeilor în foc? „Şi au zidit locurile înalte la Tofet, în valea fiilor lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele cu foc, ceea ce Eu nu le-am poruncit şi ceea ce Mie nu Mi-a trecut prin minte.” (Ieremia 7:31, Ieremia 19:5, VBOR). Nu, un Dumnezeu iubitor, nu şi-ar fi putut imagina vreodată torturarea creaturilor făcute după imaginea Lui, arderea oamenilor drept sacrificiu. Cu atât mai puţin l-ar fi lăsat iubirea Lui să se gândească la o doctrină a torturării eterne sau la o tortură intr-un purgatoriu înflăcărat pentru sufletele umane după moarte. Cruzimea îi repugnă lui Dumnezeu. Numai învățătorii dogmelor false, nescripturale îl pictează în nuanțe grotești pe acest izvor al iubirii, Iehova, din dorința de a îngrozi oamenii și de a-i ține supuși. Însă, adevăraţii creştini vor lăsa „ca Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om este găsit mincinos.” (Romani 3:4, T.L.N.).