JUDECATA DIVINĂ
Una din temele biblice care a provocat multe controverse printre creştinii declaraţi este cea referitoare la judecata lui Dumnezeu. De aceea, ne propunem ca, la lumina Sfintelor Scripturi şi a ajutoarelor sale explicative, să analizăm această temă şi să răspundem, printre altele, la întrebări precum: Care au fost principalele perioade de judecată ţinute de Dumnezeu şi prin ce s-au remarcat ele? Suntem astăzi într-o perioadă de judecată sau nu? Când şi cum sunt judecaţi cei morţi? Va exista o zi de judecată viitoare? Care este scopul acelei zile de judecată şi care sunt părțile?Iehova Dumnezeu a dovedit şi îşi va mai dovedi suveranitatea Sa universală prin ţinerea unor zile de judecată pe care El, „Judecătorul tuturor”, le conduce. (Evrei 12:23). „Căci Domnul este judecătorul nostru; Domnul este legiuitorul nostru, Domnul este împăratul nostru”. (Isaia 33:22, NTR). „Dar Domnul stăpâneştee în veci, şi-a aşezat scaunul lui de domnie pentru judecată; el va judeca lumea cu dreptate, fără părtinire va pronunţa sentinţa pentru popoare”. (Psalm 9:7,8,16, VBRC). Necesitatea ţinerii unor zile de judecată provine din faptul că a fost plăcerea lui Iehova să creeze ființe inteligente cu voință liberă, acestea având posibilitatea să Îl servească benevol şi să trăiască veşnic sau să refuze acest lucru, să fie trase la răspundere şi să suporte judecata lui Dumnezeu. (Deuteronom 30:19,20). Aşadar, nicio creatură nu a evitat şi nu va putea scăpa de judecata lui Dumnezeu.
Întrucât primul cuplu uman se afla în faţa îndeplinirii unei responsabilităţi serioase, Iehova a văzut de bine testarea lui. Eşecul lui Adam şi al Evei, în testul la care au fost supuşi în grădina Edenului, a declanşat judecarea lor imediată şi pronunţarea unei senţinţe drepte, şi anume pierderea vieţii amândurora. Această primă judecată pe pământ a vizat doar pe Adam şi Eva, întrucât în momentul încercării lor ei încă nu aveau copii. Copiii lui Adam şi ai Evei au venit pe lume atunci când aceştia primiseră condamnarea la moarte şi astfel au moştenit de la părinţi atât păcatul cât şi moartea. Romani 5:12 explică: „Păcatul a intrat în lume printr-un singur om; şi odată cu apariţia păcatului, a intrat în lume şi moartea. Pentru că toţi oamenii au păcătuit, ea a ajuns astfel să îi domine pe toţi.” (BVA). Dacă un urmaş al lui Adam, în timpul vieţii sale, nu a fost adus la judecată de Dumnezeu şi moare din cauza păcatului moştenit, el va avea parte de o judecată ulterioară. La aceasta se referă apostolul Pavel când le scrie evreilor că „oamenii sunt destinaţi să moară o singură dată, după care vine judecata”. – Evrei 9:27, CV2013. Dacă un urmaş al lui Adam a fost adus înaintea lui Dumnezeu pentru judecată, atunci Adam nu mai este responsabil pentru rezultatul acestei judecăţi. Responsabilitatea pentru rezultatul judecăţii în timpul unei perioade de judecată este una individuală, în conformitate cu regula divină din Ezechiel 18:20: „Fiul nu va fi responsabil de nelegiuirea tatălui şi nici tatăl – de nelegiuirea fiului”. (NTR).
Biblia relatează că în decursul istoriei umane au existat câteva perioade de judecată, la o scară mai mică sau mai mare, în care Iehova şi-a făcut de cunoscut scopul său oamenilor și în care le-a oferit celor cercetați posibilitatea de a fi judecați ca demni de viață, cu condiţia ascultării şi a îndeplinirii cerinţelor Sale. La expirarea timpului de hotărâre, Iehova şi-a exercitat dreptul de judecător, răsplătind cu viaţă pe cei aprobaţi şi condamnând la moarte pe cei găsiţi dezaprobaţi.
O astfel de perioadă a fost cea de dinainte de potop, când Iehova a hotărât judecarea la scară globală a unei lumi întregi, şi în care numai 8 suflete au fost judecate favorabil, restul lumii pierzându-şi viaţa în apele potopului. (Geneza 7:23). La 2Petru 3:5,6 este consemnat: „De fapt, ei uită intenţionat că […] lumea de atunci a pierit, inundată de apă.” (CV2013).
O altă perioadă de judecată, de data aceasta la o scară mai mică, a avut loc în zilele lui Lot, când Dumnezeu a hotărât judecarea celor două cetăţi nelegiuite: Sodoma şi Gomora. (Geneza 19:12-17). „Vă mai amintesc de Sodoma şi de Gomora care, împreună cu oraşele din jurul lor, au practicat adulterul şi relaţiile sexuale anormale… Pentru noi, ele sunt un (alt) exemplu de pedeapsă venită printr-un foc etern!” – Iuda 1:7, BVA.
Deşi Isus nu a venit pe pământ cu scopul de a pronunţa condamnarea întregii lumi, ci pentru a oferi salvare celor ascultători, venirea Sa a deschis o nouă perioadă de judecată; această judecată nu cuprindea întreaga lume, ci doar pe naţiunea lui Israel. (Ioan 3:17,18; Matei 15:24). Isus a declarat cele consemnate la Ioan 12:46-48, BVA: „Eu am venit să fiu o lumină în lume; pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le respectă, nu Eu îl judec; pentru că nu am venit să judec lumea, ci ca să o salvez. Cine Mă va desconsidera şi va respinge cuvintele Mele, va fi condamnat în final de Cuvântul pe care i l-am predicat.” (vezi și Ioan 9:39). Veştile bune ale Împărăţiei, transmise de Isus şi apoi de discipoli, au făcut ca oamenii să se poziţioneze fie pentru, fie împotriva mesajului transmis. Astfel, pentru întreaga naţiune a lui Israel s-a deschis oportunitatea de a accepta mesajul transmis exclusiv lor, în felul acesta să învie spiritual şi să scape de condamnarea lui Dumnezeu. „Căci tocmai de aceea a fost vestită Evanghelia şi celor ce sînt morţi acum, pentru ca să fie judecaţi în carne potrivit oamenilor” – 1Petru 4:5,6, NT-CLV. „Cine aude cuvântul meu şi îl crede pe cel ce m-a trimis, are viaţă veşnică şi nu vine în condamnare, ci a trecut din moarte la viaţă.” – Ioan 5:24,25, BTF. Puţini au fost cei care au acceptat mesajul, devenind vii pe plan spiritual, dar aceştia au avut privilegiul de a fi adunaţi şi pregătiţi de Isus pentru a deveni primele „pietre vii” ale Templului Său spiritual. (1Petru 2:5).
Majoritatea naţiunii, sub puternica influenţă a clericilor, s-a împotrivit veştilor bune, aducând asupra lor mai întâi mesaje de judecată şi apoi chiar o condamnare severă. Iehova a prevăzut cu mult timp înainte această situaţie şi, prin profetul Maleahi, a transmis o profeţie despre judecata pe care o va ţine în mijlocul poporului său declarat. (Maleahi 3:1-5). În împlinirea în mic a acestei profeţii, „mesagerul legământului”, adică Isus Cristos, a venit alături de Iehova la Templul unde şi-a aşezat numele, pentru a acţiona în rolul său judiciar şi pentru a exprima mai multe judecăţi împotriva clericilor împotrivitori. (Ioan 2:13-16; Matei 21:12,13; Matei 23:33-36). În mic s-a împlinit profeția: „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” – Habacuc 2:20, VDCC. Vinovăţia poporului, sub influenţa clericilor, manifestată prin respingerea pocăinţei vestite de cel mai mare profet, era atât de mare încât Isus, pentru a evidenţia imposibilitatea scăpării de condamnare în ziua judecăţii, foloseşte o hiperbolă[1], spunând: „Această generaţie este o generaţie rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. Căci aşa cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot aşa va fi şi Fiul Omului pentru generaţia aceasta. Împărăteasa din sud se va scula la judecată alături de oamenii din generaţia aceasta şi-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Solomon! Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată alături de această generaţie şi o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Iona!” „Dar Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi! […] Căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi dăinuit până astăzi! De aceea îţi spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine!” – Luca 11:29-32; Matei 11:20-24, NTR. Prevăzând atitudinea indiferentă a poporului chiar şi în faţa semnului ultimei veniri a lui Iehova la acel Templu literal, petrecută la moartea sa, Isus avertiza despre dezastrul care va veni în ziua execuţiei judecăţii: „te vor face una cu pământul. […] nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că n-ai cunoscut vremea în care ai fost cercetată” – Luca 19:43,44, VDCC. Aşa s-a şi întâmplat atunci când Isus a murit; perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, această manifestare fiind o vizită a lui Iehova prin forţa sa activă şi un semn în acel timp de judecată, dar poporul n-a luat în considerare nici acest semn. Cu toate acestea, mica rămăşiţă care a luat seama la mesajele vestite de Isus, respectiv la „vizitele” lui Iehova, au scăpat cu viaţă în ziua executării sentinței de judecată în anul 70 dCr. Atunci armatele romane conduse de Titus au fost folosite de Iehova pentru a aduce o teribilă nimicire asupra naţiunii lui Israel.
Membrii acestei rămăşiţe au fost şi ei judecaţi pentru faptele lor, Petru subliniind în sensul acesta că judecata începe de la casa lui Dumnezeu. „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?!” – 1Petru 4:17, NTR. Ei trebuiau să îşi dovedească credincioşia până la moarte, astfel încât la încheierea carierei lor pământeşti să poată fi găsiţi aprobaţi pentru „faptele lor bune”. (Apocalipsa 2:10; 2Corinteni 5:10). Au primit ei cununa vieţii nemuritoare instantaneu după moarte? Nu, deoarece apostolul Pavel în epistola sa către Timotei a precizat că doar în „ziua aceea” vor primi răsplata. (2Timotei 4:8). Când începe ziua aceea?
Pentru a primi răspuns la această întrebare, mai întâi să avem în vedere că Isus Cristos, păstrându-şi integritatea până la moarte faţă de Iehova, a câştigat definitiv aprobarea marelui Judecător Iehova. Astfel, pe lângă alte împuterniciri primite, Isus a câştigat dreptul de a deveni asociat al lui Iehova în ceea ce priveşte judecata, fiind delegat de Iehova pentru a acţiona ca judecător şi a executa judecăţile, atât asupra oamenilor cât şi asupra îngerilor. Sprijinim aceste afirmații cu următoarele dovezi scripturale: „Fiindcă Tatăl nu judecă pe nimeni, ci a încredinţat toată judecata Fiului. Şi i-a dat de asemenea autoritate să execute judecată, pentru că este Fiul omului.” – Ioan 5:22,27, BTF. „Însă chiar dacă aş judeca, judecata Mea ar fi adevărată, pentru că nu judec singur, ci judec împreună cu Tatăl Meu, care M-a trimis.” – Ioan 8:16, TLRC. „Acest lucru se va vedea în ziua în care, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Isus Cristos, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor.” – Romani 2:16, NTR. „Într-adevăr, toţi ne vom prezenta la judecata lui Dumnezeu” – Romani 14:10, VBRC.
Apoi, pentru a răspunde la întrebarea de mai sus, să examinăm descoperirea dată apostolului Ioan și consemnată în Apocalipsa 11:15-19, VDCC. Citim: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” […] „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”. Constatăm că versetul citat invocă următoarele chestiuni:
- 1. Isus Cristos îşi începe exercitarea stăpânirii Împărăţie în mijlocul vrăjmaşilor. Acest lucru, conform unor profeţii biblice, a avut loc în anul 1914. Profeția lui Daniel spune: „În timp ce mă uitam, nişte tronuri au fost aşezate şi un Îmbătrânit de Zile a luat loc. Haina Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Lui era ca lâna curată. Tronul Lui era numai flăcări de foc, iar roţile tronului erau un foc aprins. M-am uitat în timpul viziunilor mele de noapte şi iată că pe norii cerului venea Cineva Care era ca un fiu al omului. El S-a apropiat de Cel Îmbătrânit de Zile şi a fost adus înaintea Acestuia. Lui I s-a dat stăpânirea, onoarea şi Împărăţia, ca să-I slujeascăg toate popoarele, neamurile şi oamenii de orice limbă! Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, care nu va trece, iar Împărăţia Lui nu va fi distrusă niciodată!” Daniel 7:9,13,14, NTR. În 2Timotei 4:1 este consemnat: „Astfel, eu te îndemn din toată inima, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Isus Cristos – care va judeca într-o bună zi pe cei vii şi pe cei morţi, când se va arăta spre a-şi întemeia Împărăţia –”. (NTIT). Prin urmare, prezenta zi de judecată nu putea începe înainte de a fi întemeiată Împărăția în ceruri, în 1914.
- „Neamurile s-au mâniat” – acest lucru profețea izbucnirea primului război mondial.
- A venit vremea judecăţii morţilor.
Judecata morţilor necesită învierea lor, iar acest lucru, după cum menţionează apostolul Pavel, este legată de „arătarea lui Cristos”. (Coloseni 3:4). Arătarea lui Cristos este urmată la mică distanță de venirea la Templu a lui Cristos, întrucât Ioan scrie mai departe în versetul 19 din Apocalipsa capitolul 11: „Apoi, în cer s-a deschis Templul lui Dumnezeu şi înăuntru s-a văzut chivotul legământului său.” (NTR). Când s-a întâmplat acest lucru? Există 2 indicii care arată cum s-au derulat lucrurile. Solomon în al 4-lea an de domnie începe construcţia unui Templu material lui Iehova. (2Cronici 3:2; 1Regi 6:1). Isus Cristos la trei ani şi jumătate după ce a fost uns Împărat, eveniment care s-a petrecut cu ocazia botezului său în râul Iordan în anul 29 dCr, așadar, în anul 33 dCr, a venit la Templul din Ierusalim, l-a curăţat şi a emis judecăţi împotriva falşilor închinători. (Luca 3:21-23; Luca 17:20,21). Este rezonabil să credem că tot la trei ani şi jumătate după ce a început să domnească în calitate de Împărat, El a venit să zidească Templul său spiritual. Din toamna anului 1914, dacă socotim 3 ani şi jumătate, ajungem în primăvara anului 1918.
Aşadar, din primăvara anului 1918 se întâmplă simultan câteva lucruri:
- Conform profeţiei din Maleahi 3:1 şi Apocalipsa 11:19, Iehova acompaniat de „îngerul legământului”, adică Isus Cristos, au apărut la Templu, prezenţa lor fiind simbolizată de vederea chivotului legământului.
- Pentru zidirea Templului spiritual, pe de o parte era nevoie de învierea „pietrelor vii”, membrii Bisericii Sale adormiți în moarte, iar pe de altă parte de curăţirea şi adunarea ultimilor membrii ai clasei Templului aflați pe pământ. Aşadar Iehova şi Isus Cristos, începând cu anul 1918, au venit la Templu, în sensul că şi-au îndreptat atenţia în special asupra desăvârşirii aceste clase privilegiate. Cei morţi în Cristos au fost judecaţi deja favorabil, dar cei vii, aflaţi încă pe pământ, trebuia să îşi dovedească credincioşia până la moarte. Astfel şi pentru ei a început un timp de judecată. „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui” – Apocalipsa 14:7, VDCC.
Întrucât scopul lui Iehova a fost ca Împărăţia stabilită să fie vestită pe întreg pământul, pentru ca oamenii binevoitori să afle de perspectivele minunate pregătite de Iehova pentru ei prin guvernul teocratic, iar acest lucru a fost făcut de rămăşiţa Templului spiritual mai cu seamă după 1918, putem constata că perioada de judecată s-a extins asupra tuturor naţiunilor. „Şi când Fiul omului va veni în gloria sa şi toţi îngerii sfinţi cu el, atunci va şedea pe tronul gloriei sale. Şi înaintea lui vor fi adunate toate naţiunile” – Matei 25:31,32, BTF. În funcţie de atitudinea luată, oamenii fie se alătură clasei rămăşiţei şi formează clasa „altor oi”, fie se opun şi ajung să facă parte din clasa caprelor. „Și îi va separa pe unii de alţii, precum păstorul separă oile de capre” – Matei 25:32, BTF. Atunci când separarea oamenilor cu caracter de oaie de cei asemănători caprelor este completă, soseşte timpul pentru executarea sentinței de judecată. „Am văzut cerul deschis şi iată că era un cal alb. Cel ce îl călărea era numit „Cel Credincios şi Adevărat”. El judecă şi se războieşte cu dreptate. […] Din gura Lui iese o sabie ascuţită cu care să lovească neamurile. „El le va conduce cu un sceptru de fier.” El calcă în picioare teascul mâniei aprinse a Dumnezeului Atotputernic. Pe haina şi pe coapsa Lui avea scris un nume: „ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR ŞI DOMNUL DOMNILOR”. – Apocalipsa 19:11-16, NTR. „Şi despre aceştia a profeţit Enoh, al şaptelea de la Adam, spunând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să condamne orice suflet pentru toate lucrările lor nelegiuite, pe care le-au înfăptuit, şi pentru toate cuvintele grele, pe care păcătoşii neevlavioşi le-au rostit împotriva Lui.” – Iuda 1:14,15, NTR. Conform parabolei lui Isus din Matei 25:31-46, pe cei neascultători îi aşteaptă nimicirea veşnică, aceasta fiind sentința de condamnare a Judecătorului Isus Cristos. În 2Tesaloniceni 1:7-9, NTR, citim: „La descoperirea Domnului Isus din cer cu îngerii Lui puternici, într-o flacără de foc, pentru a-i pedepsi pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi pe cei care nu ascultă de Evangheliac Domnului nostru Isus. Ei vor suferi pedeapsa distrugerii veşnice şi vor fi despărţiţi de prezenţa Domnului şi de slava puterii Lui”. „Cât despre laşi, […] partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21:8, NTR. Cei găsiţi aprobaţi „vor merge în viaţă veşnică”, acest lucru însemnând supravieţuirea punctului culminant al necazului cel mare, adică al războiului Armaghedonului.
Trebuie să reţinem însă faptul că această executare a judecăţii condus de Isus Cristos are de a face atât cu partea vizibilă a organizaţiei lui Satan, cât şi cu partea invizibilă, deoarece ea are rolul de a lichida întregul sistem corupt al lui Satan. (Apocalipsa 19:2; 2Petru 2:9,10; 2Petru 3:7). Prin această acţiune de nimicire a lumii lui Satan, Iehova prin Isus Cristos vor curăţa pământul de orice nelegiuire, deschizând calea pentru restatornicirea paradisului pierdut pe întregul pământ. (Psalm 110:6; Psalm 37:10,11).
Supravieţuitorii Armaghedonului vor fi primii beneficiari ai judecăţii favorabile, deoarece după Armaghedon vor fi primii asupra cărora vor începe să se reverse binecuvântările unui guvern teocratic drept. Apoi acestora li se vor adăuga toţi cei care au fost credincioşi până la moarte, fiind aprobaţi în judecata lui Dumnezeu, dar care, pentru a fi răsplătiţi, vor fi readuşi la viaţă pe pământ prin minunea învierii realizată de Isus Cristos. (Fapte 10:42). Întrucât după încheierea bătăliei Armaghedonului judecătorul delegat de Iehova, adică Isus, va începe să ofere binecuvântările judecăţii atât supravieţuitorilor cât şi morţilor înviaţi, ne referim la începutul unei noi zile de judecată, nu de 24 de ore ci de 1000 de ani. „Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de neştiinţă, şi acum le porunceşte tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!” – Fapte 17:30,31, NTR. „Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel Ce şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui.” – Apocalipsa 20:1-3,11-13, NTR. (a se vedea și Psalm 96:10-13).
Trebuie să remarcăm însă faptul că morţii care vor sta înaintea tronului de judecată vor fi exclusiv cei care vor avea parte de învierea pământească. Cei 144.000 care beneficiază de învierea cerească nu pot fi cuprinşi aici, deoarece conform relatărilor biblice ei vin primii la înviere. În loc să fie judecaţi, ei devin judecători asociaţi cu Isus, executând partea lor de judecată încredinţată. Este scris: „Am văzut nişte tronuri, iar celor ce şedeau pe ele li s-a dat autoritatea să judece. […] Ei au înviat şi au domnit cu Cristos timp de o mie de ani.” – Apocalipsa 20:4, NTR. (a se vedea și 1Corinteni 6:2,3). Aceasta va avea loc și în împlinirea promisiunii lui Cristos: „Isus le-a zis: – Adevărat vă spun că la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul slavei Sale, voi, cei care M-aţi urmat, veţi sta, de asemenea, pe douăsprezece tronuri şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” – Matei 19:28, NTR.
Pe de altă parte, printre morţii aflaţi înaintea scaunului de domnie se vor afla nu doar cei care au făcut binele şi vor învia pentru viaţă, ci şi cei care au făcut răul şi vor învia pentru judecată. Așa a declarat Isus, conform celor consemnate la Ioan 5:28,29: „Nu vă miraţi de acest lucru, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară – cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au înfăptuit răul vor învia pentru judecată.” (NTR). Aceştia sunt cei care în timpul vieţii lor n-au avut oportunitatea de a cunoaşte scopul lui Iehova, aveau o înclinare spre dreptate precum unul din tâlharii răstigniţi alături de Isus, dar au murit fără să treacă prin judecata lui Dumnezeu. (Luca 23:42,43). Aceştia vor fi readuşi la viaţă pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos, cu scopul de a li se oferi posibilitatea de a păşi pe calea vieţii, de a se reforma şi de a primi o judecată favorabilă din partea curţii supreme. Dacă unii se vor dovedi nereformabili şi devin rebeli după o suficientă perioadă de încercare, vor fi judecaţi şi executaţi cu moartea a doua fără să ajungă la testul final care va marca sfârşitul zilei de judecată. (Isaia 65:17,20).
Cei care vor alege să pornească pe drumul vieţii vor începe să înveţe din „cărţile deschise” – reprezentând toate instrucţiunile şi cerinţele lui Iehova dezvăluite în acea domnie milenară a lui Isus. Ei se vor alătura celorlalți care deja se află pe calea vieţii şi care la rândul lor trebuie să se conformeze acestor cerinţe, pentru a putea ajunge la perfecţiune umană la sfârşitul celor 1000 de ani. (Apocalipsa 20:12). Când ultimele locuinţe ale morţilor vor fi eliberate de cei care se aflǎ acolo, ele vor înceta sǎ mai existe. Atunci când toţi locuitorii pământului vor fi vindecaţi fizic, mental şi psihic de toate urmele şi efectele morţii adamice, această moarte moştenită împreună cu toate urmele ei nu va ma exista, ci va fi „aruncată în „iazul de foc”. (Apocalipsa 20:13,14). Astfel, la sfârşitul domniei de 1000 de ani, cu „moartea” ca ultim vrăjmaş nimicit, Marele Preot va pronunţa toată omenirea curată şi întregul pământ va fi restabilit la condiţia binecuvântată care a existat în paradisul din Eden. Domnia lui Isus Cristos, cu aceste lucruri împlinite, şi-a atins scopul, astfel încât Isus va preda Împărăţia în mâinile lui Iehova, permiţând judecătorului suprem Iehova să conducă ultimul test al integrităţii locuitorilor pământului. (1Corinteni 15:25,26).
În testul primului cuplu uman, interdicţia consumului din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului era mijlocul suficient pentru a dovedi păstrarea integrităţii faţă de suveranul universal. Dar întrucât „heruvimul ocrotitor” s-a implicat în această testare, punând la îndoială capacitatea lui Dumnezeu de a avea creaturi pe pământ care să-şi păstreze integritatea faţă de Iehova, este potrivit ca el împreună cu demonii lui să fie folosiţi ca instrumentul lui Dumnezeu pentru a testa calitatea integrităţii oamenilor faţă de Dumnezeu. Pentru acest lucru vor fi eliberaţi Satan şi demonii lui din starea lor inactivă, asemănătoare morţii. „El l-a aruncat în Adânc, apoi a încuiat şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile până când se vor fi împlinit cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie eliberat pentru puţin timp. Când se vor fi împlinit cei o mie de ani, Satan va fi eliberat din închisoarea lui şi va ieşi ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului”. – Apocalipsa 20:3,7,8. Cei care se vor lăsa amăgiţi de Balaurul eliberat vor fi judecaţi şi condamnaţi la o nimicire veşnică împreună cu acesta. (Apocalipsa 20:9,10). Prin executarea acestei judecăţi în testul final pământul va fi definitiv curăţit deoarece nu vor mai rămâne în existenţă decât cei care vor avea numele scris în cartea vieţii. „Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc.” – Apocalipsa 20:15, NTR. Cei a căror nume va fi scris în cartea vieţii vor fi aceia care vor sta fermi de partea lui Dumnezeu în această probă finală, iar Supremul Judecător Iehova îi va declara drepţi şi demni pentru viaţa eternă în paradisul pământesc. „(Ceilalţi morţi n-au revenit la viaţă până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.)” – Apocalipsa 20:5, TLN.
Astfel, scopul original al lui Iehova cu privirire la pământ va fi realizat, iar cei înscrişi în cartea vieţii au primit dreptul la viaţă eternă și se vor putea bucura pentru vecie de toate binecuvântările venite de la Iehova, aducându-i permanent laude Supremului Judecător. De aceea, dorinţa noastră şi a oricărui om care doreşte viaţa este ca Iehova să ne judece favorabil atât acum cât şi la testul final.
[1] figură de stil care constă în exagerarea lucrurilor