CERURI NOI ȘI UN PĂMÂNT NOU
Nimic nu ar trebui să fie mai clar astăzi decât faptul că omenirea are nevoie de un guvern perfect. Dumnezeu Atotputernic, al cărui nume este Iehova, a prevăzut toate guvernările omeneşti până în zilele noastre şi El le-a determinat valoarea. Conform evaluării Sale, toate guvernările acestea pământeşti, în lunga lor procesiune de-a lungul secolelor şi până acum, au fost guvernări bestiale sau animalice. (vezi Daniel capitolul 7 şi Apocalipsa capitolele 13 şi 17). Toate sunt guverne imperfecte, iar lucrurile care sunt imperfecte nu vor dăinui o veşnicie aici. Așa a stabilit Dumnezeul perfecțiunii, Creatorul cerului și al pământului.
Fiul Său, când era un om perfect pe pământ, s-a rugat şi ne-a învăţat și pe noi să ne rugăm pentru o guvernare perfectă, dintr-o sursă perfectă, spunând: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta.” (Matei 6:9,10) Întotdeauna rugându-se pentru o guvernare perfectă, Isus nu ar fi fost niciodată satisfăcut cu mai puţin, şi nici noi nu ar trebui să fim.
Tocmai de aceea, pentru toți oamenii plăcuți lui Dumnezeu de pe pământ, realitatea următoare este un motiv puternic să manifeste o bucurie de nestăpânit. Care este vestea? Nu numai că Iehova, Sursa cerească a guvernării perfecte, are Conducătorul perfect pentru Împărăția promisă pentru binecuvântarea întregii omeniri, ci El a și acționat deja. Da, crearea unor ceruri noi și a unui pământ nou este în curs. Într-adevăr, aceasta are loc într-un mod cu totul diferit decât își închipuie oamenii încrezuți ai acestei lumi. De fapt, eșecurile lor în a crea măcar un pământ mai bun arată că oamenii nu au fost niciodată autorizați să creeze ceruri noi și un pământ nou. Dimpotrivă, denotă îngâmfare ca ei să spere așa ceva și vor crea mari deziluzii tuturor acelora care își spun speranțele în ei. Însă oamenii credinței, cu vederea luminată, se încred în aceeași promisiune în care s-a încrezut și scriitorul inspirat, care acum douăzeci și unu de secole a scris: „Dar potrivit promisiunii Sale, noi așteptăm ceruri noi și un pământ nou, iar în ele va locui dreptatea.” Scriitorul era Simon Petru, din cetatea Betsaida și el a scris aceste cuvinte sublime în cea de-a doua epistolă a sa către frații creștini, capitolul 3, versetul 13. Promisiunea la care făcea referire Petru a fost notată de profetul Isaia cu șapte secole înaintea sa, dar pentru Petru a contat faptul că Promițătorul acestor lucruri este și Creatorul lor. Faptul că El este Cel ce a fost dintotdeauna și nu a avut început, Prima mare Cauză a întregii creații, Dumnezeul Suprem și Adevărat – toate acestea spun destule despre siguranța promisiunilor Sale. (Psalmii 90:2,4; 1Timotei 1:17, Isaia 57:15). Ca și centru creativ, Dumnezeu este temelia întregii creații.
Revenind la promisiunea referitoare la crearea cerurilor noi și a unui pământ nou din Isaia 65:17, același profet, în Isaia 55:9, consemnează simplu modul în care însuși Creatorul descrie cerul: „Cerurile sunt mai înalte decât pământul”. Astfel, cuvântul „cer”, în înțelesul cel mai simplu, semnifică ceea ce este înălțat deasupra pământului sau superior acestuia. În cadrul acestui articol nu insistăm asupra creării tărâmului spiritelor, dar subliniem faptul că îngerii loiali – în înţelesul cel mai larg al termenului înger, împărțiți pe grade și organizați – toți împreună, ei au format organizația cerească nevăzută a lui Iehova Dumnezeu, în supunere completă și în ascultare plină de iubire față de El, ca și Cap teocratic al lor și Dătător de viață. Conform mărturiei Bibliei, această organizație cerească și universală a fost comparată cu o soție credincioasă și despre ea se vorbește ca fiind și soția sau femeia lui Dumnzeu. (Isaia 54:5,6; Galateni 4:26,27) Această organizație joacă un rol vital în crearea de către Dumnezeu a dreptelor ceruri noi și a pământului nou.
Revenind de această dată la cuvintele așternute de Petru în cea de-a doua sa epistolă, observăm că, în același capitol 3 în care vorbește de promisiunea lui Dumnezeu de a aduce în existență în viitor ceruri noi și un pământ nou, el relatează despre „ceruri din timpuri străvechi și un pământ”, care împreună au constituit „lumea de atunci”, ce a fost distrusă prin potop. Versetele 5 și 6 spun: „Căci, potrivit dorinţei lor, ei scapă din vedere faptul acesta: că erau ceruri din timpuri străvechi şi un pământ care stătea ca o masă compactă afară din apă şi în mijlocul apei, prin cuvântul lui Dumnezeu, şi că, prin acestea, lumea de atunci a fost distrusă când a fost inundată de apă.” (TLN). Din moment ce astăzi stăm pe minunatul nostru pământ și putem admira splendoarea cerului, este o certitudine că nu cerurile și pământul literal au fost distruse. Ce fel de ceruri și ce fel de pământ au suferit atunci distrugerea?
Fără a insista asupra începutul vieții conștiente pe pământ sau asupra coruperii lumii drepte, merită să ne aruncăm o privire asupra conturului întregului tablou. Este importantă mențiunea că Lucifer, heruvimul ocrotitor, era unul dintre copiii sau membrii acelei organizații universale, iar prin rebeliunea sa a produs rușine mamei sale, femeia simbolică a lui Dumnezeu. Prin sentința asupra heruvimului necredincios, Șarpele original, Dumnezeu a arătat că l-a lepădat pe acel nelegiuit, pe Satan Diavolul, din strălucitoarea Sa organizație teocratică în întunericul de afară și că și-a pus soția ascultătoare, „femeia” Sa, în opoziție cu Satan Diavolul. Din Geneza 3:14,15 deducem mai mult decât aceasta, și anume: fiecare parte originală urma să-și dezvolte propria sămânță sau urmași. Așadar, Satan Diavolul a început să-și dezvolte o sămânță nelegiuită în afara Edenului și să construiască o societate umană pământească, potrivită cu modelul său egoist.
Alți îngeri i-au imitat exemplul în neascultare și au devenit o parte nevăzută a seminței Șarpelui. (Gen. 6:1-4; 2Petru 2:4; 1Petru 3:18,20). Părăsind locurile lor cerești fără permisiunea divină, încheind căsătorii nefirești cu fiicele oamenilor și dând naștere la nefilimi, „doborâtori” sau cei care-i fac pe alții să cadă, ei acționau de partea altcuiva. Acești neascultători „fii ai lui Dumnezeu”, împreună cu Satan, care-și exercita influența nevăzută asupra omenirii și care aproba calea de acțiune a spiritelor neascultătoare, au format un turn de control ceresc, „ceruri” simbolice deasupra omenirii.
Omenirea stricată din punct de vedere moral, în aranjamentele ei sociale, politice și religioase din acel timp, formau o organizație pământească, un pământ simbolic. Împreună, acele ceruri și acel pământ simbolice constituiau „lumea acelui timp”. Erau o lume coruptă înaintea lui Dumnezeu. Așa cum știm, pământul simbolic sau societate umană au rămas îngropate sub apă. Fii neascultători ai lui Dumnezeu au fost forțați să se dematerializeze, devenind astfel „spirite în închisoare”, excluși de la sfaturile luminatoare ale lui Dumnezeu, deci ținuți „în lanțuri veșnice”, în „gropi de întuneric dens”, în adâncimile tartarului tartarului în ce privește dezonoarea și dezaprobarea divină. Acei păcătoși nu sunt păstrați spre salvare, cum nu a fost salvată nici acea lume veche din care ei făcuseră o parte văzută. Ei aveau în față doar o condamnare sumbră la nimicire veșnică, atunci când va veni ziua executării sentinței de judecată a lui Dumnezeu. (1Petru 3:19; 2Petru 2:4, Iuda 1:6).
Apostolul Petru vorbește în continuare în epistola Sa despre „lumea de acum”. De ce? Deoarece odată ce lumea de dinaintea potopului a încetat, prin exercitarea sentinţei de judecată a lui Iehova Dumnezeu asupra ei, Satan Diavolul, încă ambițios după dominația lumii, a început iarăși să-și construiască propria lume, cu oameni ca închinători ai lui și cu ființe spirituale în rol de dirijori. Fii spirituali neascultători încă aveau o mare libertate de acțiune, chiar și în cele mai înalte niveluri ale cerului, așa că aceste ceruri făcute de el trebuiau să domine pământul, astfel încât populația umană să fie adunată într-o societate nedreaptă și neteocratică. El a devenit conducătorul demonilor (Matei 9:34) și conducătorul întregii lumi. „Noi știm că suntem din Dumnezeu, dar toată lumea [kosmos, în greacă] zace în puterea celui rău. ” – 1Ioan 5:19. Întruchipându-și tatăl, partea văzută, pământească a lumii Diavolului este asemănată cu o fiară cu șapte capete. „Balaurul i-a dat fiarei puterea lui, tronul și o mare autoritate” (Apocalipsa 13:2). Dumnezeu a tolerat această fiară pentru propriile Lui scopuri. El chiar a permis timpurile fixate ale națiunilor, în care puterile lumești au deținut stăpânirea necontestată și neîntreruptă a pământului până în anul 1914.
Același apostol Petru, după ce descrie distrugerea lumii de dinainte de potop, avertizează: „Dar prin același cuvânt [al lui Dumnezeu] cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc şi sunt rezervate pentru ziua de judecată şi de distrugere a oamenilor nelegiuiți.” (2Petru 3:7) Din alte profeții biblice reieșind că suntem foarte aproape de distrugerea în Armaghedon a lumii actuale sau a acestui cosmos, constituit din organizației vizibilă și invizibilă a lui Satan, este firesc să arătăm un interes deosebit pentru îndeplinirea promisiunii profetice referitoare la crearea cerurilor noi și a pământului nou. „Noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou”. (2Petru 3:13).
Care este temelia Lumii Noi? Când a fost pusă? Ce ne descoperă cuvântul lui Iehova și faptele că s-a construit deja pe ea?
Înainte de a analiza temelia structurală a lumii noi și a descoperi când au fost create cerurile noi și când și cum a venit în existență pământul nou, haideți să analizăm o altfel de temelie a aceleași lumi. V-ați întrebat vreodată care este temelia legală a lumii noi? Necesitatea acestei întrebări reiese dacă studiem cu atenție capitolul 6 al scrisorii apostolului Pavel către evrei, referitor la promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam. Citim versetele 15, 16 și 17 din Traducerea Lumii Noi: „Astfel, după ce a arătat răbdare, Avraam a primit promisiunea. Pentru că oamenii jură pe cel care este mai mare, jurământul lor pune capăt oricărei dispute, fiindcă este o garanţie legală pentru ei. Astfel, când şi-a propus să le arate şi mai clar moştenitorilor promisiunii că hotărârea sa nu se poate schimba, Dumnezeu a intervenit cu un jurământ.” Astfel:
- Baza temeliei legale este Cuvântul lui Iehova Dumnezeu, făgăduința sau promisiunea Sa. Pentru a susţine aceasta, să observăm cum apostolul Petru în pasajul de la cap. 3 versetele 5,7,13 din cea de-a doua scrisoare a sa face o strânsă legătură între cuvântul lui Dumnezeu şi cele trei lumi. Rânduirea pământului în prima lume a fost hotărâtă prin „cuvântul lui Dumnezeu”. Apoi, „prin acelaşi cuvânt” soarta lumii din prezent este hotărâtă. În sfârşit, aşteptăm cu nerăbdare lumea nouă dreaptă, „conform făgăduinţei lui”.
- Pe lângă aceasta, Iehova Dumnezeu a adăugat promisiunii un jurământ.
Referitor la obiceiul de a face jurământ, el a apărut ca răspuns la necesitatea unei garanţii legale în relaţiile omului cu semenii săi. De când omul s-a rupt de cursul lipsit de pericole al supunerii perfecte față de Creatorul lui, omul a observat necesitatea sa față de acele lucruri în care poate avea încredere, lucruri stabile şi permanente, legale. Știm cu toții că o persoană poate să facă o promisiune, dar ce folos aduce această promisiune dacă nu există siguranţa îndeplinirii ei, în special dacă sunt implicate probleme importante? Acest obicei al jurământului vine din societatea patriarhală, când tocmai din acest motiv, când era cazul, în legătură cu o declaraţie importantă, angajament sau promisiune, ea era însoțită de un legământ.
Întorcându-ne la problema noastră, Cuvântul lui Iehova sau promisiunea Sa erau suficiente în ele însele, fără să aibă nevoie de adăugiri, deoarece Dumnezeu nu este nevoit să confirme promisiunea sa pentru a o întări. Totuși, Iehova în mod benevol și-a legat propriul nume, prin jurământ, de făgăduinţa referitoare la Sămânţa promisă lui Avraam. El a arătat totodată că prin funcţionarea lumii noi administrată de Regele Isus Cristos va avea loc îndeplinirea completă a legământului avraamic pentru binecuvântarea tuturor familiilor de pe pământ. (Geneza 17:2, Psalmii 89:3,4). Astfel noi avem o combinaţie puternică formată „prin două lucruri care nu se pot schimba”, și anume: cuvântul lui Iehova, căruia i-a fost adăugat un jurământ (Evrei 6:18).
În legătură cu construcția acestei lumi noi, compusă din ceruri noi și un pământ nou, trebuie observată grija și meticulozitatea cu care Iehova a pregătit înființare acestei lumii noi. De asemenea Domnul Isus este exemplul perfect al celui care este interesat de cel mai mic detaliu.
Un prim așa numit detaliu, dar în fapt un element care spune multe despre calitatea noii construcții, este fundația acesteia. Care este temelia, baza sau fundamentul pe care este construită lumea nouă? Deoarece vorbim de partea construcției pe care aceasta se sprijină, putem vorbi pe bună dreptate de temelii structurale sau care aparțin de structura noii construcții.
Pentru orice student serios al Bibliei este evident că fundamentul lumii noi se află în Isus Cristos, Cel Promis, „Prinţul Păcii”, pe umerii căruia se sprijină conducerea lumii noi. (Isaia 9:6,7). Despre Sion, Dumnezeu a făcut să fie consemnată următoarea profeţie: „De aceea aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, pun în Sion o Piatră, o Piatră încercată, o Piatră din capul unghiului, preţioasă, o Temelie sigură! Oricine crede în El nu se va fi făcut de ruşine.” (Isaia 28:16, NTR) Dincolo de orice dispută, Isus Cristos este temelia, piatra din capul unghiului. Apostolul Petru aplică direct lui Isus profeţia consemnată de Isaia şi face legătură cu o altă profeţie, scrisă într-un limbaj similar, în Psalmii 118:22. (1Petru 2:6,7, Luca 20:17; Faptele 4:11).
Dacă din punctul de vedere al scripturilor mai sus menţionate există un singur fundament, un fundament structural, totuşi alte scripturi vorbesc despre „fundamente” la plural. Există profeții biblice în care este specificat că la temelia lumii noi sunt adăugate și alte pietre ca temelii secundare alături de temelia principală. Ioan consemnează: „Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.” – Apocalipsa 21:14 (1Petru 2:4,5; Efeseni 2:20-22.)
Apostolul Pavel arată că, deşi la origini promisiunea către Avraam vorbea doar despre o sămânţă – „şi seminţei, care este Cristos” – ulterior, după venirea acestei semințe, toţi cei care „sunt botezaţi în Cristos”, şi care sunt în comuniune cu el „sunt cu adevărat sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii.” (Galateni 3:16,26-29, NW). Toți aceștia trebuie să se dovedească demni de a fi asociați cu piatra din capul unghiului la o asociere atât de strânsă cum sunt pietrele care se potrivesc atât de bine încât nu poţi să bagi un cuţit între ele. Ei trebuie să-și dovedească integritatea sub încercare, astfel încât numai cei credincioşi sunt luaţi în legământul pentru Împărăţie. (Luca 22:28-30). Isus, ca Judecător în Templu din 1918 și ca o piatră de încercare și de poticnire pentru unii, are un rol important în demonstrarea cuvintelor profetice: „Pentru toate acestea, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, cu această pecete, ‚Iehova ştie pe cei care sunt ai Lui,’ şi, ‚Oricine rosteşte numele lui Iehova să se lapede de fărădelege.’” (2Timotei 2:19, TLN).
Privitor la temelia Lumii Noi – Isus Cristos, remarcăm următoarele momente și aspecte esențiale:
- Temelia lumii noi trebuia să fie una spirituală deoarece o jertfă umană perfectă putea servi numai spre beneficiul părții pământești a lumii noi, pe când temelia trebuia să fie una petru întreaga lume: cer și pământ. Astfel, Iehova L-a născut pe Isus ca Fiul al Său spiritual și L-a uns să fie Marele Preot, făcând de cunoscut acest lucru la botezul său în râul Iordan. (Matei 3:13-17).
- Temelia trebuia încercată pentru se dovedi o temelia sigură, astfel încât structura ridicată pe ea să fie dreaptă, fără înclinații periculoase care să producă dezamăgiri. „Iată, pun în Sion o Piatră, o Piatră încercată, o Piatră din capul unghiului, preţioasă, o Temelie sigură! Oricine crede în El nu se va fi făcut de ruşine.” (Isaia 28:16, NTR). Fiind până la acele momente absolut loial Creatorului, ca Unicul Său Fiu Născut, Isus trebuia să vină pe pământ ca om perfect, deoarece numai din această poziția umilă putea să se dovedească loial sub presiune, opoziție și persecuție, suferind tot felul de asupriri și respingând ispita spre necredincioșie a marelui Ispititor. „Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din lucrurile pe care le-a suferit şi, după ce a fost făcut perfect, a primit ca responsabilitate salvarea veşnică a tuturor celor care ascultă de el, pentru că a fost numit de Dumnezeu mare preot în felul lui Melchisedec.” (Evrei 5:8,9,10, TLN).
- În 33 A.D. s-a apropiat sfârșitul celor 3 ani și jumătate de activitate credincioasă și serviciu statornic, iar Isus, știind că este suficient încercat, s-a dus la Ierusalim. Știind că era Piatra de temelie sau Regele uns, a intrat călare la Ierusalim, ca la încoronarea unui rege al Israelului. Astfel Iehova a pus importanta Piatră de construcție înaintea evreilor care vroiau să construiască pe El Împărăția. (Matei 24:42-44; Luca 20:17,18; Psalmii 118:22-24). Marele preot nu a venit să-l ungă ca Rege la templu și astfel să-l recunoască în calitate de Piatră de temelie, ci mai degrabă liderii religioși au instigat poporul și L-au condamnat la moarte. Astfel constructorii evrei au respins cu totul temelia dreptei lumi noi. (Marcu 11:1-8).
- Punerea temeliei lumii noi în Sionul ceresc putea fi realizată numai de către Iehova, Marele Constructor, deoarece vineri 3 aprilie anul 33 A.D. temelia era moartă și zăcea pe pământ, iar Sionul, în care trebuia pusă temelia, era ceresc, în calitate de organizație principală a universului. După Iehova L-a ridicat din moarte la viață cerească pe preaiubitul Său Fiu, la 40 zile mai târziu Isus s-a ridicat la cer, apoi fiind așezat la dreapta Tatălui. Atunci s-au împlinit cuvintele profetice din Psalmul 110:1 și chiar în acel moment a avut loc, într-o fază preliminară sau într-o primă etapă, punerea Temeliei lumii noi. Așezarea deplină, finală a avut loc în 1914 când Iehova i-a întins sceptrul de Rege, iar dușmanii Săi au fost făcuți așternut al picioarelor Sale. (Evrei 10:12,13).
Așadar, temelia fiind pusă, cum și când a avut loc crearea cerurilor noi și a pământului nou?
Lucrarea supremă a artei creatoare a lui Iehova a început cu Isus Christos, iar în formarea noii creații, Iehova i-a ales pe alții ca să fie uniți cu Principalul din această nouă națiune. Pocăindu-se, acceptând calea lui Dumnezeu și dedicându-se Lui, atât de departe putea să meargă la început un credincios spre Împărăția lui Dumnezeu. Apoi totul depindea de Iehova. O cale diferită față de a lui Isus, pe care Iehova a aranjat-o special pentru acești frați ai Săi, având în vedere starea lor păcătoasă, a fost ca prin credința lor în răscumpărare să le acorde anticipat îndreptățirea la viață ca părți în noul legământ validat de sângele lui Isus. (Fapte 13:38,39; Romani 3:30,26,23,24; Romani 5:9) Ziua Cincizecimii a anului 33 A.D. a fost o zi memorabilă deoarece Mijlocitorul de pe muntele Sion a acționat ca reprezentantul lui Iehova revărsând spiritul sfânt asupra lor. Ca și în cazul lui Isus, era necesară nașterea din apă și din spirit pentru ca discipolii Lui Isus să devină fii ai lui Dumnezeu împreună cu El și astfel să devină parte a națiunii Împărăției. Ca „prime roade dintre creaturile Sale”, aducându-i în existență ca fiii Săi spirituali, cu o moștenire cerească, Dumnezeu îi face parte a organizației sale teocratice din cer. (Iacov 1:18). Dumnezeu îi cheamă sau îi învită în Împărăția Sa, împreună cu Fiu Său, și îi alege pentru aceasta. Dar ei trebuie să se dovedească a fi credincioși, să fie modelați după Fratele lor mai mare pentru ca să fie glorificați împreună cu El. (Rom. 8:14-17,28-30). Fiecare membru din acest Israel spiritual predestinat este pecetluit cu pecetea autorității lui Dumnezeu pentru a fi parte a acelei națiuni noi, cu cele 12 temelii apostolice secundare, toate așezate pe temelia principală din Sion, Isus Cristos. (Apocalipsa 7:4-8). Această nouă creație pe care Iehova a construit-o în ziua Sa de sabat formează noile ceruri ale viitoarei lumi drepte.
Astfel, noile ceruri reprezintă noile puteri spirituale conducătoare drepte care vor guverna lumea nouă teocratică. Dumnezeu a instalat la putere noile ceruri în anul 1914 A.D., atunci când femeia lui Dumnezeu a născut Împărăția. Sionul, organizaţia universală a lui Iehova, fără violenţă sau necazuri, a dat naştere, cu succes, în 1914, la copilul de parte bărbătească sau Împărăţia cerului, un guvern nou reprezentat de Isus Cristos. (Daniel 7:14; Isa. 66:7; Apocalipsa 12:5). Acesta este anul în care piatra regală s-a desprins din muntele organizației universale a lui Dumnezeu și a fost aruncată asupra chipului idolatru, adică împotriva organizației lumii lui Satan pentru a o spulbera. (Daniel 2:34,35,44,45) Deci anul 1914 marchează data corectă a creării noilor ceruri. La 3 ani și jumătate de la instalarea ca Rege, ce a avut loc în jurul datei de 1 octombrie 1914, Regele a venit la templu în primăvara anului 1918. El a fost respins de creștinătate și de conducătorii pământului. Cu toate acestea,Satan nu l-a putut împiedica pe Iehova să-și lărgească noile ceruri, prin admiterea în prezența Fiului Său Regal a urmașilor care adormiseră în moarte. Ei au ajuns „să-l cunoască pe El și puterea învierii lui din morți” și astfel au obținut „prima înviere”. (Romani 6:5; Filipeni 3:10,11).
Însă și acei frați ai Lui care trăiau pe pământ la venirea Sa la Templu și care au fost lăsați pentru lucrarea finală de mărturie, prin mila lui Iehova, s-au bucurat de armonizarea stării de pe pământ a copiilor Sionului cu starea binecuvântată a femeii lui Dumnezeu. Împărăția lui Iehova, prin instalarea lui Isus Cristos pe tron, fusese născută de femeia lui Dumnezeu, Sionul ceresc, și prin urmare nu era în armonie cu mersul lucrurilor ca pe pământ copiii ei să zacă bolnavi spiritual, exilați și captivi sub picioarele dușmanului Sionului, Babilonul. Aceste dureri ale nașterii pe care le avea femeia lui Dumnezeu nu erau în zadar, ci Sionul se trudea să dea naștere celorlalți copii ai săi, pentru a face din ei o „ţară” şi o „naţiune”. (Isaia 66:8). Dovada văzută a ocupării tronului ceresc de către Fiul lui David a fost dată omenirii prin eliberarea izraeliților spirituali. În împlinirea promisiunii de la 2Cronici 7:14, când cei rămași pe pământ din membrii Bisericii a făcut eforturi sincere pentru restabilirea lor spirituală, El „i-a vindecat păcatul și i-a tămăduit țara” începând cu anul 1919. (Ieremia 33:4-9). „Niciun locuitor nu zice ‘sunt bolnav!’ Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.” (Ieremia 33:17-24) Astfel, Iehova a adus în existență prin „femeia Lui” „o țară într-o zi” și „o națiune dintr-odată”, în împlinirea profeției de la Isaia 66:8-10. Membrii acestei rămășițe restatornicite și strânse în unitate din Templu, în împlinirea profeției din Matei 24:21 și Marcu 13:27, au acționat ca reprezentanți văzuți ai noilor ceruri, devenind nucleul Societății Lumii Noi. În jurul acestui nucleu s-a făcut marea strângere pentru supraviețuire a altor oi. Mai târziu, străinii, acele „alte oi”, au fost adunați în această nouă „ţară” sau stare teocratică, dezvoltându-se treptat un impresionant „pământ nou” plin de locuitori. (Isaia 66:20-22). Nu mai era timp de pierdut deoarece peste cerurile și pământul lui Satan, peste lumea sa, s-au abătut mari necazuri, care, dacă ar fi continuat fără întrerupere până la distrugerea organizației cerești și pământești a lui Satan, nimeni nu ar fi fost salvat, dar, așa cum a fost profețit: „de dragul celor aleși zilele acelea vor fi scurtate” (Mat. 24:20-22)
În lumina celor arătate, crearea noilor ceruri la nașterea Împărăției în 1914 A.D. nu a fost însoțită și de crearea noului pământ promis, căci martorii lui Iehova erau părăsiți în timpul războiului mondial care atunci începea, captivi, în țărână, la picioarele Babilonului. Dar în 1919 Iehova a avut compasiune de Soț față de femeia Lui și i-a salvat copiii spirituali rămași pe pământ. Ea i-a adus pe lume deodată ca pe o naţiune nouă şi pământul lor sau ţinutul teocratic de pe pământ s-a născut într-o singura zi, ziua lui Iehova, şi acesta a devenit pământul Beula. (Isaia 66:8, Isaia 62:4,5). Cu acest eveniment începe formarea unei societăţi a lumii noi pe pământ. Se dovedește faptul că rămășița spirituală, clasa „servului credincios și înțelept” nu lucrează în deșert. Ea nu aduce în existență copii pentru teroare și nenorocire, ci noua generație care a venit, compusă din „marea mulțime” ieșită din toate națiunile, ia poziție pentru Iehova. Astfel „aleșii Mei se vor bucura mult timp de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba și nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânță binecuvântată de Iehova și copiii lor vor fi împreună cu ei.” (Isaia 65:19-25) Din acest motiv întemeierea lumii noi, neprihănită şi ea, a înflorit sub binecuvântarea noilor ceruri şi a atins o mare frumuseţe şi prosperitate spirituală, spre marea bucurie a Sionului, femeia lui Iehova Dumnezeu.
Așadar, nu ne rămâne decât să spunem și noi ceea ce spune apostolul Petru: „Fiindcă toate aceste lucruri vor fi astfel descompuse, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă, aşteptând şi păstrând viu în minte prezenţa zilei lui Iehova, din cauza căreia cerurile, fiind în flăcări, se vor descompune şi elementele, fiind foarte încinse, se vor topi! Dar, potrivit promisiunii sale, noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, iar în ele va locui dreptatea.” (2Petru 3:11-13, TLN)