Întrebări și răspunsuri

Citatul biblic:

Când trecea Isus a văzut pe un om orb din naştere. Ucenicii Lui l-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”

Răspuns:

În primul rând trebuie remarcat faptul că modul în care ucenicii au pus întrebările arată faptul că ei s-a asociat de curând cu Isus şi că erau încă contaminaţi cu doctrine păgâne.

Răspunsul lui Isus nu indică nici existeţa preumană şi nici predestinaţia, ci stă în legătură cu următoarele aspecte:

1. În primul rând, omul nu poate să păcătuiască înainte de naştere. Romani 9:11.
2. În al doilea rând, Isus a arătat că nici părintii lui n-au păcătuit în sensul că au făcut ceva rău pentru care copilul s-a născut orb, ci faptul că s-a născut aşa se datorează păcatului moştenit. Psalm 51:5, Romani 5:12, Luca 13:1-5.
3. Cuvintele „ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” nu arăta predestinaţia, ci faptul că acest caz de orbire datorită imperfecţiunii a oferit oportunitatea lui Isus să manifeste lucrările miraculoase de vindecare a lui Dumnezeu

Citatul din Ezechiel arată că fiecare individ ajuns la maturitate este judecat pe baza propriei atitudini şi invocă pedeapsa maximă. Acest citat este în armonie cu citatul din Deuteronom 24:16: „să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui”.

Citatul din Exod 20 vorbeşte despre faptul că efectele pedepselor cu care Dumnezeu pedepseşte necredincioşia se transmit şi asupra urmaşilor. Acest lucru se întâmplă atât la nivel individual cât şi la nivel naţional. Trebuie totuși remarcat faptul că, în mod diferit faţă de declaraţia din Ezechiel, pedeapsa menționată în Exod capitolul 20 nu se referă la pedeapsa maximă, care este moartea, deoarece, dacă la o asemenea pedeapsă s-ar referi, atunci nu s-ar putea vorbi de trei sau patru generaţii descendente din indivizii pedepsiţi.

Deoarece toate lucrările lui Iehova sunt desăvârşite – după cum declară Moise la Deuteronom 32 : 4 – este evident că nu poate fi vorba de părere de rău, în sensul uman, pentru greşelile făcute. În acelaşi timp nu este vorba nici de regretul creerii omului în general, deoarece atunci ar fi nimicit rasa umană în întregime, ci de faptul că a simţit compasiune şi milă pentru că se vede nevoit să execute pe cei nelegiuiţi. Adeseori, pentru ca noi oamenii să putem înţelege reacţiile sale, Iehova se prezintă pe Sine ca având sentimente umane. Regretul, mânia, durerea, bucuria lui Dumnezeu în legăutură cu acţiunile creaturilor sale se regăsesc în paginile Sfintei Scripturi.

Famenul era un prozelit iudeu întrucât se ducea la Ierusalim să se închine, aşadar a fost un tăiat împrejur.  (Fapte 8:27, Numeri 15:15,16,  Exod 12:48,49). Astfel, fiind considerat ca un iudeu, mesajul putea fi vestit către el fără să se aştepte anul 36 d.Cr., an în care s-a deschis posibilitatea extinderii mesajului Împărăţiei şi neamurilor.

Prima dată Iehova i-a zis lui Balaam să nu se ducă la Balac pentru a blestema pe Israel. Apoi, a doua oară i-a zis să meargă, dar nu să blesteme, ci să binecuvânteze. „Să faci numai ce-ţi voi spune” – Numeri 22:20. Numai că intenţia lui Balaam era să meargă şi să blesteme poporul lui Iehova; tocmai de aceea Iehova s-a mâniat pe el şi a trimis îngerul care l-a blocat în drumul său. Cu toate că blestemul este schimbat în binecuvântare, intenţia lui de a aduce prejudicii poporului lui Israel s-a văzut prin faptul că l-a sfătuit pe Balac să întindă curse israeliţilor, lucru evidenţiat din următorul citat: „ele sunt acelea cari după cuvântul lui Balaam au târât pe copii lui Israel să păcătuiască” – Numeri 31:16. Pentru acest fapt, profetul lui Balaam şi-a pecetluit soarta, israeliţii fiind însărcinați de Iehova să ucidă pe moabiți, iar el a avut parte de soarta lor. (Numeri 31:8)

Cuvântul „Împărăţie” este aplicat în Sfânta Scriptură atât la:

1. Isus Cristos ca Împărat. (Luca 17:21)
2. „Corpul” lui Cristos alcătuit din 144.000 membri. (1 Corinteni 15:50; Apocalips 14:1)
3. Domeniul pământesc al Împărăţiei. (Matei 25:34).

Aşadar termenul Împărăţie poate fi aplicat în mai multe sensuri, cu aplicare la lucruri diferite. De fapt, toate aplicaţiile de mai sus sunt cuprinse în întregime în ceea ce simbolizează piatra din Daniel 2:34,35, și anume, Împărăţia care ajunge să cuprindă tot pământul.

În citatul din Eclesiastul 1:1-9 scriitorul inspirat, Solomon, prezintă punctul de vedere al unei persoane îndepărtate de Dumnezeu, care, în loc să se bucure de manifestarea măreţiei lui Iehova prin repetarea multor cicluri naturale, îşi exprimă regretul că viaţa lui a trecut fără să lase ceva câştig pentru el. Ţinând cont de context, versetul 9 se referă la repetarea ciclurilor naturii care urmează principiile pe care le-a stabilit Dumnezeu, iar astfel, dovada în niciun caz nu neagă existenţa lucrurilor noi, inventate.

Sămânţa de muştar, dacă este cultivată, are un mare potenţial de expansiune; la fel şi credinţa – cât ar fi de mică, dacă este cultivată bine prin studiu şi asociere cu poporul lui Iehova – va putea creşte foarte mult, atât de mult încât să mute „munţii”, adică obstacolele şi dificultăţile care blochează progresul unui creştin. Aşadar, dacă avem puţină credinţă şi încredere în ajutorul lui Iehova că vom birui obstacolele, credinţa noastră va spori şi vom vedea şi mai mult binecuvântarea lui Iehova.

După cum mana a fost o minune dumnezeiască pentru întreţinerea israeliţilor, la fel a fost şi păstrarea hainelor în timp celor 40 de ani de călătorie prin deşert. Întrucât numărul israeliţilor de la începutul călătoriei din deşert este aproximativ acelaşi cu numărul israeliţilor de la sfârşitul călătoriei, aspectul practic al versetului este pe deplin justificat.

Textul din Geneza 6 : 3 nu arată perioada de predicare a lui Noe, ci cât timp a dat Dumnezeu acelei lumi de dinainte de potop. Perioada de propovăduire se poate deduce astfel:

• Conform raportului din Geneza 5:32 copiii lui Noe se nasc la vârsta de 500 de ani ai lui Noe, iar porunca lui Iehova cu privire la construirea corabiei s-a dat când cei 3 copii erau căsătoriţi.
• Potopul a venit în anul 600 al lui Noe.
• Vârsta de căsătorie pe vremea aceea fiind în jur de 50, 60 de ani, se poate deduce că timpul de construcţie a corabiei, care coincidea cu timpul de predicare, era de circa 40, 50 de ani.

Isus nu de aceea a pus întrebarea de mai sus pentru că nu a ştiut de ce a fost părăsit de Iehova, ci pentru a împlini ceea ce este relatat în Psalm 22:1, unde a fost profețit: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit? […]”. Mai mult decât atât, Isus prin faptul că a fost „părăsit” de Tatăl său înțelegea că Acesta l-a lăsat sau i-a permis lui Satan să-și poată exercita puterea de a-I cauza moartea, ducând astfel până la extrem încercarea integrității sale. Trebuie remarcat însă că Iehova nu a abandonat trupul mort al lui Isus, în sensul că nu a permis ca acesta să fie aruncat în valea Hinom de agenții lui Satan și să fie batjocorit, ci a permis să fie îngropat, lucru care s-a întâmplat prin bunăvoința lui Iosif din Arimatea.

Întrucât numărul Leviţilor era în creştere, pentru a putea efectua serviciul stabilit lor, era binevenită o limitare a vârstei de serviciu, dar asta nu însemna un fel de pensionare. Leviții oricum îndeplineau anumite servicii auxiliare şi după vârsta de 50 de ani, iar scoaterea lor din serviciul principal nu era cauzată de incapacitatea datorată vârstei, ca dovadă Aaron a început serviciul preoţesc la 83 de ani.
Dar astăzi nu avem nici o aplicabilitate a acestei prevederi mozaice în ce priveşte serviciul teocratic, deoarece cei aflaţi sub noul legământ nu au nicio asemenea restricţie, apostolul Ioan îndeplinind serviciul până la 100 de ani.

Nu este nepotrivit deoarece această expresie se găsește mai întâi chiar în Geneza 2:4 (Versiunea Americană Standard) iar apoi deseori în Biblie. Iehova este numele exclusiv al  Creatorului cerului şi pământului, iar Dumnezeu este titlul său ca Creator. Așadar este potrivit să folosim această expresie, care se regăsește în Scripturile Ebraice de 36 de ori. Din acest motiv Societatea Turnul de veghere în publicațiile sale folosește frecvent această expresie.

Avraam a lăsat-o pe Sara la Abimelec de teama să nu fie omorât şi nu pentru ca Abimelec să comită adulter cu ea şi apoi să ceară despăgubire ca de la un violator. Dumnezeu îl înştiinţează pe Abimelec că Sara este soţia lui Avraam, să n-o atingă, ci s-o dea înapoi lui Avraam. (Geneza 20:3,6,7). Prin faptul că Abimelec a oferit lui Avraam oi, boi, servitori și servitoare când i-a dat-o înapoi pe Sara soțului său, el a dorit să aducă o recompensă lui Avraam pentru faptul că temporar a fost privat de soţia sa. Cei 1000 de arginţi daţi ca „dovadă de cinste” erau pentru a o dovedi pe Sara în ochii oricui că ea a fost inocentă, Abimelec însuşi îndepărtând orice reproş care ar putea fi adusă împotriva ei. Aşadar nu a fost vorba de necinstire, cu atât mai puţin de prostituţie, lucru care reiese dintr-un studiu atent al capitolului 20 din Geneza.

Traducerea Lumii Noi redă mai exact cugetul exprimat în versetul din Evrei 2:14, exprimându-se despre Satan că „are mijloace pentru a cauza moartea”. Dintre aceste mijloace pot fi enumerate: minciunile şi dezinformările spuse, moartea adamică și agenţii săi pământeşti. Trebuie însă remarcat că Iehova, deși a permis lui Satan să-și folosească mijloacele de mai sus pentru a cauza moartea, totuși El o poate face numai într-un mod limitat și nu într-un sens absolut.
Isus Cristos are însă puterea de a cauza moartea atât a lui Satan cât şi a întregii sale organizaţii. (Apocalips 12:7-12,17; Romani 16:20).

Faptul că regula „o zi pentru un an” există, după cum este înregistrat la Ezechiel 4:6, nu înseamnă că putem aplica regula într-un mod arbitrar fără să ţinem cont de context.
De exemplu contextul din Daniel 4 despre cele „șapte vremuri” nu poate fi vorba de 2520 de zile deorece calculat de la anul 607 la expirarea celor 2520 de zile nu s-a întâmplat așezarea Împăratului lui Iehova care are dreptul de domnie. Astfel este evident că în cazul acestei profeții se aplică regula din Ezechiel și astfel ajungem să înțelegem că este vorba de o perioadă de 2520 de ani.
Dar, de exemplu în cazul profeției înregistrate în Apocalips 11:1-4 când se vorbește despre cele 1260 de zile, având în vedere că se aplică într-un timp limitat al timpului sfârșitului, este evident că nu poate fi vorba de aplicarea regulii din Ezechiel, ci se înțelege literal o perioadă de 1260 de zile.

Versetul spune: „Eu și Tatăl una suntem”.
Dar această afirmație nu înseamnă că Iehova şi Isus sunt una în persoană, putere, existenţă, pentru că atunci şi noi ar trebui să fim una cu Iehova după cum reiese din Ioan 17 : 21 „mă rog ca toți să fie una cum Tu,Tată ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în noi…”
În schimb, versetul arată în spiritul celor exprimate î 1 Corinteni 3:8 „cel ce sădește și cel ce udă, sînt tot una…” – că Isus și Iehova sunt una în convingere, lucrare şi scop.
Pe de altă parte chiar Isus a recunoscut că Tatăl său este mai mare decât El, prin urmare nu pot fi egali ca persoană și nici ca putere, existență. (Ioan 14:28, 1 Corinteni 11:3, Psalm 90:2, Coloseni 1:15,16, Apocalips 3:14).

În Geneza 6 : 3 scrie: „Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă: totuș zilele lui vor fi de 120 de ani.”
Versetul arată cât timp a dat Dumnezeu acelei lumi dinainte de potop și în nici un caz durata de predicare a lui Noe. În schimb perioada de predicare poate fi determinată astfel:
Copiii lui Noe se nasc la vârsta de 500 de ani ai lui Noe, iar atunci când Iehova a dat porunca cu privire la construirea corăbiei cei 3 copii al lui Noe erau căsătoriţi.
Potopul vine când Noe are 600 de ani. Întrucât vârsta de căsătorie pe vremea aceea fiind în jur de 50, 60 de ani, rezultă că timpul de construcţie şi de predicare era de circa 40, 50 de ani.

1. Având în vedere că Terah a murit atunci când se afla cu Avraam în Haran, la vârsta de 205 ani, iar Avraam atunci avea 75 de ani, rezultă că vârsta lui Terah atunci când s-a născut Avraam era de 130 de ani. (Geneza 11:32; 12:4).
2. Ceea ce zice Geneza 11:26 nu contrazice lucrul de mai sus, pentru că Terah avea încă 2 copii, iar faptul că Avraam este menţionat primul nu înseamnă că el s-a născut la 70 de ani, după cum şi Sem este menţionat primul dintre copiii lui Noe, deşi Iafet era primul născut.

Un alt exemplu este menţionat în 1 Cronici 1:28 despre copiii lui Avraam, primul menţionat fiind Isac, deşi Ismael era mai în vârstă.
Așadar, Avraam s-a născut când Terah avea 130 de ani, iar faptul că în versetul 26 din Geneza 11 se spune că „la vârsta de 70 de ani Terah a născut pe Avraam, Nahor și pe Haran” nu înseamnă o contradicție, deoarece simpla mențiune inițială a lui Avraam urmată de cei 2 frați ai lui, nu arată că la el se referă mențiunea.

Mai întâi iată citatele:
Levitic 3:17 – „Aceasta este o lege veșnică [alte trad. redau „pe timp indefinit”] pentru urmașii voștri […] cu nici un chip să nu mâncați nici grăsime, nici sânge.”;
Neemia 8 : 10 „Duceți-vă de mâncați cărnuri grase…”;
Întrucât citatul din Levitic referitor la interdicţia consumului de grăsime se referă la straturile de unsoare, iar Neemia când vorbește de cărnuri grase se referă la cărnuri delicioase și nu la unsoare, cele două versete nu se contrazic deloc.