ÎNCHINAREA LA IDOLI
În secolul VIII îCr. Iehova l-a inspirat pe profetul Isaia să scrie cuvinte de mare importanţă atât pentru contemporanii săi cât şi pentru generaţiile viitoare: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor” – Isaia 42:8.Motivul pentru care Iehova a rostit aceste cuvinte a fost acela de a accentua o cerinţă esenţială pentru cei care se consideră a fi poporul Său, şi anume: necesitatea practicării închinării exclusive la El, o închinare care nu poate fi împărţită cu nimeni. Iehova – încă de când a încheiat aşa-numitul legământ al legii prin Moise, cu urmaşii lui Avraam, Isac şi Iacov pentru a fi Dumnezeul lor, iar ei poporul său – a dezvăluit pretenţiile sale referitoare la închinarea pretinsă după cum urmează: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti”- Exod. 20:35. Iehova avea tot dreptul să pretindă devotament şi închinare exclusivă întrucât este Creatorul tuturor lucrurilor şi Supremul care există din veşnicie în veşnicie, astfel nu poate tolera nimănui să stea la nivel de egalitate cu El, iar supremaţia Lui nu a dat-o şi nici nu o va da niciodată nimănui.
Poporul lui Israel fiind înconjurat de naţiuni care se închinau fie la nenumăraţi dumnezei falşi, fie la corpuri cereşti, animale sau obiecte, exista un real pericol ca închinarea naţiunii să fie afectată şi de aici se naşte necesitatea avertizărilor repetate cuprinse în primul rând în Legea lui Moise. Aşadar, Iehova căuta prin aceste articole ale Legii să ofere protecţie împotriva închinării false, arătând în acelaşi timp consecinţele dezastruoase care vor rezulta din neascultarea acestor legi: „Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Dacă, cu toate acestea, nu mă veţi asculta şi dacă vă veţi împotrivi Mie, Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile idolilor voştri şi sufletul Meu vă va urî” – Leviticul 26:1,28,30.
Deşi aveau acea declaraţie clară înaintea lor, totuşi practica izraeliţilor s-a legănat asemenea unei pendule uriaşe, de la dreapta la stânga, când îndepărtând complet toate formele de închinare la chipuri, când violând direct legea lui Dumnezeu prin închinare deschisă la chipuri de animale, stele şi oameni şi la dumnezeii naţiunilor păgâne din jurul lor. (Jud. 2:11-17; Ezechiel 16:17; Amos 5:26).
Mai târziu această practică a devenit tot mai des întâlnită şi a ajuns atât de generalizată încât a constituit unul din principalele motive pentru care naţiunea a fost lepădată şi a încetat să mai existe ca naţiune aleasă. (Deuteronom 4:23-28; Ieremia 22:8,9).
Câteva sute de ani mai târziu, Isus Cristos, când a venit pe pământ, ştia că Tatăl său pretinde şi din partea lui închinare exclusivă, de aceea a dat dovadă de integritate faţă de El şi cu fermitate a respins ispitele Diavolului, una din ele vizând chiar împărţirea închinării din partea lui Isus între Tatăl său şi El: „Drept răspuns, Isus i-a zis: Înapoia mea Satano! Este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai lui să-i slujeşti.” – Luca 4:8.
Discipolii au fost învăţaţi de Învăţătorul Isus Cristos că: „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celălalt.” – Matei 6:24. Învăţaţi astfel, primii discipoli au ţinut strict la închinarea exclusivă dată „stăpânului” Iehova şi îi sfătuiau şi pe alţii să evite închinarea la doli, după cum citim:
„Copilaşilor, păziţi-vă de idoli”; „De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli”- 1Ioan 5:21; 1Corinteni 10:14. Este demn de remarcat că datorită poziţiei ferme faţă de împotrivirea închinării la idoli ei au fost consideraţi la început chiar o ramură sau o sectă a iudaismului. Oroarea faţă de o asemenea întrebuinţare idolatră a fost un lucru care a separat pe creştini într-un timp şi în ţări în care existau nenumăraţi dumnezei şi zeităţi reprezentaţi prin chipuri de lemn şi de piatră. Enciclopedia lui McClintock & Strong spune în volumul IV, pagina 503: „Chipurile erau necunoscute în închinarea primilor creştini; acest fapt a fost, într-adevăr, motivul acuzaţiei de ateism din partea păgânilor împotriva creştinilor”.
Regretabil este însă că această atitudine fermă a existat doar până la moartea apostolilor, deoarece după aceea au început să apară conform avertizărilor făcute „lupi răpitori care nu vor cruţa turma” şi „vor învăţa lucruri stricăcioase ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Faptele 20:29,30). Astfel, era previzibilă o mare „lepădare de credinţă”, iar una din manifestările acestei lepădări era tocmai introducerea de chipuri, statui, icoane şi simboluri în închinarea la Dumnezeu. Cardinalul Newman, în cartea sa „Un eseu despre dezvoltarea doctrinei creştine” pagina 373, pe lângă o listă lungă de alte lucruri, a admis acest lucru: „…icoane sau statui de o dată mai târzie … toate sunt de origine păgână şi sfinţite prin adoptarea lor în Biserică [romano catolică]”.
Astfel, în aşa-zisa „biserică a lui Cristos”, a apărut închinarea la cruce, închinarea la statui şi diverse obiecte şi la o multitudine de sfinţi, motivul invocat fiind acela că de fapt închinarea este adusă nu obiectelor, ci la ceea ce reprezintă acestea. Acest lucru este dovedit de Enciclopedia catolică volumul 12, pagina 742, care citează poziţia oficială catolică: „Religia creştină a permis folosirea statuilor şi a picturilor pentru a reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, sfinţi şi îngeri, iar aceste chipuri sunt un ajutor legitim pentru devotament, deoarece cinstea care le este dată este numai relativă, fiind dirijată prin ele spre fiinţele pe care le reprezintă”.
O asemenea poziţie nu ţine seama însă de faptul că Dumnezeul Cel Viu şi adevărat cu numele de Iehova nu acceptă o închinare relativă ci pretinde o închinare exclusivă. Cinstea relativă adusă lui Dumnezeu printr-un înger, a fost condamnată prin aceste cuvinte: „Ai grijă! Nu face asta! … Închină-te lui Dumnezeu” – Apocalipsa 19:10. La Cezareea şi Listra, apostolul Pavel şi Petru au mustrat de asemenea plecăciunea înaintea lor a unora, ca o închinare relativă lui Dumnezeu. (Faptele 10:24-26; Faptele 14:11-18). Orice astfel de închinare relativă prin icoane sau statui, ca ajutoare vizuale pentru închinător, este contrară principiului creştin declarat la 2Corinteni 5:7: „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. David întăreşte cugetul de mai sus atunci când spune: „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti. Au gură dar nu vorbesc, au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud, au nas dar nu miroase […] ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei”. (Psalm 115:3-8, vezi şi Habacuc 2:18,19).
Astfel, Dumnezeu detestă categoric închinarea la simboluri, chipuri, icoane dar şi la organizaţii sau instituţii, şi atât idolii cât şi cei care făuresc asemenea idoli sunt sortiţi nimicirii. Iată câteva dovezi biblice incontestabile în acest sens:
- „voi nimici cu desăvârşire idolii tăi şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău şi nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale” – Mica 5:13;
- „ […] au făcut idoli din argintul şi aurul lor, de aceea vor fi nimiciţi” – Osea 8:4;
- „Toţi idolii vor pieri […] În ziua aceea oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe cari şi-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci […]” – Isaia 2:18-20;
- „ În ziua aceea […] voi stârpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei” – Zaharia 13:2
- „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: […] închinarea la idoli, […] Vă spun mai dinainte că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dummnezeu” – Galateni 5:19,20.
Dacă dorim să avem parte de binecuvântările Împărăţiei, bine facem dacă punem la inimă îndemnurile Sfintelor Scripturi şi ne străduim să evităm orice formă de idolatrie, căci „ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” – Apocalipsa 1:3.